A trecut o lună și mai bine de la nasterea lui Vlad (6 săptămâni pentru exactitate). Cum e? Păi, scriam mai demult, când încă eram 3, că mi-e dor de montagne-russe-ul de emoții în care te aruncă un copil mic. Ei bine, nu știu ce-o fi fost în capul meu de mi-era dor fix de acest aspect, dar acolo sunt acum: în montagne-russe :).
Tot încerc sa fac comparații și să îmi amintesc cum era Olivia la aceeași vârstă, dar e greu. A trecut prea mult timp. Îmi amintesc în mare că făcea asta sau asta, îmi amintesc și detalii, dar nu le pot plasa cu exactitate pe o axă a timpului. Și nici nu am notat nicăieri. Păcat.
Oricum, ce mă preocupa la aceste 6 săptămâni ale lui Vlad e somnul. Care clar e mai ok decât a fost la Olivia, pare un copil căruia îi vine mai ușor să se liniștească pe cont propriu, dar tot bebeluș e și el. Iar bebelușilor le e greu în primele luni. Am stabilit deja, cine a inventat expresia „a dormi ca un bebelus” a dat dovadă de sarcasm. În plus, citeam ieri un articol scris de o tanti pe un site românesc în care se zicea că până la 3 luni bebelușii nu pot sta mai mult de 60 de minute treji. Ba bine că nu, pot și încă cum. 🙂 Autoarea acestei perle sigur nu a avut copii.
Deci, ca să trec în revistă unde suntem, Vlăduț a dormit acceptabil primele 5 săptămâni. Adormea ușurel seara, dormea o repriză de 3-4 ore până la prima masă, apoi se trezea la câte 2 ore. Fără scandal, fără plansete, doar mânca și se culca frumos mai departe. Ziua adormea ușor, ba la sân, ba în căruț, la plimbare, ba pur si simplu, fără intervenție. După calculele mele, adunam și eu vreo 6 ore de somn pe noapte și mai completam cu 1-2 ziua. Parfum. Am zis că am tras lozul norocos de data asta, în privința somnului. Încă mai sper să fie așa.
Dar de vreo săptămână s-a schimbat treaba cu somnul. Ori e puseul de creștere de 4-6 săptămâni, ori sunt colici, ori e efectul secundar al primei doze de Pfizer pe care am făcut-o la o lună după naștere. Oricum, în ultimele seri m-am chinuit să îl adorm cât să il pot pune în pătuț cam 3 ore pe seară, nopțile au fost un haos, de abia am adunat eu 4 ore de somn, iar ziua a fost foarte mârâit și nu prea a mai adormit decât călare pe un om 🙂
Dar sunt optimistă că trece. Oricum, sunt cu lecția învățată. Ziua, când doarme copilul somnul mai lung, după prânz, încerc să dorm și eu. Chiar dacă am senzația că nu mi-e somn, chiar dacă mi-aș dori mai tare să fac alte lucruri în intervalul ăla, încerc să mă disciplinez și să dorm. Pentru că altfel mă prinde seara cu bateriile descărcate. Și, chiar dacă pot funcționa și pe low battery, nu sunt o prezența prea agreabilă pentru cei din jur.
Ce face Vlad la 6 săptămâni?
Păi, mănâncă și doarme, o urmărește cu atenție în special pe soră-sa (care și-a făcut un obiectiv din a-i asigura o supradoză zilnică de entertainment), își ține capul rezonabil dar nu dă pe dinafară de sportivitate, face niște mutrisoare de te prăpădesti de râs și… crește. Se apropie de 5kg, avea vreo 4,700 la ultima măsurătoare, cu vreo 4 zile în urmă, și deja am dat deoparte o serie de body-uri care nu îi mai vin. Yey!
Ce fac eu la 6 săptămâni după naștere?
Not much, și sunt ok cu asta. Nu de alta, dar am început concediul de maternitate în forță, din punct de vedere medical.
Întâi o mastita, care n-a cedat deloc cu antitermice așa că s-a lăsat cu antibiotice, apoi cu alte canale înfundate. Mda, alăptarea e grea și e diferită de la un copil la altul, asta pot să garantez. Dacă a mers totul bine la primul, nu e o garanție că va fi la fel la al doilea, și nici invers. De exemplu, Vlad are un fren lingual restrictiv, nu sever cât să necesite acum vreo intervenție chirurgicala, dar suficient cât să îmi fi dat mie de furcă cu atașarea la sân, în primele săptămâni.
În paralel, am aflat că există o afecțiune numită prolaps uterin și că multe femei se luptă cu așa ceva. Dar despre asta o să scriu separat, pentru că e un subiect amplu și foarte puțin spre deloc discutat în ceea ce se găsește online în limba română.
În rest, mă plimb, citesc, citesc, citesc. Am atâta timp de citit că am atacat-o din nou pe Anna Karenina și cred că o să o termin repejor.
Cam atât am de raportat din aceste 6 săptămâni. Viitorul sună bine 🙂
În Căsuța Oliviei 
Lasă un răspuns