Încă din 2016, de când mi-am făcut lista de lecturi a anului, amenințam că o voi citi pe Isabel Allende. Și iată că a fost nevoie de 5 ani pentru a ajunge să am o carte de-a ei în bibliotecă, să o citesc și să îmi și placă foarte mult.
„O lungă petală de mare” e de fapt una dintre cele mai recente cărți ale autoarei de origine sud-americană (dacă nu chiar cea mai nouă). Și, pentru că numele celor mai de succes scrieri ale sale îmi inspirau povești de dragoste sau de literatură gotică (Casa Spiritelor, Fiica Norocului, etc), mă așteptam ca și această carte să meargă în aceeași direcție. Și totuși…
„O lungă petală de mare” se citește ușor, e fluidă, are poveste și personaje remarcabile, dar nu e în niciun caz o telenovelă siropoasă. Din contră, cartea este încărcată de istorie și evenimente politice.
Războiul civil spaniol, refugiații și exilul în Chile
Cartea are ca punct de plecare Războiul Civil Spaniol, dintre 1936-1939, în care generalul Franco, de orientare naționalistă, a învins forțele republicane. Deși a fost un război intern, spanioli contra spanioli, ajunși într-o tabără sau în alta în funcție de convingerile lor politice, republicanii au avut de partea lor Uniunea Sovietică, în timp ce naționaliștii au primit sprijinul Italiei fasciste și a Germaniei naziste – care au trimis trupe, avioane și tancuri pe teritoriul Spaniei.
Practic, pentru spanioli, bombardamentele, morții și lagărele de concentrare erau deja normalitate atunci când a izbucnit și al doilea război mondial. Dar, bineînțeles, de acest Război Civil Spaniol am aflat pentru prima data din paginile lui Isabel Allende și nu din vreun manual de istorie 🙂
Un alt fapt real interesant de care nu știam e că, odată învinși, republicanii au fugit spre Franța, căutând acolo azil. Francezii însă au fost speriați de numărul mare de refugiați care le intrau în țară peste noapte, așa că au închis granițele. Au apărut astfel niște tabere de refugiați, iar apoi acești refugiați au ajuns în lagăre de concentrare. Pentru 2000 dintre ei deznodământul a fost unul neașteptat, întrucât celebrul poet Pablo Neruda, delegat de președintele chilian, a venit cu o navă specială în Franța pentru a tria refugiații și a duce o parte din ei în Chile, unde să înceapă o nouă viață.
„O lungă petală de mare” spune astfel povestea lui Roser și a lui Victor, doi tineri prinși în vâltoarea războiului civil care au avut norocul de a emigra în Chile.
De la căsătorie de conjunctură la relația perfectă
N-o să divulg prea multe din experiențele cu care viața îi întâmpină pe Roser și pe Victor, nu vreau să stric magica cărții. Important e că relația dintre cei doi e una surprinzătoare și din care avem multe de învățat. Deși nu par a fi suflete pereche și nici nu au foarte multe lucruri în comun, totuși ei găsesc o modalitate de a le fi bine împreună … și nu numai.
„Timp de 35 de ani fusese soția lui, dar de-abia acum o vedea eliberată de povara trecutului, de rolul de văduvă și de mamă, transformată într-o apariție proaspătă și tânără. La cei 50 de ani trecuți, Roser era senzuală, plină de entuziasm, cu o rezervă inepuizabilă de energie și lipsă de teamă. Detesta dictatura la fel ca și el, dar nu-i era frică. Și-a dat seama că, în definitiv, ea nu se temuse niciodată de ceva – doar de înălțime -, nici măcar în timpul războiului civil. Cu aceeași forță cu care înfruntase exilul, înfrunta acum realitatea, fără să se uite înapoi, fără să se plângă, privind spre viitor. Oare din ce material indestructibil era făcută?„
Se spune că o relație reușită se obține cu efortul ambilor parteneri și cu siguranță e adevărat. Dar în cazul poveștii de față, aș spune că cel mai mare merit îi aparține totuși lui Roser, care dovedește un tact și o diplomație ieșită din comun. Cred că ea este motorul relației și e tare interesant să citim, în carte, despre atitudinea pe care o are și despre modul ei de abordare a evenimentelor zilnice.
Nici Victor nu e un personaj de ignorat, însă. M-a surprins la el energia cu care se implică în diverse proiecte umanitare, fie că e vorba de activitatea lui remunerată, din spital, fie că face asta ca gest voluntar. Chiar și la o vârstă foarte înaintată reușește să își păstreze un sens în viață, care îl ține viu și în putere.
Citind romanul lui Isabel Allende, mi-am amintit de Soția Secretă, o altă poveste de dragoste bazată pe fapte reale și pe evenimente istorice. Le recomand pe ambele, sunt lecturi minunate pentru a-ți extinde orizonturile și pentru a te desfăta cu o lecție de viață interesantă.
Și dacă mai am pe aici prin căsuță fani ai lui Isabel Allende, m-ar bucura o altă recomandare de carte de-a ei. Cu siguranță o voi reciti. ❤
În Căsuța Oliviei 
Lasă un răspuns