M-am înscris în concursul ăsta fără a ști la ce să mă aștept. De fapt, m-am înscris fără a citi regulamentul, fără a citi despre ediții mai vechi. Am văzut un banner, mi-a plăcut ce-am văzut pe el și, cum s-ar spune, m-am aruncat cu capul înainte.
O să scriu cu altă ocazie cum mi s-a parut și ce-am învățat. Azi e doar despre caruselul din mine, declanșat la 6 dimineața, când am văzut că am luat primul loc la proba cu francize.
Cred că e nevoie și de puțin context: după proba anterioară, mi-a trecut preț de vreo 10 minute prin cap că ar trebui sa renunț și am fost tristă vreo două zile.
Ce e asta dacă nu o lecție de viață? Se întâmplă azi ceva care dă cu emoțiile tale de pamant și te simți brusc insegnifiant. Dar na că două zile mai târziu primești un 100 de puncte în miez de noapte și ți-o ia inima la goană, de parca ți-ai fi văzut rezultatele la capacitate. Ce s-ar fi întâmplat dacă renunțam după prima dezamăgire? Rămâneam mai săracă, și la figurat dar și la propriu (pt ca da, e concurs cu premii în bani, yeeey 😀 )
Cam despre asta e viața: despre a nu renunța, chiar și atunci când simți că te lupți degeaba. Aplicabil și-n dragoste, și-n carieră și, iată, și-n concursuri.
Happy first 100 to meeeee!
În Căsuța Oliviei 
Lasă un răspuns