Am ales cartea asta din bibliotecă la întâmplare, în urmă cu câteva zile. Nu știam nimic despre ea, nu mi-o recomandase nimeni, dar o luasem cu mâna mea de pe o masă plină de titluri diverse, în cadrul schimbului de cărți la care am participat anul trecut. Cred că mă intrigase titlul, din considerente feministe: oare care o fi țara aceea magică unde femeile sunt regi?
Dar Acolo unde femeile sunt regi n-a fost ceea ce credeam. Îmi imaginam o poveste despre Nigeria, despre viața de acolo, despre istoriile neștiute ale locului. Cred că mă așteptam – nu știu de ce – să semene cu Jumătate de soare galben.
Nimic din ceea ce am crezut eu nu s-a adeverit.
„Elijah, scumpul meu fiu
Vreau să îți povestesc despre viața ta. Fiecare om are o istorie înăuntrul său, care începe de dinainte ca el să se nască, iar istoria ta este mai mare decât le va fi dat multora să trăiască.
Ei spun că nu ar trebui să îți povestesc unele lucruri și că vorbele pot răni urechiușele unui copil. Dar, băiatul meu drag, între o mamă și fiul ei nu există secrete.
Copilul a văzut pe dinăuntru trupul mamei lui.
Or, cine poate cunoaște un secret mai mare ca acesta?„
Acolo unde femeile sunt regi s-a dovedit a fi o poveste tulburătoare despre cât de puternică poate fi legătura dintre o mamă și copilul ei. O poveste despre impactul pe care îl pot avea cuvintele asupra unui creier în formare. Despre puterea credinței, dar și despre pericolele încrederii oarbe. Despre tragedia de a rămâne singur, ca emigrant, într-o țară străină.
Deborah și Elijah, mamă și fiu, sunt cele două personaje cheie în jurul cărora se dezvoltă acțiunea romanului. Deși despărțiți unul de altul din motive obiective pe care le aflăm gradual, legătura dintre ei este extrem de profundă. Gândurile lui Elijah despre mama lui sunt atât de pure, atât de sincere în naivitatea lor, încât nu pot lăsa un cititor indiferent, mai ales dacă are un copil.
Pentru un părinte, cartea asta este răvășitoare.
Pentru un părinte căruia i-a trecut prin cap, măcar o dată, ideea adopției unui copil, cartea asta poate fi mult prea dureroasă.
Am citit pagină după pagină cu sufletul la gură, de parcă aș fi stat în fața unei bombe cu ceas. Mă așteptam ca lucrurile să explodeze în orice moment. În fiecare nouă ipostază prezentată în carte, făceam o pauză și îmi imaginam toate lucrurile care ar fi putut merge prost în acel punct, toate reacțiile pe care le-ar putea avea un copil traumatizat.
Aparent, n-am reușit să anticipez nimic. Niciuna dintre presupunerile mele nu s-a adeverit, poate de-asta mi s-a părut atât de emoționantă toată povestea.
Elihaj a fost un personaj atât de credibil construit, încât m-am atașat de el, mi-am dorit ca lucrurile să meargă bine. Dacă au mers sau nu … răspunsul se află, desigur, în carte.
Mi-aș dori să regăsesc această poveste transpusă într-un film interactiv, cu finaluri multiple. Cartea are atât de multe puncte cheie, puncte în care orice alt cuvânt sau orice altă decizie ar fi putut schimba cursul acțiunii, încât mi-ar plăcea să pot alege, să pot experimenta.
Acel acolo, unde femeile sunt regi, are mai multe înțelesuri. Dar unul dintre ele se dovedește a fi mult mai accesibil decât am crede.
Te las pe tine să descoperi. Unde crezi că e acolo?
În Căsuța Oliviei 