Am fost aseara la spectacolul ‘Odata ca niciodata’ sustinut de ansamblul Psalterion, din Galati. Pe cat de ciudat suna numele, pe atat de mult mi-a placut ce am văzut pe scena teatrului muzical.
Recunosc, am mers la noroc. Voiam bilete ‘la ceva’, orice ar fi fost in seara respectiva, si asa am dat pe net de pagina evenimentului. Nu stiam absolut nimic despre cine sunt oamenii din ansamblul asta sau ce fac, dar mixul bizar de pe afis (mentionarea filmelor Game of Thrones, Star Wars, alaturi de poze cu chitaristi si dansatori) m-a facut curioasa si am zis ‘de ce nu?’.
Pe scurt, mi s-a parut totul foarte dragut si ingenios, cu toate ca mi-e greu sa definesc genul spectacolului la care am asistat. O combinatie reusita intre orchestratie, muzica de opereta, dans si poezie, toate acestea plecand de la niste filme binecunoscute si mai degraba tineresti. De altfel, inceputul a fost oarecum hilar: soundtrackul din Game of Thrones, interpretat live, cu dragoni si flacari pe fundal, în fata unei audiente a carei medie de varsta am estimat-o pe la minim 40 de ani. Noi paream printre cei mai tineri de acolo, ceea ce m-a amuzat, imaginandu-mi doamnele respectabile din jur emotionandu-se acasa, in halat si papuci, la gandul ca John Snow ar putea invia.
Anyway, ideea e ca spectacolul are potential si tocmai de-asta ar fi frumos sa aiba si un alt public. Mai tanar, mai in tema cu ceea ce se canta pe scena.
Conceptul spectacolului e destul de complex si cu siguranta indraznet. Sunt multi oameni implicati, de la chitaristi la dansatori, dar persoana care a stralucit cu adevarat a fost solista. E show-ul ei, fara doar si poate, caci fara ea n-ar fi avut niciun farmec. Am aflat ca o cheama Cristina Bleandura, ca are doar 26 de ani si locuieste in Galati, dar mi-as dori sa mai aud de ea si poate sa o vad si pe scena teatrelor din Bucuresti (sau, de ce nu?, la Vocea Romaniei) pentru ca mi s-a parut absolut geniala. Nu numai ca are o voce de exceptie, dar reuseste sa transmită enorm de multa emoție prin mimica si gesturile sale, trecand cu usurinta de la tristete la exuberanta.Si clar e facuta pentru scena. Iar eu nu arunc usor cu vorbe de-astea 🙂
De ce-am scris articolul asta? Pentru ca poate vor ajunge aici oameni ca mine, care vad afisul si se intreaba ‘sa merg sau sa nu merg?, ce o mai fi si chestia asta?’. Mergeti! Eu recomand sincer spectacolul oricarui galatean sau oricarei persoane care ajunge in zona intr-una din zilele lor de spectacol. Cristina nu e de ratat, caci e inzestrata cu acea combinatie rara de talent si emotie care reuseste sa-ti faca pielea de gaina oricat de afon muzical ai fi.
Sa mai zic de bilete? Au preturi infime, 20 respectiv 10 lei. Nici nu merita sa te gandesti la ele. Recomandarea mea ar fi biletele de 20 de lei, de la mijloc, lipite de piedestalul care trece prin mijlocul publicului.
Vizionare placuta!
În Căsuța Oliviei 
Lasă un răspuns