Parcul Comana, o destinație perfectă pentru o zi de weekend

Am fost vara asta de 4 ori deja la Comana si de fiecare dată am găsit parcă încă un motiv în plus pentru a reveni. Azi, aflați fiind în aceeași locație, am auzit o doamnă spunând: „nu-mi vine să cred că stăm de atâția ani la 30 de minute de aici si n-am venit niciodată până acum!” Nici mie nu-mi vine să cred că mai sunt încă bucureșteni care nu au ajuns încă la Comana, așa că vreau să fac o listă cu tot ceea ce au pierdut 🙂

În primul rând, Comana e la 30-50 de minute de București, în funcție de punctul de plecare. Noi suntem mai ghinionisti, trebuie să traversăm tot orașul, așa că facem cam 50 de minute. Drumul până acolo e bun și plăcut iar ca bonus as menționa faptul că se poate profita de ocazie pentru a face și piața. E plin de legume si fructe pe marginea drumului, zona fiind destul de bogată în solare și livezi.

Satul s-a dezvoltat foarte mult de când Parcul de Aventură și Delta Neajlovului au început să fie promovate, și asta se vede. Drumuri ok, case îngrijite, locuri de joacă noi, număr tot mai mare de pensiuni, indicatoare turistice. S-au prins oamenii că zona e o comoară de pe urma căreia se poate profita mult, cu puțină viziune.

Destul cu descrierea, dar ce e de făcut acolo?

– Parcul de aventura are trasee prin copaci de 3 ore, atat pentru adulți cat și pentru copiii care au implinit 4 ani. Deci noi nu ne calificam inca 🙂

– Tot in incinta parcului de aventura mai exista un perete de escalada, teren amenajat pentru tir cu arcul, tiroliana peste lac

– Pentru cei mici, nu trebuie ratata plimbarea cu trenulețul care ocoleste lacul din interiorul complexului Comana, apoi iese si se plimba putin prin sat. (am testat noi azi, e drăguț, doar că nu pleacă la ore fixe ci când se strâng 10 persoane)

– Se pot face plimbari cu barca pe lac, iar începând de anul asta există și o șalupă care transportă turiștii în delta Neajlovului, undeva la o cherhana.

– Pentru masa de pranz, sunt cateva restaurante pe marginea lacului pe care le recomand, mai ales că au si loc de joaca alaturi. Vizavi de restaurante, pe partea cealalta a lacului, exista o gradina pitoreasca unde se servesc sucuri si cafele, iar alaturi de ea e o gradinita de mirodenii.

– Si nu in cele din urma, e musai de facut o plimbare relaxata, pe jos, in jurul lacului, printre stuf si papură. Se pot vedea cu usurinta lebede, rate sălbatice, broscuțe și peștișori.

Tot complexul e foarte frumos si amenajat cu gust si atenție la detalii, există multe activități și pentru cei mici si pentru cei mari, așa că se poate petrece o zi întreagă acolo fara sa te plictisești. Vizavi de parcul de aventura se află pădurea Comana, prin care sunt amenajate din câte am înțeles trasee pentru bicicleta. Cred că e frumos, noi nu suntem asa sportivi dar de câte ori am fost am vazut o grămadă de cicliști pe acolo.

Prețurile restaurantelor sunt cam măricele, dar nu strigătoare la cer. Freshul de portocale sau cafeaua Comana, servite în grădină, direct pe iarbă, sau salata de vinete ca la mama acasă dar mâncată pe malul lacului sunt bucurii mici care îți fac weekendul mai frumos.
Și dacă vorbele-mi sunt neconvingătoare, le însoțesc cu poze grăitoare!

lac

fun

delta

lagradina

restaurante

loc-de-joaca

Eu zic ca e o oază de relaxare și de aer (mai) curat de care e păcat să nu profităm. Acum, cat inca mai e soare si frumos afara 🙂

 

Un gând despre „Parcul Comana, o destinație perfectă pentru o zi de weekend

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: