M-am săturat să semnez că ceva a fost, dacă n-a fost. O poveste cu spitale, cai și falsa etichetă de nebun.

Se dau următoarele momente din viață, amintiri una și una:

2016: RMN-ul

M-am dus la Regina Maria, să fac un RMN cu substanță de contrast care îmi fusese recomandat de un medic de al lor. Recepționera mi-a dat formularul pe care trebuia să îl semnez înainte de a intra în sală. Se specifica acolo că mi s-au explicat riscurile folosirii substanței de contrast și că mi s-a răspuns la toate întrebările pe care le-am avut în legătură cu acest subiect.

Mi s-a părut anormal să semnez, nu îmi explicase nimeni nimic, nici măcar nu mi se menționase înainte să fac programarea că ar fi vreun risc. Așa că am rugat-o pe recepționeră să îmi zică ea despre ce e vorba. Mi-a spus ceva foarte vag, cum că ‘știți, sunt șanse mici, vă explică colegele după ce intrați la RMN’.

Am înghițit în sec și am semnat.

2017: Operația

M-am internat la Euroclinic, pentru o intervenție chirurgicală la sân. Toate bune și frumoase până în ziua operației, când a sosit momentul birocrației. A venit la mine o asistentă cu mai multe foi de semnat, printre care și una în care aparent trebuia să îmi dau acordul de efectuare a unei mastectomii în cazul în care doctorul ar fi considerat că e necesară, în timpul operației, și să confirm că mi s-au explicat riscurile și implicațiile acestei proceduri. De la cât de zen eram înainte, mai ca nu m-a apucat plânsul. Am întrebat evident ce e cu acel formular de acord, mi s-a spus că e doar protocolul, e doar o formalitate, nu se aplică în cazul meu, bla bla bla.

– Ok, și dacă nu se aplică, de ce să semnez?

– Pentru că așa e protocolul… dar puteți bifa că nu sunteți de acord cu mastectomia.

– Bine bine, bifez eu, dar vreau să îmi explice doctorul care sunt șansele să fie nevoie de așa ceva.

– Mda, nu se poate, e în altă operație, n-are când…

Am înghițit în sec și am semnat. Nici nu mai știu ce-am făcut cu bifa.

2018: Echitația

Am fost în weekend pe undeva pe lângă Sighișoara, pe domeniul Dracula Daneș. Frumos acolo, peisaj superb, totul îngrijit, oameni calmi. Aveau un centru ecvestru, deci puteai să și călărești ca activitate de agrement. Am sunat să facem o rezervare, eu și încă cineva, și am aflat că trebuie să trecem întâi pe la recepție pentru a semna o convenție, de-abia apoi să venim la cursul de echitație. Bun, ne-am dus la recepție, iar recepționera ne-a dat niște foi, să le citim și să le semnăm. Nu era nimic încurajator în ele. Ni se amintea că un cal e un animal sălbatic și că poate avea instincte naturale de a lovi, arunca din șa sau mușca, accidente ce se pot solda chiar cu decesul adultului sau copilului care s-ar afla pe cal. Textul continua cu o frază prin care declaram că eram de acord cu exonerarea de orice răspundere juridică a prestatorului de servicii în caz de accidente sau deces și confirmam că ni s-a făcut instructajul adecvat.

Am avut un sentiment de deja-vu. Am întrebat de ce nu se semnează convenția după ce ajungem pe teren și ni se face instructajul, pentru că nu pot declara că s-a întâmplat ceva înainte ca acel ceva să se fi întamplat. Din nou explicații vagi – cum că instructorul nu se ocupă de foi, cum că regula e ca acea convenție să fie semnată înainte, altfel nu mi se permite accesul la oră și mi se anulează rezervarea.

De data aceasta nu mai aveam nicio miză. Mai urcasem pe cal și altă dată. Am refuzat să semnez și am plecat. Colega de activitate a semnat.

Mentalitatea noastră, încotro?

M-au enervat toate aceste trei situații dar ultima dintre ele, cea mai recentă, m-a enervat în mod deosebit. Mi se pare trist ca un prestator de servicii să își ia toate măsurile pentru a ieși cu basma curată în caz de accident, fără a se pune deloc în pielea clientului. Înțeleg necesitatea semnării acelui acord, dar după ce instructajul a fost efectuat. Nu așa, înainte, ca un cec în alb. M-am enervat, m-am întristat, am trecut peste.

Dar ceea ce m-a întristat cu adevărat a fost momentul în care am conștientizat mentalitatea colectivă. Episodul cu echitația s-a petrecut într-un cadru mai larg, cu mai multe persoane cunoscute mie în jur. Mi-ar fi plăcut să aud mai multe voci care să mă susțină și să confirme că am făcut bine refuzând să mai particip la acea activitate. Nu m-am așteptat la mișto-uri pe tema asta și la glume pe seama mea. Apoi am întrebat pe niște grupuri de Facebook dacă are cineva idee ce poți face pentru a minimiza astfel de abuzuri – pentru că da, e un abuz să fii pus să semnezi că ai făcut ceva ce n-ai făcut – dar cererea mea de ajutor n-a avut mare ecou. Am aflat doar că e normal să semnezi disclaimere pentru activități ce implică riscuri. Dar când le semnezi? În ce condiții le semnezi? Cum e protejat consumatorul/clientul/pacientul de astfel de abuzuri … par a fi toate întrebări de domeniul SF-ului, pe care dacă le exprimi cu voce tare îți asumi eticheta de nebun.

Mentalitatea celor ce pun la punct aceste procese și a celor care te pun să semnezi documente aiurea se va schimba doar în momentul în care noi vom lua atitudine. Eu am semnat de multe ori atunci când n-ar fi trebuit: de fraieră, de frică, din neștiință. Dar nu vreau să mai fac asta, pentru că am niște drepturi. Toți avem niște drepturi și numai făcând apel la ele putem evolua ca mentalitate colectivă.

Tot ce pot face eu acum, pentru episodul cu caii, e o plângere la ANPC, deși nu sunt prea convinsă ca aceasta e cea mai potrivită entitate căreia m-aș putea adresa, și oricum n-am nicio dovadă concretă. Nici măcar n-am apucat să fac vreo poză formularului. Dar dacă mi se mai întâmplă același lucru la spitale, n-am nicio idee ce pot face sau cu cine pot vorbi.

Singura mea speranță e că poate mâine încă o persoană va pune la îndoială legalitatea unui astfel de formular de acord. Și poimâine, încă una. Și azi așa, mâine așa, poate în 20 de ani vom trăi într-o altfel de țară, dar care să poarte tot numele de România.

Dar tăcând, înghițind, semnând și făcând mișto-uri – sunt șanse minime să se schimbe ceva.

 

 

Un gând despre „M-am săturat să semnez că ceva a fost, dacă n-a fost. O poveste cu spitale, cai și falsa etichetă de nebun.

Adăugă-le pe ale tale

  1. Despre situatia aceasta cu mastectomia am auzit chiar acum recent. Mi se pare ingrozitor. Nu numai ca pacienta este speriata, insa mai trebuie si sa suporte o atitudine destructiva din partea personalului pe care pana la urma il plateste! Cred ca este foarte important sa se ia o masura care sa poate avea un efect real asupra acestor companii/spitale/clinici. Asa ca daca va aflati in astfel de situatii, faceti plangeri/sesizari si luati orice masura posibila pentru a reduce/elimina astfel de cazuri. Chiar daca poate nu puteti in momentul respectiv, mobilizati-va si faceti dupa. In momentul in care mai multe persoane vor face asta, exista sanse mult mai mari sa existe o schimbare.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: