Dimineți în Jenin spune povestea mai multor generații de palestinieni, pe care războiul cu Israelul îi transformă în refugiați. E o poveste tragică, ce expune alt adevăr decât cel pe care îl vedem sau auzim la televizor pentru că, nu-i așa, orice poveste are mai multe fețe. Eu una habar n-aveam ce s-a întâmplat cu evreii după Holocaust, cum au încercat marile puteri să se revanșeze pentru ororile celui de-al doilea război mondial, cum a apărut statul Israel și, mai ales, cine au fost cei sacrificați în acest amalgam de evenimente.
Deși l-am suspectat inițial a fi un roman cu caracter autobiografic, autoarea mărturisește, în posfață, că personajele ar fi rodul imaginației sale. În schimb, contextul istoric și geografic sunt cât se poate de reale.
Susan Abulhawa atacă cu mare curaj și subiectul terorismului, îl pune în context, dă un chip și un trecut celor care ajung în acel stadiu inimaginabil de suferință și de degradare încât să nu mai aibă nimic de pierdut de la viață.
Au fost multe momente în care am simțit nevoia să mă opresc din citit și să caut informații pe internet, să văd dacă faptele descrise în carte s-au întâmplat aievea. Și da, s-au întâmplat. Au avut loc în Palestina niște masacre inimaginabile, s-au distrus o grămadă de destine. Și partea cea mai tristă e că nu e vorba de vreo istorie veche, ci de una recentă, una care încă se scrie pe parcursul vieții noastre.
N-o să spun mai multe despre această carte, pentru că simt că ale mele cuvinte ar fi insignifiante față de povestea de viață redată de Susan Abulhawa. Așa că o să închei chiar cu cuvintele ei.
***
„De cealaltă parte a drumului principal, la capătul unei poteci care șerpuia printre dărâmături, am găsit cadavrele a cinci femei și mai mulți copii. Femeile, de vârstă mijlocie, zăceau pe o grămadă de moloz. Una era întinsă pe spate, cu rochia sfâșiată și capul unei fetițe ieșind din spatele ei. Fetița avea păr scurt, negru și cârlionțat, și privea drept spre noi, încruntată. Era moartă. Cineva spintecase burta femeii, tăind lateral și apoi în sus, încercând poate să-i ucidă copilul nenascut. Femeia avea ochii holbați, groaza rămăsese întipărită le fața negricioasă.”
***
„La o săptămână după masacrul din Sabra și Shatila, revista Newsweek a stabilit că cel mai important eveniment din ultimele șapte zile fusese moartea prințesei Grace (n.r: prințesa Grace de Monaco, 1929-1982)”.
***
„Fratele meu era iremediabil pierdut. Trecuse dincolo de abisul de foc în fața căruia eu șovăiam încă și ajunsese pe țărmul răzbunării, calm și detașat. Își lăsase sufletul să răscolească prin Sabra și Shatila, unde soția și fiica lui zăceau într-o groapă comună, sub un morman de gunoi, în timp ce ucigașii umblau liberi, superputerile își încălcau promisiunile și lumea asista indiferentă la varsarea de sânge arab.”
( Sursa foto: badwanart0, Pixabay )
În Căsuța Oliviei 
Ma bucur mult ca ai citit o astfel de carte si ai facut-o cunoscuta cititorilor tai.
Din pacate, lumea stie doar de Holocaust pentru ca evreii au investit enorm de multi bani in a face cunoscute ororile de acolo si pentru a nu fi uitate si mai ales iertate. In religia mozaica nu exista conceptul de iertare precum la crestini. Dar asta este o alta poveste…S-au investit foarte multi bani si inca se vor mai investi pentru a nu fi cunoascute ororile petrecute in Palestina, ai caror autori, evreii, doar ce-si plangeau mortii din lagarele de concentrare. In Romania, pe cand eram profesor s-a introdus un curs optional al Holocaustului la clasa a 10 sau a 11-a, in conditiile in care nu exista un curs optional al comunismului. Au mai trecut cativa ani pana cand acesta din urma sa apara. Erau organizate cursuri gratuite pentru profesori in strainatate pentru a se perfectiona in problema Holocaustului. De sus erau presiuni sa comemorezi printr-o activitate Holocaustul, iar manualele de istorie aveau lectii de sine statatoare dedicate acestuia…Cat despre Palestina si ce s-a intamplat acolo…doar doua fraze scrise cu litere mici intr-un colt al unui manual de clasa a VII-a…Din fericire, lumea occidentala are mai bine acces la informatie si cunoaste mai bine realitatile din Palestina, cel putin asta este perceptia mea pe care o am locuind aici. Dar chiar si asa, in ciuda atator miscari si campanii de solidaritate cu palestinienii, acestia continua sa traiasca in lagare, captivi ai unei natii care stie ce este suferinta, dar care o aplica zelos, fara remuscare, sistematic. Palestinienii nu au nicio sansa cata vreme lumea financiara si politica este dominata, cel putin influentata, de calaii lor.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte interesant, eu una nu știam nimic din toate acestea. Și eu îi priveam pe evrei doar ca pe niște victime și atât.
ApreciazăApreciat de 1 persoană