Jurnal de bebeluș la 2 ani

Vai, cum a zburat timpul!

Parcă mai ieri dădeam „raportul”, la aproape 6 luni, cu scopul de a-mi aminti și peste ani de zile cum era el, cum eram eu, cum eram noi, ca familie.

Am clipit de câteva ori, secundele s-au făcut zile, apoi zilele s-au făcut luni, iar Vlăduț al nostru are acum 2 anișori rotunzi ca el.

E un copil așa cum l-am citit de mic: relativ liniștit, ușor de consolat, iubitor și lipit cu super glue de fusta mamei, așa cum îi stă bine unui băiat. E și „dada” prin peisaj, dar rareori e prima alegere, dacă sunt și eu acolo. Ce să-i faci.

Apropo de „dada”, la capitolul cuvinte e un zgârcit și jumătate. Cred că îmi ajung toate degetele să îi număr cuvintele din repertoriu: mama (desigur), dada (tata), Ala (Olivia), nana (nana), nan (sân / lapte – ceva din domeniul ăsta), Gaga (motocicleta), goooo! (minge), aoleooooo!, aio (Jojo, un catel dintr-o carte), nunu (perna in forma de nor), da, daaaa!, a da?, nu, nuuu, a nu! Hai că m-am înșelat, sunt 15 de toate, doar că unele sunt versiuni mai mult sau mai puțin entuziasmate ale aceluiași cuvânt de bază.

De mâncat e un mâncăcios și jumătate, atunci când nu îl supăra dinții. Are o mică antipatie legată de alimentele roșii (cireșe, căpșuni, roșii), dar e în curs de rezolvare. Probabil mâncarea preferată e ciorba, urmată de iaurt și griș cu lapte. Astea nu se refuza niciodată.

Alăptat aș fi vrut să zic că nu mai este, dar nu mă pot lăuda complet, încă, cu această performanță. Măcar pe timp de zi e boob-free, după 12 noaptea e cu dezlegare la lapte. Facem progrese. Lente, dar facem. Sunt sigură că până la 3 ani rezolvăm.

În parc preferă să stea în preajma copiilor mai mari, nu prea suportă să fie inconjurat de bebeluși de vârsta lui, pentru că îi invadează spațiul personal și lui nu îi place. O adoră pe Oli, e exemplul lui în toate (bunele și relele), pe locul 2 în topul idolilor e tovarășul Nic, pentru că e fotbalist remarcabil.

Ne termină cu mutrele lui, nu spune el multe, dar puținele pe care le zice sunt însoțite de niște fețe și intonații atât de expresive, că e imposibil să te superi pe el chiar și când face vreo prostie.

Cartea preferata e Jojo, urmată de orice carte cu mașini. Jucăriile preferate sunt mingile, de orice fel formă sau culoare. Cel mai bine îi stă în albastru, îi scoate ochii în evidență (care uneori sunt verzi, alteori gri, de cele mai multe ori albaștri).

Kilograme sau centimetri nu mai știu de mult cât are, vorba aia – e al doilea copil -, am renunțat să urmăresc numere, cât timp se dezvolta normal și nu ne dă niciun motiv de îngrijorare.

Cam astea sunt datele. Am și texte mai sentimentale, adresabile la persoana a2a, dar nu e stilul meu să scriu scrisori publice, așa că acelea rămân la cutiuță 😀

La mulți ani, Vlăduț!