Ce cărți am citit în 2019 – partea I

Anul acesta mi-am propus să citesc 36 de cărți.

Poate părea un număr mare, dar la un calcul simplist asta înseamnă 3 cărți pe lună. Și cum nu toate cărțile sunt ca Război și Pace (sau, mai nou, ca Game of Thrones), numărul pare plauzibil. Mai ales că sunt perioade bune pentru citit și perioade rele, iar eu vreau să profit la maxim de perioada bună în care mă aflu. Anul trecut am citit 28 de cărți (le-am făcut o trecere în revistă aici), dar am avut ani întregi în care n-am mai deschis nicio carte.

Și iată-mă la sfârșit de iulie 2019, aproximativ on track cum s-ar zice:

Am ajuns aproape la jumătatea a ceea ce mi-am propus, iar ultima carte citită a fost una dintre acele cărți negre după care ai nevoie de o pauză, așa că e un moment numai bun de retrospectivă.

Așadar, de la cea mai recentă lectură, înapoi către începuturile lui 2019:

#17: Acolo unde femeile sunt regi, de Christie Watson

O carte plină de emoție, care te face să plângi, să speri, să te revolți, să te simți norocos.

O carte pe care o recomand oricui vrea să citească o poveste pe care nu are cum să o uite.

Am scris despre ea, cu drag și cu mister, aici.

#16: Iubire amară, de Elena Ferrante

E cartea care mi-a displăcut cel mai tare anul acesta. Dar ce zic eu că mi-a displăcut tare… mi-a displăcut profund. Deși primele rânduri ale cărții m-au înfiorat și m-au făcut să cred că o să fie o lectură emoționantă…

Mama mea s-a înecat de ziua mea de naștere, în noaptea de 23 mai, în mare, în dreptul localității numite Spaccavento, la câțiva kilometri de Minturno.

Așa începe povestea Deliei, femeia trecută de 40 de ani a cărei mamă moare subit, în niște împrejurări misterioase. Stilul Elenei Ferrante e năucitor. Scrie ca și cum ar fi în fața unui psiholog, sub hipnoză, și ar scoate din subconștient, în ordine haotică, amintiri peste amintiri, îmbrăcate în cele mai inedite sau cele mai degradante detalii. Are o asemenea putere de a reda sentimentele umane în forma lor brută, deloc cosmetizată, încât unele rânduri sunt greu de suportat. Știu că încă plutește misterul în jurul numelui Elena Ferrante, nu se știe cine e sau cum e ca persoană, ba chiar au existat speculații cum că în spatele pseudonimului s-ar ascunde un bărbat. Totuși eu cred că doar cineva care a trecut prin sentimentele descrise în carte poate scrie ceva atât de hipnotic, sumbru și lipsit de orice licărire de apreciere a frumosului din viață.

Dacă recomand cartea? Grea întrebare. Probabil că nu. Am avut un gust amar citind-o, n-am simțit nicio plăcere, dar am terminat-o în doar 2-3 zile. A fost ca un fel de plăcere vinovată din ghearele căreia știi că ar fi bine să evadezi, și totuși nu reușești să te desprinzi.

#15: Doamna cu ochelari negri, de Sidonia Drăgușanu

Cred că subtitlul de pe copertă, Nuvele, nu e un bun element de marketing pentru această cărticică simpatică. Când aud de nuvele, mă gândesc involuntar la multele lecturi din programa școlară care nu m-au impresionat prin nimic și tind să pun etichete.

Așa că o să-i spun proză scurtă, pentru că asta și este în definitiv. Această culegere de pvoestiri a Sidoniei Drăgușanu este adorabilă. Cuprinde poveștile de viață ale unor femei surprinse în diverse ipostaze, mai fericite sau mai ghinioniste, și accentuează foarte bine complexitatea gândirii feminine. Iar complexitatea vine la pachet cu lumini și umbre.

Deși numele Sidoniei Drăgușanu nu este mai deloc cunoscut astăzi, eu aș pune această carte pe același raft cu Dragă Viață, a celebrei Alice Munro, sau cu Cea mai frumoasă carte din lume, de Eric-Emmanuel Schmitt.

#14: Să ucizi o pasăre cântătoare, de Harper Lee

Aveam de multă vreme această carte pe lista de lecturi, așa că atunci când m-am intersectat întâmplător cu ea, am și început să o citesc plină de entuziasm.

