Când iubirea se va dubla iar timpul se va înjumătăți

Mă despart mai puțin de 5 luni de momentul în care viața mi se va schimba… din nou. Căsuța Oliviei nu va mai fi un nume potrivit pentru acest blog, pentru că nu va mai ține pasul cu realitatea momentului. Căsuța Oliviei va deveni în egală măsură casa ei și casa lui.

Pentru că da, familia noastră crește. În acești ani plini de neprevăzut, iată că unele surprize sunt și pozitive.

Cum e a doua sarcină?

Cred că e una din cele mai des întâlnite întrebări, și e normal. Și eu m-am întrebat cum va fi, atunci când am aflat că sunt însărcinată.

Ei bine, a doua sarcină e în primul rând mai relaxată. În afară de faptul că mă măresc pe zi ce trece 😀 , viața mea continuă cam la fel. La prima sarcină, toate gândurile îmi erau acaparate doar de această nouă realitate. Citeam tot ce îmi pica în mână despre ce să fac și ce să nu fac, despre ce să mănânc sau ce să evit și așa mai departe. Mă înscrisesem pe un forum, discutam zilnic cu alte femei la fel de însărcinate ca mine, multe dintre ele tot la prima sarcină și … în mare, trăiam cu teama necunoscului. Vedeam momentul nașterii ca pe un punct suprem, pentru care n-aveam cum să fiu suficient de pregătită.

Acum, la a doua sarcină, gândurile mele au rămas fix la locul lor. La Olivia, la pandemie, la job, la planuri de viitor. Sarcina mă preocupă într-o măsură infimă, mai ales că totul decurge normal. Iar nașterea … been there, done that … natural și fără epidurală, exact cum nu credeam că aș fi în stare și nici nu îmi propusesem în mod special. Deci teoretic am experimentat maximul posibil, care de altfel mi s-a părut suportabil, deci sper ca a doua experiență, dacă va fi să fie la fel, să nu ma suprindă cu nimic. Oricum, prima sarcină m-a învățat că am pierdut inutil 9 luni de zile temându-mă de momentul nașterii, iar momentul cu pricina… a fost exact asta: un moment, pierdut în timp, de care a doua zi de dimineață nici nu îmi mai păsa. În schimb, nu mă pregătisem pentru furtuna de emoții de după. Așa că pe asta încerc să mă concentrez acum. Fiind calmă și relaxată.

Relaxată … nah, cât se poate în context de pandemie. La prima sarcină eram eu cu piticii mei și cu temerile necunoscutului. De data asta, necunoscutul vine de afară, de la redeschiderea fizică a școlii, de la oamenii cu care mai vorbesc, chiar și purtând mască. Marele obiectiv al acestei de-a doua sarcini e să ajung până la finalul ei fără să mă întâlnesc cu coronavirusul. Iar faptul că trebuie să mai merg la controale regulate nu e chiar cel mai liniștitor lucru. La prima sarcină am fost mereu însoțită, chiar și la naștere. De data asta, din cauza noilor protocoale, am fost numai singură și probabil tot așa vor sta lucrurile până la final.

Cum va fi viața cu doi copii?

Fără îndoială, va fi mai plină 🙂 . Scriam ieri despre cum funcționez mai bine în gălăgie și agitație. Așa că nu mă mai sperie ideea nopților nedormite și a zilelor în care nu voi avea nici măcar 5 minute în care să stau doar cu gândurile mele. Știu că va fi o perioadă grea, extrem de grea, dar care va trece.

Într-un fel, mi-e dor de surescitarea permanentă pe care o simți în corp atunci când somnul devine prea puțin și rezistența ta pshică e la limită. Într-un astfel de context, tot ceea ce se întâmplă în jur te face să vibrezi, să simți emoție, să trăiești fiecare clipă la intensitate maximă. Îmi aduc aminte de perioada de oboseală cronică prin care am trecut la Olivia: gândurile mele parcă nu se odihneau niciodată. Pe fond de nesomn, aveam o grămadă de idei, mă impresiona totul, voiam să ajut pe oricine cerea ceva, să fac voluntariat, să las ceva scris cum că sunt de acord să-mi donez organele … 🙂 Mă uit în urmă și zâmbesc, dar parcă de-abia aștept să simt din nou același tumult interior. De data asta, am încredere că-l voi putea controla mai bine.

Un alt lucru pe care vreau să-l fac altfel de data aceasta e legat de concediul de creștere copil. În speranța că totul va fi ok și că voi avea un băiețel perfect sănătos, n-aș vrea să stau departe de job mai mult de 6 luni. Nu pentru că n-aș vrea să stau acasă cu copilul … căci tot de acasă voi lucra, oricum. Dar creierul meu are nevoie de activitate și de provocări, altfel mă simt nefericită. Iar a sta acasă cu un copil care doar gângurește, oricât de mult l-ai iubi, nu e chiar o stimulare intelectuală. Sunt optimistă că voi reuși să împac ambele roluri și să lucrez de acasă, mai devreme decât ar fi fost normal. În definitiv, și mamele noastre au făcut asta, și femeile din alte țări sunt obligate să facă asta. Se poate.

Cât despre Olivia, aici va fi cred cea mai mare provocare. Să o facem să se simtă egală cu noul născut, să-și iubească fratele, să participe, să se simtă implicată. Dar am încredere și în ea. Faptul că va exista o diferență măricică de vârstă între ea și viitorul frate va veni, sper, cu avantajul unei maturități din partea ei și cu o ușurință a înțelegerii schimbărilor din viața noastră.

Spre viitor, cu optimism

Am scris aceste rânduri astăzi, în mod premeditat. Pentru că mă simt încărcată de energie pozitivă și de optimism și pentru că vreau să mă întorc la ele și în zile mai înnorate.

Viața cu 2 copii, unul de 8 ani și altul de câteva luni, nu va fi ușoară. Dar satisfacția nu vine din ceea ce e ușor, ci din lucrurile care te fac să-ți depășești limitele, să descoperi în tine forțe nebănuite, să te schimbi, să te adaptezi.

Iar faptul că iubirea și râsetele din casa noastră se vor dubla merită, cred eu, orice sacrificiu.

---

(Sursa foto: Free-Photos / Pixabay )