Să călătorim cu ochii minții larg deschiși.

Ai simțit vreodată că te-ai întors schimbat dintr-o călătorie?

Eu da.

Pentru că există călătorii și călătorii.

Sunt călătoriile acelea uzuale, care te încarcă de bucurie, frumusețe, relaxare. 

Și mai sunt călătoriile care te schimbă.


„The real voyage of discovery consists not in seeing new landscapes, but in having new eyes.”

(Marcel Proust)


Anul trecut am împlinit 30 de ani. De obicei aleg sa fac ceva vesel de ziua mea, dar de data asta s-a nimerit să am bilete de avion pentru Praga, împreună cu soțul meu. Și s-a mai nimerit să se organizeze o excursie la Terezin, un fost lagăr de concentrare nazist din apropiere, așa că ne-am înscris fără ezitare. Ni s-a promis o experiență pe care nu avem s-o uităm vreodată.

TerezinÎnchid ochii și chiar și acum, la un an distanță, pot să retrăiesc acele momente, să văd în jurul meu peisajul dezolant al lagărului de concentrare. Astăzi, loc de vizitat și punct de atracție pentru turiști; intre 1941-1945, loc al morții pentru circa 30.000 de oameni a căror singură vina a fost originea sângelui care le curgea prin vene.

IMG_4547
(Cimitirul evreiesc din Terezin)

A fost o călătorie care pe mine m-a schimbat instant, cum nu credeam că se poate întâmpla într-un timp atât de scurt. Ce au fost capabili să facă oamenii altor oameni, de-a lungul istoriei, este pur și simplu incalificabil. Oameni care au luat decizii de viață și de moarte, având ca singur argument presupusa superioritate a unor gene. Ca și cum ADN-ul lor ar fi tras lozul câștigător și asta le dădea dreptul la crimă.

Să mergi în vizită la Terezin nu e un lucru ușor. Nu e o destinație drăguță, în care să faci selfie-uri și să încerci să prinzi cele mai bune cadre fotografice. De fapt, e un loc în care faci poze timid, cu rușine, simțind că pângăresti cumva amintirile celor care au suferit acolo. De-asta nici nu am multe poze, dar puținele pe care le am sunt cu adevărat speciale și mă emoționează ori de câte ori le privesc.

Imaginea care m-am impresionat cel mai tare, și pe care am și imortalizat-o în fotografii, este cea a unei rândunele care își făcuse  cuib intr-o fostă celulă și își hrănea acum puii aducând mâncare printre  gratii. In ciuda aparenței ei sumbre, este una din cele mai dragi mie fotografii pe care le-am făcut vreodată.

O celulă întunecata, insalubră, prin care au trecut mii de oameni în drumul lor spre lagărele morții, devenita astăzi casă pentru o familie de rândunele zglobii.

Un cuib, o viață, un nou început, între ruinele unei închisori. Un cântec de libertate în liniștea așternută peste o istorie cutremurătoare.

Randunici Terezin
(Cuib de randunele intr-o celula din Terezin)

Am stat în celula aia și m-am uitat la rândunele minute în șir, furată de gânduri și cu ochii în lacrimi. Le priveam cum intrau și ieșeau printre zăbrelele celulei, plângeam și zâmbeam în același timp. Era atâta magie și atâta speranță în imaginea din fața mea! Era un semn că, deși în lumea asta se întâmplă lucruri îngrozitoare, deși oamenii au fost și încă sunt cruzi, deși s-au făcut în istorie crime care nu vor putea fi uitate vreodată, totuși există loc de frumos și de schimbare. E datoria noastră, a fiecăruia dintre noi, să fim mai buni. Să încercăm să spălăm prin faptele noastre măcar un procent infim din nedreptatea făcută de strămoșii noștri.

Căci da, sunt și strămoșii noștri. Nu contează că ne-am născut aici sau dincolo, împărțim aceeași planetă, ne contopim genele de sute, poate mii de ani. În sângele nostru nu mai curge sânge pur. Suntem un melanj de culturi și de rase. Și nu e nicio problemă cu asta. E pură magie, o magie care ne face mai diverși, mai interesanți, mai vii.

Cred cu tărie că fiecare din noi are in gene o părticică din istoria fiecărui loc prin care trece. Există chiar si un test care iti poate dovedi asta. Ai văzut The DNA Journey? Pe mine m-a emotionat teribil. Zeci de oameni, unii cu convingeri puternice, chiar extreme, despre alte nații, puși în fața testului care le relevă genele ce au stat la baza arborelui lor genealogic. Fiecare din noi ar trebui sa aibă ocazia de a face un astfel de test și cu siguranță vom vedea lumea altfel.

Pentru mine, excursia la Terezin a fost o schimbare completă de perspectivă. A te uita la filme ca „La vita e bella” sau a citi cărți despre viața în lagăre de concentrare e complet diferit față de experiența de a intra chiar tu, în carne și oase, într-o celulă minuscula ce îți provoacă senzații claustrofobice, în timp ce ghidul îți povestește că în același spațiu erau îngrămădiți, cu ani în urmă, zeci de oameni.

IMG_4544.JPG
Din fotografiile expuse la Terezin, inspirate de viata in lagarul de concentrare

Am plecat de acolo cu inima grea. Am plecat de acolo tristă și rușinată de lucrurile cumplite care s-au întâmplat, iată, atât de recent, și despre care multi din generația asta Facebook nu știu poate nimic.

Dar am plecat de acolo alt om. Cu altă percepție asupra vieții, cu alt scop, cu alte nevoi. Am plecat jurandu-mi că voi incerca sa nu mă mai plâng pentru toate micile neajunsuri din viața mea, ci voi incerca să ajut, pe cât pot, oameni cu care viața nu a fost la fel de generoasă. Va fi modul meu de a mă revanșa pentru greșelile trecutului.

Am ajuns in țară și, câteva zile mai târziu, m-am înscris într-un program de voluntariat. Nu schimb lumea prin asta. Nu răstorn munți. Dar e posibil ca acest mic gest sa faca diferența pentru un copil, într-o zi. Și e suficient.


„Omul este capabil sa schimbe in mai bine lumea, daca acest lucru este posibil, si totodata este capabil sa se schimbe si pe sine insusi in mai bine, daca este nevoie.”

(Viktor Frankl)


Ne bucuram azi de o libertate extraordinară: aceea de a călători. Nu mai suntem limitați de granițe, de kilometri, de culturi sau religii. E responsabilitatea noastră să profităm la maxim de această libertate, nu doar pentru a vedea locuri frumoase, ci și pentru a afla lucruri noi. Pentru a observa culturi diferite. Pentru a experimenta religii diferite. Pentru a descoperi porții mici de istorie. Pentru a înțelege viața oamenilor în a căror țară mergem.

Pentru mine, asta înseamnă calatoriile: cunoaștere, experiență, emoție. Orice călătorie trebuie să adauge ceva la definiția ta ca om, să te oblige să cauți atent in sufletul tău și sa-ti recalibrezi mecanismele interne în funcție de oamenii pe care i-ai întâlnit și poveștile pe care le-ai aflat.

Călătoriile nu sunt doar o sursă de poze frumoase. Sunt o sursă de îmbogățire mentală și sufletească inimaginabilă.

Trebuie doar să călătorim cu ochii minții larg deschiși.

 


(Articol scris cu sufletul, la provocarea Momondo, pentru Spring Super Blog 2017.

Sursa foto banner: pixabay.com. Fotografiile inserate in articol fac parte din arhiva personala.)

 

Un gând despre “Să călătorim cu ochii minții larg deschiși.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s