Am citit cartea asta în cele 3 zile cât am stat în maternitate, la nașterea lui Vlad. Am ales-o la întâmplare, din teancul de cărți cumpărate mai demult și încă necitite, și parc-am știut eu ceva, pentru că s-a potrivit la fix: m-a făcut să râd, m-a emoționat, a accelerat trecerea timpului (care, în spital, numai rapid nu se scurge în mod normal).
„Era și timpul să aprind iar stelele” e povestea unei mame (Anna) care își crește singură cele 2 fete: Lily, de 12 ani și Chloe, adolescentă cu acte în regulă.
Pe scurt, cartea este despre reclădirea relației dintre mamă și fiicele sale, pe parcursul unei călătorii spre fiordurile scandinave. E un pic și despre iubire, despre refacerea vieții după o căsnicie eșuată, e și despre competiția fetelor pentru dragostea mamei, dar parcă focusul e mai mult pe relația părinte-copil. O relație diferită în funcție de vârstă, mai provocatoare în cazul lui Chloe, adolescentă, mai facilă în cazul lui Lily.
Autoarea a ales o tehnică de scriere tare dragă mie: perspectivele se rotesc continuu, pentru că fiecare capitol e scris la persoana I, prin ochii fiecăruia dintre cele 3 personaje. Ceea ce e nu doar interesant, dar și comic, atunci când perspectiva se mută la Lili, la cei 12 ani ai săi. Recunosc că acelea au fost capitolele mele preferate. Coincidența face că Lili scrie într-un jurnal, adresându-i-se lui… și exact așa făceam și eu la o vârstă similară. Scriam cam aceleași prostioare, în același stil ironic, adresându-mă jurnalului ca și cum ar fi fpst o persoană reală.
Anna este o mamă care muncește din greu pentru a-și crește fetele și trăiește, zi după zi, într-o rutină perfectă. Până când situația îi scapă de sub control și se vede nevoită să-și învingă fricile.
„Nu sunt o aventurieră. Nu-mi plac surprizele, simt nevoia să anticipez totul, să organizez totul. Necunoscutul mă angosează. Lipsa controlului mă paralizează. M-am închis într-o bulă liniștitoare: aceleași locuri, același persoane, aceleași trasee. Refuz sistematic orice este în afara acestui perimetru. Folosesc totdeauna pretexte bune: nu sunt disponibilă, sunt obosită, fetele mele nu m-au văzut de multă vreme… Toată lumea le crede. Sunt sedentară, tot timpul în papucii de casă, îmbătrânită prea devreme. Uneori chiar reușesc să mă conving și pe mine însămi dar, în fond, știu adevărul.
Aveam 18 ani când am suferit primul atac de panică… „
(Anna)
Lily e o fetiță inteligentă și sarcastică, a cărei limbă ascuțită nu iartă pe nimeni. Viața prin ochii ei se vede în nuanțe comice și originale. Are o relație specială cu sora mai mare, relație marcată de multe injurii și apelative savuroase.
„Apoi a avut loc drama. Eram la Skansen, un muzeu viu, ca un oraș unde timpul s-a oprit. Mi-a plăcut foarte mult, până ce mama a remarcat că mă scărpinam în cap. A vrut să vadă ce am, am refuzat, dar nu mi-a dat de ales, se pare că sunt chiriașă în corpul meu iar ea este proprietara.
Când a vazut paduchii, a sărit înapoi strigând că e o invazie, că trebuie să găsim o farmacie ca să-i suprimăm. I-am spus că ar trebui mai întai să mă suprime pe mine, nici nu putea fi vorba să-mi ucidă păduchii, dacă aleseseră capul meu nu era din întâmplare, trebuia să îi protejez.”
(Lily)
Chloe este adolescenta standard, care își face probleme despre relațiile ei cu băieții, despre planurile de viitor, precum și despre locul pe care îl ocupă în inima mamei, simțindu-se într-o strânsă competiție cu sora mai mică.
„Mama m-a întrebat dacă într-adevăr credeam asta. Am răspuns că nu, ca să n-o fac să se învinovățească, dar în realitate cred cu adevărat că o preferă pe sora mea. Ascunde bine asta, chiar căutând nu descopăr un indiciu. Dar o știu, în adâncul sufletului, pentru că nu poate fi altfel. Lily este mai ușor de iubit decât mine. Are suflet bun, starea ei psihică e mereu aceeași, e nostimă… e tot ce nu sunt eu. Ea este copilul pe care orice mamă visează să îl aibă.”
(Chloe)
Toate aceste 3 destine și perspective se împletesc tare frumos, într-un stil cursiv și ușor de citit.
Așa că dacă ești în căutarea unei cărți ușurele și amuzante, care să te destindă, romanul lui Virginie Grimaldi e o alegere excelentă.
Lecturi inspirate!
În Căsuța Oliviei 
Lasă un răspuns