Am primit Soția Secretă de la o colegă de birou, m-am uitat la copertă și am strâmbat ușor din nas. Am eu o chestie cu coperțile, trebuie să mă atragă și ele, să îmi spună o poveste sau să mă intrige prin ceva, iar asta mi se părea complet banală și stereotipică. Dar am trecut dincolo de copertă, și bine am făcut 🙂
Soția secretă e un roman curajos, care alege un moment încărcat de mister din istoria Rusiei, creează o poveste de dragoste în jurul unor fapte reale și continuă cu un „ce-ar fi fost dacă?„
Perioada primului război mondial pare să fi fost una foarte tulbure pentru Rusia. Țarul Nicolae al II-lea din dinastia Romanovilor, depășit deja de numeroasele sale atribuții, se luptă să facă față războiului. Ia decizii eronate, își alege sfătuitori care îl fac să pară o slugă a Vestului și devine, în ochii propriului popor, un conducător nepotrivit. Toate aceste mici detalii duc la revoluția din februarie 1917, în timpul căreia bolșevicii ajung la putere iar membrii familiei Romanov (țarul Nicolae, soția sa și cei 5 copii) sunt ținuți în captivitate, batjocoriți și ulterior uciși în condiții misterioase.
Așa și-a găsit sfârșitul ultimul împărat al Rusiei, într-o conjunctură care mă face să cred că alții și-au pedepsit conducătorii cu și mai multă ură decât a primit Ceaușescu pe tărâmurile noastre. Dar asta e altă poveste.
S-a speculat foarte mult asupra dispariției misterioase a Romanovilor, întrucât inițial nu au existat cadavre. De-abia ani mai târziu au fost găsite oase și haine regale amestecate într-un puț din Rusia iar probele ADN au concluzionat că toți membrii familiei au fost uciși în mod brutal. Totuși, au fost numeroase voci care au spus că unele fete ar fi reușit să se salveze și să fugă din țară, ajutate sau prin propriile puteri.
Soția secretă spune o poveste clădită pe una dintre aceste speculații.
Atât subiectul cât și scriitura simplă reușesc să te prindă în mreje și să te țină cu sufletul la gură până la final. Paginile romanului urmăresc alternativ două planuri narative: Rusia primului război mondial – unde familia Romanovilor se luptă cu impactul revoluției – și America zilelor noastre – unde Kitty, o femeie proaspăt înșelată de soț, fuge de viața ei de până atunci și începe să descopere secrete de familie bine ascunse. Între Kitty și marile ducese ale Romanovilor se creează o legătură interesantă, care se dezvoltă pe măsură ce avansăm în roman.
Ce mi-a plăcut la „Soția Secretă” și de ce o recomand?
Am apreciat subiectul bine ales. E greu, cred, să găsești o pagină de istorie învăluită în mister și să dezvolți credibil în jurul ei, dar Gill Paul a reușit asta.
Faptele istorice sunt păstrate nealterate până în punctul în care totul a fost clar. Am citit ulterior despre desfășurarea evenimentelor pe Wikipedia și m-a surprins să văd cum autoarea a rămas fidelă realității, în linii mari.
Chiar și fantezia „ce-ar fi fost dacă” a romanului urmărește unele dintre speculațiile vremii. Povestea de dragoste e și ea prezentată ca probabilă în cărțile de istorie, așa că autoarei i-a rămas doar să inventeze detaliile și să le așeze într-o succesiune credibilă. I-a ieșit.
Construcția personajelor mi s-a părut robustă și complexă. Dmitri Malama nu e un om perfect, e creionat cu lumini și umbre, împărțit între iubire și vinovăție. Eu l-am judecat, l-am acuzat pentru că și-a ignorat complet familia într-o perioadă tulbure, de dragul unei iubiri de moment. Poate că în adolescență i-aș fi admirat avântul romantic, astăzi în schimb i-am condamnat detașarea față de familia care l-a crescut.
Dmitri a fost, pentru mine, personajul principal, cel care are rolul decisiv în istoria paralelă a Romanovilor. În jurul lui se împletesc destinele unor femei puternice Tatiana, Rosa, Kitty – fiecare cu specificul ei. Dintre cele 3, mi-a plăcut cel mai mult de Rosa, o femeie care știe bine ce vrea și care e capabilă de mult autocontrol și de o putere de acceptare și iertare ieșite din comun.
Ce nu mi-a plăcut la „Soția Secretă”?
Coperta și titlul 🙂
Coperta – pentru că pare o copertă de roman de Sandra Brown, și parcă povestea istorică ar fi meritat mai mult.
Titlul – pentru că nu m-ar fi convins să o aleg. Mi-ar fi plăcut o minimă referință la familia rusă sau măcar un element de mister bine plasat. „Soția secretă” mă duce cu gândul la un adulter – și cam atât. Dar subiectul romanului este mult mai bogat.
Merită să citești cartea?
Eu zic că da. Desigur, gusturile sunt diferite, mai ales în materie de cărți. Dar părerea mea e că Soția Secretă are toate ingredientele unei lecturi plăcute: suspans, istorie, iubire, melancolie, întrebări fără răspuns.
Dacă te-am convins să dai o șansă acestei cărți și dacă ajungi să o și citești, m-aș bucura foarte mult să revii aici și să îmi împărtășești câteva impresii.
Lecturi inspirate!
În Căsuța Oliviei 