Casutaoliviei.ro

De astăzi , CăsuțaOliviei s-a mutat, ca un melcusor autentic, pe tărâm nou. A lăsat deoparte amprenta WordPress-ului și și-a proclamat independența printr-un mult visat „.ro” în coadă. 

Tot de astăzi, CăsuțaOliviei are și cont de Facebook, pentru că nimic nu se mai poate face astăzi fără motoarele de social-media.

Noutățile s-au realizat ușor din punct de vedere tehnic, dar cu multe gânduri, îndoieli și temeri. 

Întrebarea naturală care apare ar fi „de ce?” De ce acest efort, de unde convingerea că scriu ceva suficient de atractiv sau de util cât să intereseze pe cineva?

De scris, scriu pentru că mi-a plăcut mereu. Îmi place sa cred ca doar am făcut o pauză – cam lungă ce-i drept- și m-am mutat de pe foaie pe tastatură. Scriu pentru că îmi face bine. Și mai scriu în speranța ca voi ajuta, într-un fel sau altul, pe cineva. De aici și motivația de a scrie…public.

M-am întrebat iar și iar dacă gândul ăsta că EU pot ajuta pe cineva prin blog nu e de fapt o aroganță. Cine sunt eu, să pot scrie ceva cu folos sau cu impact? 

Apoi am răsfoit o carte, cu degetele pline de nisip și mare, și mi-am amintit că fiecare om contează și că fiecare om poate schimba ceva în bine, oricât de mic și neimportant ar crede că este.

Primul articol pe care l-am scris aici pe blog a apărut după multe ezitări și zile în care mi-am spus că nu am de ce să îmi pierd timpul degeaba, pentru că oricum nu va citi nimeni. Și totuși, același articol e azi prima opțiune pe Google și e accesat zilnic de zeci de mămici speriate de perspectiva că puiul lor ar putea avea ceva grav. Dintre ele, nesperat de multe mi-au scris si mi-au mulțumit că le-am ajutat cu o informație pe care nu au mai găsit-o în altă parte.

De asta scriu. Poate ca din alte 100 de viitoare articole, unul singur va mai fi util unei singure persoane, și tot voi simți că am făcut un lucru bun.

Așa că toate pânzele sus, cu curaj înainte! O evadare din zona de comfort e mereu dificilă, dar niciodată imposibilă. 

Casuraoliviei.ro se va bucura de astăzi pentru fiecare Like primit și-l va traduce într-un cuvânt de încurajare 😉 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: