Ieri am ajuns si noi, în sfârșit, pe celebra plajă Corbu. Citisem inainte un articol, aici, cum ca ar fi fost clasată pe un onorabil loc 4 în topul celor mai frumoase plaje salbatice din lume.
Acum, daca prin plaja salbatica se intelege o plaja unde toti salbaticii isi arunca gunoaiele, plaja Corbu isi merita probabil locul in top. Altfel, mi-e greu sa inteleg de unde a venit aceasta recunoastere internationala.
Pe scurt, pe mine nu m-a impresionat cu nimic celebra plaja. Se ajunge destul de greu la ea, pe un drum cu o singura banda dar cu doua sensuri, pe care te distrezi cand vine o masina din fata. Parchezi masina pe o portiune plina de gunoaie, apoi iti faci curaj spre mare. Nisip fin, apa curata, nimic de zis, dar cum sa te bucuri de frumusetea naturii cand pet-urile te privesc cu aroganta si din stanga si din dreapta?
Am stat 5 minute, m-am intristat si am plecat.
Pacat de plaja, pacat de noi. Ne e inca atat de greu sa strangem in urma noastra. Ne e inca greu sa credem ca si o sticla ridicata de jos aduce un castig, chiar daca altii vor arunca in continuare. Ne resemnam neputinciosi in spatele ideii, false, ca nu se schimba nimic. „Cu o floare nu se face primavara.”
Dar copiii nostri sunt dovada faptului ca se poate schimba ceva, pentru ca ei ne imita comportamentul. Am strans zilele trecute pahare de plastic, impreuna cu Olivia, aruncate de alti copii in parcul de langa un hotel. Fetita mea de nici 3 ani imi explica cum ca nu e frumos sa stea alea pe jos si ca trebuie sa le ducem la gunoi. Copiii nostri se vor comporta asa cum noi ii invatam.
Nu se va schimba nimic vizibil astazi, dar se poate schimba peste 10 ani.
În Căsuța Oliviei 
Lasă un răspuns