A fost odată ca niciodată

A fost odată ca niciodată o vreme când visam sa zbor, sa înconjur lumea, sa bifez tot ce e de văzut pe pământ.

A fost odată ca niciodată o vreme când mă dădeam în toate bazaconiile din parcurile de distracții, alergam noaptea prin pădure, mă aruncam cu capul înainte în necunoscut.

A fost odată ca niciodată o zi in care pluteam pe mare, privind cerul și simțind cea mai profundă liniște și fericire.

A fost odată ca niciodată o vreme când mă emoționa fiecare orfan, cerșetor sau bolnav și îmi răscoleam gândurile in fel și chip pentru a găsi soluții m de a face lumea asta un loc mai bun, convinsa fiind că nevoile mele egoiste ar trebui sa treacă în plan secund.

Au fost și sunt toate părți din mine, dar parca s-au ascuns în unghere neștiute, spre care mi-e greu sa mai găsesc drumul.

Știu că aș putea simti atât de multe incat faptul că acum simt doar vid și teamă mă îngrijorează teribil.

Un vid in minte, pentru că au fugit de acolo toate listele, planurile roz și proiecțiile de viitor.

O teama in inima, astfel încât orice fac e bine cântărit și răzgândit. Mi-e brusc teama de accidente, de planuri care se evapora peste noapte, de schimbări și de orice fel de necunoscut. Mi-e teama nu pentru mine, ci pentru ea – mica mea raza de bucurie, atât de veselă și de iubitoare. Aș vrea să presimt toate pericolele care o pândesc, sa le îndepărtez pe toate, sa fac tot ce-mi stă în putință ca viața să-i curgă lin și frumos. Și, neputând să fac nimic concret în acest sens, îmi vine doar să plâng și gândurile îmi fug din nou in vid.

Știu că voi spune, cândva, că a fost odată ca niciodată o vreme ridicolă în care mi-era teamă de orice, dar că a trecut. Doar că aș vrea ca acel moment sa vina mai repede, să îmi recapăt încrederea în lumea asta și să îmi fac din nou planuri îndrăznețe, fara sa mai simt o piatra pe inimă.

Dar viața merge inainte și gândurile noastre se schimba pe parcurs. Nu pot schimba surprizele vietii, imi pot schimba doar gândurile pe care mi le insufla acestea.

Sau cel puțin pot incerca 🙂

Pentru inceput, n-ar strica sa revin mai des pe aici, pe blog. Scrisul are mereu efect terapeutic, iar pofta (re)vine mâncând.

Așa că… pe curând, și data viitoare cu topice mai vesele. Îmi promit mie. 🙂