Prima noastră zi plină pe coasta Spaniei a avut ca principal obiectiv ….colonia de macaci 🙂 Da, nu e ceva specific spaniol, ba e chiar ceva britanic, însă atunci când pleci în vacanță cu copilul de 5 ani se impune să te cobori la mintea lui și să triezi cu alți ochi obiectivele turistice.
Ziua a început promițător chiar de la prima oră, căci am avut norocul să prindem un răsărit de soare spectaculos. Și nu, nu ne-am trezit cu noaptea în cap pentru asta, cum am fi făcut la noi la mare, căci aici soarele răsare în jur de ora 8.
Am imortalizat jocul culorilor, am trecut repede pe la micul dejun, și la 9 eram deja gata să începem aventura.
Drumul din Torremolinos spre Gibraltar durează cam 1h30, plus minus în funcție de ruta aleasă. Noi am mers pe cea fără taxe, care trece prin toate stațiunile de pe litoral. Asta nu înseamnă că e ca drumul dintre Constanța și Mamaia 🙂 Nu, e pe cea mai mare parte o autostradă în toată regula, ce-i drept cu multe ieșiri și cu multe pasarele pietonale care o traversează. Deci se circulă cu 100-120, în medie.
Dacă mașina e închiriată din Spania, cum a fost și cazul nostru, nu se poate intra cu ea în Gibraltar (și nici nu cred că ar merita efortul), așa că ea trebuie parcată undeva prin Linea de la Conception, de preferat cât mai aproape de graniță. În Spania parcările gratis sunt cele nemarcate deloc sau marcate cu alb. Dungile galbene, drepte sau în zigzag, simbolizează spațiu interzis pentru parcare și am fost informați că mașinile lăsate acolo se ridică și se recuperează ulterior în schimbul a 200 de euro (cel puțin așa stau lucrurile în Torremolinos, nu știu dacă amenda e aceași peste tot). Dungile albastre corespund parcărilor cu plată. Noi ne-am învârtit cât ne-am învârtit, n-am găsit niciun locșor nemarcat care să fie și liber, așa că am renunțat și am intrat într-o parcare cu plată, 2.7 euro pe oră. Dureros, dar na. Eram pregătiți sufletește.
Bun, am lăsat mașina pe teritoriu spaniol și am pornit spre orașul britanic de alături, Gibraltar. Am trecut granița cât ai clipi, nici de pașapoarte nu s-au arătat prea interesați, în schimb am fost mirosiți de un cocker simpatic dresat probabil să adulmece după droguri. Imediat după punctul de trecere al frontierei, urmează o stație de autobuz. Sincer nu știu cât costa, citisem undeva parcă ceva de 2-3 euro, cert e că noi am ales să mergem pe jos și mie mi-a părut rău. Nu pentru că aș avea ceva împotriva mersului, dar în afară de trecerea peste pista de avion nu e nimic spectaculos de văzut până în centrul Gibraltar-ului. Așa că, sfat pentru familii cu copii – luați autobuzul. Scutiți cam 20-30 de minute de mers, mai bine petreceți minutele alea sus pe stâncă.
Spuneam de trecerea peste pistă. Da, în Gibraltar traseul avionului și cel al pietonilor/mașinilor se intersectează. Noi n-am prins niciun avion, probabil sunt rare, dar am înțeles că atunci când decolează sau aterizează unul se oprește traficul și se dă prioritate vehiculului cu aripi.
Trecem și de aeroport și deja peisajul începe să se schimbe. Totul amintește de Londra și de celelalte orașe britanice. De la autobuze și cabine telefonice, până la stâlpii ce delimitează trotuarul și siglele pub-urilor, totul te face să te simți brusc în Anglia. Doar că se circulă în continuare pe dreapta.
Noi ne-am îndreptat spre centrul orașului. La capătul aleii pietonale numite Main Street se află punctul de plecare al telecabinei spre Rock of Gibraltar.
Rock of Gibraltar este motivul pentru care vine lumea aici. Sau cel puțin ăștia ca noi, cu copii 🙂 Pentru că sus pe stâncă sunt maimuțeeee! Și nu orice fel de maimuțe, ci unele libere și pline de personalitate, dar vedem mai încolo de ce zic asta.
Până una alta, am hotărât să urcăm cu telecabina și să coborâm pe jos. Hotărârea asta trebuie luată în oraș, pentru că sus nu se mai pot cumpăra bilete. Prețurile actualizate pentru telecabină și alte intrări opționale se pot găsi aici.
Maimuțele își fac apariția încă înainte ca telecabina să oprească sus. Par nerăbdătoare să primească noi turiști, doar doar or reuși să fure ceva atractiv de la careva. Nu glumesc, alea mici sunt simpatice, alea mari sunt versate și au un scop precis. Cum văd pe cineva cu rucsac, pac în spatele lui. Prima reacție e de bucurie – ce draaagut, poză, poză! – până realizezi că maimuța e foarte pricepută în ale fermoarelor și nu o interesează persoana ta ci ce ai în rucsac. N-am poză cu consortul atacat de maimuță, că eram ocupată să o trag de lăbuțe și să închid fermoarele la loc. Am în schimb poze cu alții 🙂
Așa că sfatul meu: fără fermoare. E mai bine. La poșete nu le-am văzut să atenteze. Oricum, doar cele de lângă telecabină au fost așa îndrăznețe, restul n-au interacționat cu noi în niciun fel. Dar ne-au lăsat să le facem poze fără nicio problemă.
Peisajul de pe Rock of Gibraltar e foarte frumos, asta nu doar datorită mării și a Africii care se vede în zare, ci și datorită vegetației locale, cu specific mediteranean. E o plăcere să te plimbi pe munte și să admiri arbuștii și cactușii de pe drum, mai ales daca prinzi o zi frumoasă. Noi am fost super norocoși, 17 grade în februarie, soare puternic, vreme perfectă pentru drumeție.
Eu pornisem la drum cu gândul de a coborî pe Mediterranean Steps pentru că, din ce citisem anterior pe bloguri, aveam impresia că asta e singura alternativă la telecabină. Dar nu, sunt mai multe trasee pe munte, după cum se vede în imaginea de mai sus. Mai mult, toate coboară, dar coboară spre locuri diferite, așa că depinde și unde vrei să ajungi. Noi am mers spre Skywalk (unde e un punct de belvedere cu podea de sticlă), apoi pe traseul mov spre St.Michael’s Cave, apoi spre Apes’ Den, Genoese Battery, Devil’s Gap, și am ajuns înapoi în oraș în zona catedralei.
Varianta asta de traseu a fost super ușoară, nici nu se poate numi drumeție pentru că mergi doar pe asfalt, pe o pantă lină, e ok pentru copii, iar peisajul e foarte frumos. Maimuțele persistă 🙂 (Totuși a doua zi am avut ceva febră musculară la picioare, semn că am subestimat un pic efortul depus)
Dacă cineva vrea să urce pe acest traseu în loc să ia telecabina, cam așa arată punctul de pornire din oraș. Nu am văzut indicatoare evidente spre el, dar pe scări scrie discret, undeva mai jos, Apes.
În total, nouă ne-a luat cam 4 ore toată aventura, de când am parcat în Linea de la Conception și până ne-am întors la mașină. Din acestea 4, cred că am petrecut cam 2 sus pe munte, restul prin oraș și pe drum.
După întâlnirea cu maimuțele și coborârea de pe stâncă am luat-o din loc, înapoi spre casa noastră temporară din Torremolinos. În visele noastre de adulți am fi putut alege să vizităm în continuare Ronda, un orășel aflat la înălțime pe niște stânci, care din poze mi-a amintit de Meteora, dar pentru că Olivia nu are aceleași preferințe ca și noi și deja mersese prea mult am pus ca următoare destinație un parc cu loc de joacă 🙂
Așa am ajuns în Parque de la Bateria, din Torremolinos, la vreo 10 minute de cazarea noastră. Și bine am făcut, căci dincolo de locul de joacă parcul e foarte cochet și frumos amenajat, are și un lac pe care se pot face plimbări cu barca, are și un turn din care se vede foarte frumos toată zona, și mai are și o parcare gratuită, din oficiu.
După ce am epuizat toate aparatele de joacă, am plecat spre hotelasul unde ne cazasem. Am mai făcut o plimbare pe faleză, am băgat și-un deget în mare, apoi ne-am dus la masă și la somn, pentru a ne reface forțele pentru ziua următoare: Granada.
Rezumat practic:
- Recomandare de cazare în Torremelinos: Candisol Cozy Inns
- Loc de joacă pentru copii în Torremlinos: Parque de la Bateria
- Drum Torremelinos – Gibraltar: 1h30.
- Parcare înainte de intrarea în Gibraltar – în Linea de la Conception.
- Parcare cu plată, 2.7 euro/oră (în 2019) sau parcare gratuită în oraș pe locurile nemarcate sau marcate cu alb. Galben – interzis, albastru – parcare cu plată.
- Punctul de urcare al telecabinei spre Rock of Gibraltar – la capătul lui Main Street.
- Cost orientativ telecabină: 18,5 lire/adult doar dus, 6,5 lire/copil. Lista completă de prețuri aici. Se pot cumpăra biletele și online, valabile 3 luni.
- Timp de coborâre pe jos de pe Rock of Gibraltar – 60-90min, în funcție de ruta aleasă și de numărul de poze de pe traseu.
În Căsuța Oliviei 
Foarte fain. Cu siguranță de vizitat!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, după mine merită făcute toate traseele de pe munte, daca e timp.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am retrăit amintiri din călătoria noastră din Gibraltar de acum vreo 6 ani. Nu eram asa de bine informati ca voi despre regulile locului si noi am patit-o cu parcarea in Granada. Pe atunci amenda era 100 de euro :). Mi-aduc aminte ca noi am dat prioritate unui avion si ca am facut o cursă cu un vaporas pe mare ca sa vedem delfinii. Marea era cam agitată, delfinii nu am văzut, iar eu am avut rau de mare.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, am avut noroc cu un domn de la prima cazare care a ieșit personal afară să ne arate diversele tipuri de dungi colorate și sa ne povestească despre amenzi. Cred că a avut mulți turiști pățiți 🙂 Mi-ar fi plăcut și mie o excursie cu vaporașul spre Africa, dar nu prea mai avea loc în program și nici Olivia nu cred că ar fi apreciat-o prea tare. Poate data viitoare, mi se pare o zonă tare frumoasă și mi-ar plăcea sa revin mai pe îndelete. Momentan fac un fel de live blogging cu ceva delay, căci încă sunt în Spania, mâine mergem și noi la delfini, dar în Valencia 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Deşi mi-a plăcut mult tot ce am citit şi văzut, nu pot să nu fiu subiectivă: eu, când văd maimuţe, mă topesc instant. Aşa că am admirat toate peisajele, superbe toate fotografiile, dar la alea cu maimuţe am stat mai mult 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Știu ce zici. Și eu am o pasiune pentru maimuțe. Îmi imaginam că o să interacționăm mai mult, dar după ce m-am luptat cu cea care încerca să ne desfacă fermoarul ghiozdanului, mi-a trecut cheful de interacțiune 😀 Bine și-asa, fiecare cu rasa lui 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană