Ce cărți am citit în 2020

Din punct de vedere al cărților citite, 2020 a fost un an bogat. Nici nu se putea altfel, cu atât de mult timp petrecut în casă …

Obiectivul pe care mi-l propusesem pe GoodReads a fost unul pe care l-am considerat din start imposibil – 36 de cărți – și totuși m-am apropiat de el mult mai mult decât aș fi crezut. O parte dintre cărți au fost citite în tandem cu Olivia (adică un capitol eu, unul ea), dar le-am trecut și pe ele în listă pentru că tot lectură se cheamă.

Mai am câteva cărți în curs de citire, dar pentru că nu prevăd să le termin în următoarele zile – le las pe lista anului 2021.

Tot la capitolul realizări 2020, mă pot mândri cu faptul că am dat o nouă față recenziilor făcute aici pe blog, punând cărțile una câte una într-o bibliotecă virtuală, pe care o găsiți foarte ușor în meniul principal, dând click pe categoria Cărți.

Și acum, că am făcut și o scurtă introducere, să înceapă retrospectiva literară a anului.

Cărți care mi-au plăcut în 2020

❤️ Soția secretă (Gill Paul) a fost un roman neașteptat, pe care l-am citit cu sufletul la gură și l-am recomandat mai apoi tuturor. E un roman curajos, care alege un moment încărcat de mister din istoria Rusiei, creează o poveste de dragoste în jurul unor fapte reale din dinastia Romanovilor și continuă cu un „ce-ar fi fost dacă?„. Am scris pe larg despre roman aici.

❤️ Ruta subterană (Colson Whitehead) își plasează acțiunea în America sclavagistă și urmărește drumul unei negrese, Cora, în căutarea libertății. E o carte dramatică și dureroasă pe alocuri, am aflat din ea detaliile unei realități care nu mi-era foarte cunoscută. Cumva, cartea avea potențial să emoționeze mai mult; unele scene ar fi putut fi romanțate sau prezentate dintr-o perspectivă mai sentimentală, astfel încât să lase o impresie mai puternică, și totuși autorul a ales un stil obiectiv și distant. Una peste alta, o carte bună.

❤️ Zuleiha deschide ochii (Guzel Iahina) este una dintre capodoperele moderne ale literaturii ruse. O carte scrisă de un rus, orice rus, nu e una pe care să o citești la plajă, ci într-un loc liniștit, cu atenție și implicare. Zuleiha e o tânără dintr-un sat de tătari, care ajunge să fie deportată în Siberia. Deși ai putea crede că viața ei se schimbă în rău, mie mi-a fost greu să decid unde i-a fost Zuleihei mai greu: acasă, în sânul familiei, sau în pustietatea Siberiei. Zuleiha e o carte care emoționează și pe care nu o uiți ușor.

❤️ Să nu râzi (Raluca Feher) este, cred, cartea care m-a atins cel mai tare în 2020. Citind-o, te simți ca atunci când vezi un film european, după ce te-ai obișnuit cu capodoperele de la Hollywood. Are alt ritm si altă profuzime. Am scris despre ea cu tot sufletul, aici.

❤️ Învățare (Tara Westover) – mi-a plăcut și m-a revoltat în egală măsură. E o povestire autobiografică ce ne introduce în modul de viață al mormonilor, unul greu de imaginat. Trăind într-o societate normală, cu școală spitale și acces la educație, este absolut incredibil să citești despre oameni care se tratează doar cu plante, care nu au acte și care sunt complet izolați de lumea civilizată. E o carte revelatoare, despre puterea educației. O recomand.

❤️ Evanghelia după Pillat (E.E. Schmitt) a devenit una dintre cărțile mele preferate semnate de Eric Emmanuel Schmitt. E o reinterpretare a evenimentelor Noului Testament, din perspectiva inedită a lui Pillat. Am scris despre ea aici.

❤️ Magia Ordinii (Marie Kondo) – e cartea din care am pus cele mai multe lucruri în practică de-a lungul anului 2020. Subiectul e simplu: cum să îți organizezi casa scăpând de lucrurile de care nu ai nevoie cu adevărat. La început, cartea pare penibilă. M-am amuzat singură citind despre cum să-ți faci șosetele fericite sau cum să împachetezi hainele mulțumindu-le că te-au îmbrăcat. Apoi am căutat pe net niște filmulețe, să văd cine este această Marie Kondo care poate debita asemenea idei și m-am îndrăgostit de micuța japoneză extrem de carismatică. Recomand cartea sau seria Tidying Up with Marie Kondo, de pe Netflix. Eu m-am apucat să pun în practică principiile din carte și chiar ar trebui să scriu mai pe larg despre acest subiect, căci diferențele între Înainte și După sunt impresionante.

❤️ Fiica ceasornicarului (Kate Morton) – încă îmi amintesc cu drag de cartea asta duioasă, romantică, neașteptată. Am scris despre ea aici, așa că nu o să mă repet. Dar o recomand. Nu știu de ce, dar o văd potrivită pentru a fi citită iarna, la căldurică, într-o vacanță relaxantă.

❤️ Pacienta tăcută (Alex Michaelidis) spune povestea unei crime de neînțeles pentru nimeni. Principala suspectă, Alicia, e chiar soția celui ucis, iar faptul că nu a mai rostit absolut niciun cuvânt după seara crimei nu e deloc de ajutor în investigații. Un psihiatru își propune totuși să o trateze pe Alicia și să elucideze misterul, iar deznodământul este complet neașteptat.

❤️ Orașul fetelor (Elizabeth Gilbert) – e o carte atipică din care învățăm că planurile pe care le facem în tinerețe pot fi complet diferite de ceea ce va deveni viața noastră și că iubirea are multe forme, pe care nu trebuie să le judecăm. Am scris despre acest roman, separat, aici.

❤️ Secretul soțului (Liane Moriarty) – încă o carte despre relații de familia, pe lista favoritelor din 2020. Te face să te întrebi și tu peste ce secret al soțului tău nu ai putea trece: infidelitate, minciună, sau … altceva și mai grav? Secretul soțului te ține în suspans și se dezvăluie încet încet, urmând un șir neașteptat de evenimente.

Căți „așa și-așa”

📚 Omul care vedea dincolo de chipuri (E.E. Schmitt) a fost o carte bunicică și curajoasă, în stilul lui Schmitt. Abordeaza tema incomodă a fanatismului religios și îi are drept invitați speciali, pe post de personaje, atât pe Dumnezeu cât și pe Eric Emmanuel Schmitt. Pe alocuri e un eseu filozofic, despre lucurile care inspiră un scriitor să își aleagă subiectele. Merită citită, dar nu e genul de carte care să-ți rămână etalon.

📚 Fata din tren (Paula Hawkins) – cred că e un thriller psihologic reușit, având în vedere că te ține în suspans și nu prea poți să o lași din mână. Pe mine m-a enervat teribil, pentru că absolut toate personajele din carte sunt defecte, fiecare în felul lui. Nu există nimeni de care să te atașezi sau cu care să ții, nimeni nu reprezintă cu adevărat binele. E o carte despre vicii, derapaje, răutate … și bineînțeles, crimă. Dar dorința de a afla cine e criminalul și, mai ales, de ce, te ține în priză până la final.

📚 Mesagerul (Markus Zusak) e o carte interesantă și oarecum utopică, despre un om normal care primește misiunea enigmatică de a schimba viețile unor necunoscuți și care încearcă să se achite cât mai onorabil de această sarcină. Stilul lui Markus Zusak e destul de similar celui din Podul de lut (carte pe care inițial n-am înțeles-o deloc și pe care acum totuși îmi doresc s-o recitesc, în engleză, și să o apreciez) cu fraze scurte, uneori lăsate în aer, cu metafore subtile, cu multe imagini. Mi-a plăcut Mesagerul, dar n-aș recomanda-o pentru că e genul acela de carte pe care nu o gustă toată lumea.

📚 Noua ta viață începe când înțelegi că nu ai decât una (Raphaelle Giordano) e o pseudo-carte de dezvoltare personală, camuflată între paginile unui roman. Nu e ceva senzațional sau ceva nou, dar e ușor de citit și rămâi din ea cu unele idei bune de pus în practică. Deși nu m-a impresionat, am scris despre ea aici.

📚 Fahrenheit 451 (Ray Bradbury) e primul roman distopic pe care îl citesc, așa că l-am savurat ca pe un element inedit. Autorul își imaginează o realitate în care cărțile sunt interzise, în care oamenii nu mai au voie să aibă păreri proprii sau să pună întrebări incomode. Bineînțeles, unii se revoltă și încearcă să producă o schimbare timidă. Dacă vor reuși sau nu – rămâne să aflați din paginile romanului.

📚 La cinci pași de tine e o carte numai bună de citit în timpul pandemiei de coronavirus. Personajele principale sunt niște adolescenți diagnosticați cu o formă severă de fibroză chistică, care își petrec viața în spital, în izolare. Măștile, dezinfectanții și aparatele de oxigen fac parte din normalitatea lor. E o carte frumoasă și romantică. Bineînțeles că își găsește locul aici și o poveste de iubire.

📚 Mici focuri pretutindeni (Celeste Ng) e pe lista mea de lecturi de cum am terminat Tot ce nu ți-am spus, a aceleiași autoare, cartea anului 2019 pentru mine. Nu se ridică la nivelul primei întâlniri cu această autoare, dar e o carte frumoasă despre relația dintre o mamă și o fiică și despre copii cărora li se pare mereu că e ceva mai bun de găsit în familia altuia.

Cărți care nu m-au impresionat cu nimic

😔 Dosar permanent (Edward Snowden) a fost o carte pe care mi-am dorit să o citesc, pentru că văzusem cu ani în urmă filmul și-mi plăcuse. Ei bine, cartea mi s-a părut monotonă, plictisitoare și mult prea lentă. Nici nu îmi amintesc dacă am terminat-o sau nu, dar îmi amintesc că la jumătatea cărții încă nu intrase în subiectul interesant al filmului. Un vot negativ din partea mea.

😔 Cartea râsului și a uitării (Milan Kundera) – am citit-o pe la începutul anului și nu-mi amintesc mai nimic din ea, ceea ce spune multe. Am fost dezamagită, mai ales că mi-a plăcut tare mult Insuportabila ușurătate a ființei, tot a lui Kundera.

😔 Învierea (Lev Tolstoi) – am tras mult de mine să termin această carte, extrem de dificilă și de lentă. N-am prea multe de spus, Tolstoi nu se poate citi prea ușor în general, deși am în palmares și Anna Karenina și Război și Pace, din perioada liceului, Învierea a fost prea mult pentru mine cea de acum.

😔 Femeia în fața oglinzii (E.E. Schmitt) – iată cea de-a 3a carte a lui Schmitt citită anul acesta. În 2021 trebuie să iau o pauză. Teoretic, ar fi trebuit să fie o carte cu tematică feministă, despre femei care caută un alt sens în viață, dincolo de căsătorie și maternitate. Practic, mi s-a părut un pic dezlânată, trasă de păr, cu prea multe cuvinte folosite pentru a exprima o idee. Am terminat-o cu greu, sărind pagini.

Cărți citite în tandem cu Olivia

🧸 Polyanna, jocul bucuriei (Eleanor Porter) este o minune de carte, pe care o recomand atât adulților cât și copiilor. Am scris despre ea, pe larg, aici. Indiferent de vârstă, Polyanna te învață ce înseamnă să ai o perspectivă pozitivă asupra vieții, să cauți mereu partea plină a paharului și să trăiești fiecare zi cu bucurie. Acum, de Crăciun, Olivia a primit cadou și restul seriei, deci avem o doză de optimism de citit și în 2021.

🧸 Harry Potter (J.K. Rowling) – Anul acesta a fost un tur de forță Harry Potter. Am citit împreună cu Olivia primele 4 volume. Unele capitole i le citeam eu seara, ca să păstrăm tradiția, pe altele le citea ea ziua. Per total, am fost amândouă câștigate pentru că și mie mi-au plăcut tare mult atât personajele cât și acțiunea. Am listat aici 4 lucruri pe care le poate învăța copilul tău citind Harry Potter.

🧸 Mă exasperează (Isabelle Filliozat) – e un pic surprinzător că am plasat această carte în categoria cărți citite în tandem, dar chiar a avut lipici la Olivia. Deși e, teoretic, o carte de parenting, faptul că e dublată de ilustrații gen benzi desenate, cu exemple concrete despre relația părinte-copil, a fost foarte de efect. Olivia nu numai că a citit-o cu mine, dar a ținut morțiș să și-o pună în bibilioteca ei, să o mai studieze din când în când.

🧸 Cronicile din Narnia (C.S. Lewis) – Am început să le citim tot seara la culcare și am ajuns la volumul 3. Sunt drăguțe, dar pălesc în fața lui Harry Potter, pentru că nu te poți atașa de personaje. De fapt, aici parcă nici nu există un personaj principal în adevăratul sens al cuvântului – personajul e mai degrabă o țară și un concept, lumea magică a Narniei. Dar, pentru un copil, orice e magic e interesant.

🧸 Pânza Charlottei (E.B. White) – e o carte pentru copii, despre un porc sensibil și prietenia lui cu o păienjeniță care știe să scrie. Mai mult de atât n-am de raportat 🙂 Nu e o carte pe care să-ți dorești să o citești ca adult.

---

Cam așa a arătat anul 2020, în materie de cărți citite.

Dacă ar fi să aleg 2 extreme, Să nu râzi a Ralucăi Feher ar fi cea mai surprinzătoare carte citită anul acesta, iar Cartea Râsului și a uitării ar fi cea cu care am rezonat cel mai puțin.

Acum citesc Pianul Mecanic, de Kurt Vonnegut, pe care aș clasa-o probabil în categoria cărților de care regret că m-am apucat. Dar am citit mai puțin de un sfert din ea, așa că poate mă răzgândesc. Mai am pe noptieră Anne din Avonlea și încă mă lupt cu The Cyberg Effect, interesantă dar dificil de citit. Le termin eu pe toate la anul, nu-mi fac griji.

Voi ce-ați citit frumos anul acesta? Declar lista pentru 2021 deschisă! Să curgă cu recomandări!

🎆