Tema dezvoltată e cea a rasismului, în acea perioadă istorică în care unii oameni încep deja să își pună probleme morale și să își dorească să se desprindă de percepția generală. Problema rasismului, văzută prin ochii copiilor, e și mai interesantă și dă naștere multor concluzii pline de înțelepciune.

Și totuși… Poate așteptările au fost prea mari. Poate numele a fost prea sonor. Cert e că, deși nu pot spune că-i o carte mediocră, nici nu m-a dat pe spate. Cred că m-a enervat faptul că povestea avea mult potențial, că există pagini și secvențe în carte extrem de bine scrise, dar există și foarte mult conținut căruia eu una nu i-am înțeles sensul. Am simțit că povestea putea fi înjumătățită fără a i se pierde din valoare.

#13: Wild, de Cheryl Strayed

Și despre Sălbăticie (Wild) am scris un text separat, așa cum fac cu toate cărțile care îmi plac mai mult decât media.

Cartea este un jurnal autobiografic al unei tinere care hotărăște – absolut spontan – să facă un traseu dificil de 1500 de km de-a lungul Americii. Un traseu de-a lungul căreia se va împăca cu sine însăși și se va descoperi altfel decât se știuse până atunci.

#12: Dilema Omnivorului, de Michael Pollan

Dilema Omnivorului e una dintre lecturile mele pe care unii le-ar putea cataloga drept ciudate. Dar îmi place să combin ficțiunea cu cărți desprea realitatea care ne înconjoară.

Iar subiectul alimentației și calitatea produselor pe care le punem în farfurie sunt realități care ar trebui să ne preocupe mai mult pe fiecare dintre noi.

Dilema Omnivorului nu este încă una din cărțile care încearcă să te convertească la o alimentație fără produse animale, dar e un soi de documentar scris al modului în care se produc alimentele de bază ale omului modern: porumb, carne. Se vorbește în detaliu despre anomaliile din alimentația animalelor, care ajung apoi în farfuria noastră.

Pentru cei pasionați de subiect, e o carte interesantă. Nu facilă, dar citibilă.

#11: Lecții de magie, de Elizabeth Gilbert

Sau Cum să-ți cultivi creativitatea – scrie pe copertă. Am auzit de această carte în cadrul unei conferințe despre scriere creativă, totuși nu mi-a lăsat impresia că ar fi despre asta ci mai degrabă despre perseverență.

Cartea încearcă să te motiveze, prin exemple și situații concrete, să mergi înainte cu pasiunea ta chiar și atunci când ai momente în care îți pierzi încrederea. Nu e neapărat despre scris, e despre orice pasiune ai avea. Căci scopul unei pasiuni nu e acela de a te îmbogăți, ci de a te bucura. Iar dacă poți să te bucuri chiar și având un hobby în care performezi la nivel mediu, tot e un câștig mai mare decât dacă ai fi renunțat, convins că n-ai cum să atingi perfecțiunea.

Lecții de magie se citește ușor și poate fi un element motivațional potrivit, la locul potrivit.

#10: Cele patruzeci de legi ale iubirii, de Elif Shafak

Încă o carte neinspirată pe lista de lecturi de anul acesta.

Am citit-o până la final mai mult din dorința de a-i da o șansă, dar nu m-a convins în final că a meritat timpul. Dacă ești pasionat de sufism, poate că e o lectură cu sens. Dacă nu … e prea superficială și monotonă pentru a o recomanda vreodată cuiva.

#9: Poveste fără sfârșit, de Michael Ende

Nu cred că mai are nevoie de prezentare, pentru că mai toată lumea a citit (sau măcar a văzut filmul) în copilărie. Eu văzusem filmul și mi-l aminteam fabulos, așa că am zis că niciodată nu-i prea târziu să citesc și cartea.

Și am citit-o, în tandem cu Olivia. Deși nu e tocmai genul de lectură indicată unui copil de nici 6 ani, a ascultat cu răbdare, câte un capitol pe seară. Am mai sărit din porțiunile descriptive pentru a i-o face mai accesibilă, dar nu mult. Ei i-a dezvoltat vocabularul, mie mi-a amintit de lumile magice în care totul este posibil.

#8: Jurnalul Aurorei Serafim, de Sidonia Drăagușanu

Am primit cartea cu prilejul participării în competiția SuperBlog, pentru că era subiectul unei probe de concurs. A fost o surpriză plăcută, am scris despre ea, într-un mod oarecum filozofic, aici.

„Să-ți porți numai ție de grijă e prea puțin și prea mărunt. E, firește, o răspundere din cele mai mari, cea față de tine însuți, dar nu îți poate ajunge ca să te împlinească. Nu poți trăi numai pentru tine. Ca să fii bine ancorat în viață, trebuie să ai îndatoriri depline și de toate felurile față de un altul sau față de alții. E ceea ce te susține și nu-ți dă voie să slăbești puterile, să dezertezi.”

Și, yey, am câștigat și locul 1 la proba respectivă, pentru cea mai mare compatibilitate între non-recenzia mea și așteptările sponsorului.

#7: Dimineți în Jenin, de Susan Abulhawa

Dimineți în Jenin spune povestea mai multor generații de palestinieni, pe care războiul cu Israelul îi transformă în refugiați. E o poveste tragică, ce expune alt adevăr decât cel pe care îl vedem sau auzim la televizor pentru că, nu-i așa, orice poveste are mai multe fețe. Eu una habar n-aveam ce s-a întâmplat cu evreii după Holocaust, cum au încercat marile puteri să se revanșeze pentru ororile celui de-al doilea război mondial, cum a apărut statul Israel și, mai ales, cine au fost cei sacrificați în acest amalgam de evenimente.

O altă carte care m-a impresionat puternic și pe care n-o s-o uit ușor. Are o recenzie separată, aici.

#6: Degeaba cântă cucuveaua, de Lucian Cristescu

Știu, titlul ridică semne de întrebare. Poate n-aș fi citit-o în alt an, dar fiecare carte are vremea ei, iar unele vin la tine singure, în momentele potrivite.

Pentru că sfârșitul lui 2018 a venit cu o moarte neașteptată în familie, și pentru că experiența participării la o înmormântare – mai ales în mediul rural – nu are cum să te lase indiferent, o persoană apropiată mi-a adus cartea asta.

Căutam niște răspunsuri la toate de ce?-urile mele, legat de obiceiurile și credințele populare care apar atunci când moare cineva. De ce se dă de pomană? De ce se pune o lumânare încolăcită pe piept? De ce credem în rai și iad?

Degeaba cântă cucuveaua e o carte publicată de o editură adventistă, dar eu am găsit în ea exast ce mă interesa: o explicație a ritualurilor noastre, ambalată într-o poveste de altfel bine construită și chiar plină de suspans.

#5, #4, #3: Tetralogia Elenei Ferrante

Am început cu Prietena mea genială la final de 2018, apoi am făcut o pauză și am continuat cu următoarele 3 cărți la început de 2019.

Aș fi vrut să scriu despre cum mi s-a părut lectura atunci, la cald, dar n-aveam chef de scris în perioada aia, așa că impresiile mai puternice s-au estompat.

Mi-a plăcut mult povestea celor două prietene și în special perioada care vorbește despre adolescența lor, despre iubirea lor comună pentru Nino, despre invidia și dependența reciprocă, despre sentimentele cele mai obscure, prezentate brutal și nealterat.

#2: Străinul pe drumul spre Emaus – de John Cross

O altă carte citită ca o consecință imediată a înmormântării menționate mai sus. O analiză-rezumat a Bibliei, cu accente pe punctele ei esențiale.

Cumva, cred că am reușit să înțeleg unele lucruri care nu-mi erau clare, am primit răspunsuri la unele întrebări și m-am apucat să citesc și Biblia, printre picături.

Nu pentru că aș crede deja, ci pentru că aș vrea să cred. Dar asta e o altă poveste.

#1: The miracles of Antichrist, de Selma Lagerlöf

Culmea, cartea asta n-are legătură cu cea de dinainte. Nici cu religia n-are mare legătură. Am văzut-o la bibliotecă și am avut o reacție de genul: wow, Selma Lagerlof a mai scris și altceva în afară de Nils Holgerson???

Aparent, a mai scris. Și nu doar atât, dar a fost prima femeie din lume care a primit premiul Nobel pentru literatură.

Singurul regret e că am dat de cartea asta în engleză, dar nici nu știu dacă mai există vreo traducere disponibilă la noi. Stilul în care e scrisă e ieșit din comun, păcat de engleza veche folosită, care nu mi-e super familiară, ceea ce a făcut din carte o lectură greoaie.

Totuși, chiar și așa – a avut pasaje extrem de frumoase, foarte lirice, care mă fac să o mențin pe Selma Lagerlof pe lista autorilor de recitit.


Cam așa a arătat anul meu până acum, prin cărțile citite. Cu bune și cu rele, cu surprize și dezamăgiri.

Încă 19 cărți, încă 5 luni. Perfect realizabil 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: