Cum arată o seară perfectă

Inspirată, recunosc, de lectura cărții Iubește și fii iubit, pe care am amintit-o aici, mi-am făcut planuri pentru seara asta. Hai să le spunem … planuri romantice. Toate planetele păreau aliniate. Voie bună, copil neirascibil, ce mai! Toate condițiile.

Am urmat protocolul de seară, i-am citit Oliviei jumătate de oră, apoi m-am retras pentru a face loc părții masculine a familiei, care are darul de a adormi copilul din doar 3 melodii. Bun, timp suficient pentru un duș, zic eu, așa că dau să intru în baie. Numai că nu închid ușa bine după mine, că se aud strigăte de luptă. Ies repede să văd ce și cum – Olivia în pragul dormitorului își vomită toată masa de prânz, în mare parte pe parchet, dar hai și-un pic pe covor, și-un pic pe zona albă a tapetului nu foarte lavabil.

Seara are deja semne bune, dar nu-mi pierd speranța.

Toată familia se mută în baie. Ah, nu, eu nu, eu sunt ocupată cu parchetul. E prima dată când pun mâna pe Pronto la lumina lunii.

După jumătate de oră si după o acțiune încununată de succes, parchetul sclipește, tapetul aproximativ la fel, iar Olivia pare că s-a liniștit. Între timp am mai aflat lucuri interesante despre ce și cum a mâncat în timpul zilei, dar asta e altă poveste. Bun, reluăm strategia de somn. Soțu’ în dormitor cu cântecele, cu un prosop pregătit în caz că, eu mă duc din nou la duș.

De data asta apuc să mă spăl, dincolo pare liniște și pace, nu se mai aude nimic. Așa că mă felicit pentru optimism și mă apuc să îmi usuc părul. Cu zgomot, că deh, încă nu am uscător silențios. Dar dincolo de zgomotul foehn-ului, reperez o lovitură în perete, care vine dinspre dormitor. Închid foehn-ul și de-abia atunci aud: „Prosooop! Alt prosoooop!”.

E clar. Fug dincolo, înarmată cu alte prosoape, și observ dimensiunile dezastrului. De data asta a fost afectat cearșaful, fața de pernă, prosopul numărul 1, și prosopul numărul 2. Cei doi membri ai familiei implicați în operațiunea somnului se mută din nou în baie, eu mă apuc de schimbat lenjerii și pus prosoape la spălat. De fapt nu chiar la spălat, că trebuie curățate mai întâi. Așa că le las în cadă pentru o spălare manuală preliminară, cu gândul de a le băga mai târziu la mașină. Că e doar 10 și ceva, timp berechet.

Dar mă opresc din planul prosoapelor, pentru că observ și alte detalii ale dezastrului. Olivia e murdară pe față, pe păr, pe pijama, și mai e și un pic supărată de situație, lucru complet de înțeles. Schimbăm pijamaua și încerc să o curăț pe față. Ca să o binedispun un pic, îmi vine ideea de a-i da cu demachiant, acel demachiant mult iubit și plin de uleiuri aromatice, care miroase a citrice și care îi place și ei foarte mult. Ideea e bună, Olivia turuie despre cum vrea și ea un demachiant numai al ei, îl pune pe tati să testeze ce frumos îi miroase fața, și tot învârte sticluța aia de sticlă (reciclabilă) în mână până o scăpă cu zgomot pe gresie.

Sticla se face țăndări. Uleiul meu drag se împrăștie pe gresia albă. Cioburile sar sub dulap. Olivia e în picioarele goale alături, nu știe ce să zică, îi vine să vomite. Prosoapele stau murdare în cadă. Definiția serii perfecte.

Dar nu, seara nu se încheie încă. Mai e loc și de alte isprăvi. Mă apuc să adun cioburile și să curăț gresia, și mai că îmi vine să plâng cu gândul la uleiurile mele naturale care, iată, au dat un luciu deosebit podelei. Apoi mă întorc la prosoape, în cadă. Singurul lucru care ar lipsi acum ar fi să dau drumul robinetului greșit și, în loc să curgă apa din dușul mobil, să îmi curgă din cel montat în tavan. Dar da, se întâmplă și asta, e clar că Murphy nu doarme nici el ci e cu ochii pe noi. Îmi curge apă rece în cap. Oricum nu mă uscasem complet pe păr, deci ce mai contează?

Cam atât despre seara mea perfectă. Eu zic că a fost bine. Vorba aia, se putea și mai rău.