Primul meu SuperBlog – impresii

Am ramas probabil ultima participanta la Spring Super Blog 2017 care inca nu a scris nimic despre cum a fost si ce-a insemnat pentru mine. Sa fie oare un indiciu ca atat de mult m-a instovit acest concurs, incat am simtit nevoia de o pauza? 😀

Inceputul

M-am înscris in competitie prin febuarie, fără să știu absolut nimic despre ce presupune, fără prieteni sau cunoscuți care să mai fi făcut asta. Pur și simplu am văzut un articol pe un blog, mi s-a părut o ocazie bună de a-mi exersa disciplina de a scrie regulat, precum și o provocare de a-mi lărgi sfera subiectelor pe care le-am abordat până acum. Asa că m-am aruncat cu capul înainte, fără asteptari.

Aveam, bineinteles, niste presupuneri despre ce se urmărește prin acest concurs – doar ca s-au dovedit a fi false 🙂 Credeam că e pur și simplu o competiție de creativitate, în care primești note mai mari dacă reușești să ascunzi cat mai bine produsul sponsorului în textul tau, în așa fel încât să nu se prindă nimeni că-i reclamă. Când colo…. Dar să nu mă grăbesc cu concluziile, ci sa o iau pas cu pas.

Probele

Editia asta a avut 17 probe, al  căror enunt era publicat lunea, miercurea si vinerea. Pentru fiecare proba se aloca o saptamana, articolele publicate după acest  deadline fiind  penalizate proporțional cu  intarzierea. Din scurta mea experienta, as spune ca un articol e bine sa fie scris in primele 2-3 zile după apariția enunțului, altfel se aduna prea multe „teme” si se amesteca ideile. Eu am încercat o singura data să îngraș porcul in ajun și să scriu articole pentru 3 probe în aceeași zi, dar n-a fost bine, parca îmi fugea mintea în 3 direcții. Dar na, acum fiecare cu inspirația lui.

Ca diversitate, nu mă pot plânge. Au fost probe despre mâncare, apă, cosmetice, călătorii, proiecte de casă, francize, produse financiare, ștrumfi și nu numai. De toate, pentru toate gusturile. Au fost probe formulate sincer, in care era menționat explicit că se vrea un soi de advertorial, dar și probe mai vagi, care lăsau impresia de flexibilitate si deschidere catre creativitate, dar care ulterior au premiat tot articolele care le ridicau produsul in slavi.

Impresii

Super Blog nu e un concurs de scriere creativă, e un concurs de advertoriale. Oricât de creativ ai scrie, dacă nu faci un pic de reclamă produsului de care ține sponsorul probei, degeaba. Exista si exceptii, dar prea putine.

Juriile sunt diferite. Unele se țin de baremul afișat, altele nu. Unele dau note într-un range de la 40 la 100, altele între 95 și 100. Unele depuncteaza chiar si virgule lipsă, altele te premiază dacă minți (prin omisiune) în așa fel încât să le pui produsul într-o lumina bună. E ca-n viață.

Exista un grup de Facebook al celor care participa la concurs. Eu am intrat pe el de-abia la jumătatea competiției și mi-a făcut mai mult rău decât bine. Pentru că m-a făcut să îmi conturez câte o părere despre oamenii de dincolo de blogurile concurente, oameni care, ca în viață, pot fi pe aceeași lungime de undă cu tine sau nu. M-am bucurat să descopăr oameni la fel de faini că blogurile lor și mi-am făcut nervi absolut inutil realizând cât de puțin mă potrivesc, ca mentalitate, cu alții. Dar cine are mentalitatea „corectă” – e cu siguranta un topic subiectiv si ceva ce n-o sa aflam niciodata.

Am crezut că o sa mă opresc din scris după ce m-am prins că e concurs de advertoriale. Dar nu. Faptul că exista un clasament, ca se dadeau note si ca aveam ocazia sa imi demonstrez mie ca pot creste a fost un factor motivațional incredibil. Provoacă dependenta, jur.

Super Blog e un concurs cu vechime, se desfășoară  a din 2009. Din acest motiv, unii participanți au deja experiența edițiilor anterioare, se știu între ei, mai cunosc si membri din juriu, ceea ce genereaza uneori discutii sau nemultumiri. E clar că veteranii pot avea un oarecare avantaj, dar nu e neaparat o regulă. Sunt concurent cu experrienta aflați la jumatea clasamentului și nou-veniți aflați destul de sus in top. Totuși, daca ținta cu care te inscrii in concurs e un loc pe podium, atunci experiența anterioară ajuta mult.

Note si clasament

Am ajuns cu chiu cu vai până la finalul concursului Spring Super Blog 2017. Am vrut sa renunt de doua ori. Dar cand s-a terminat, parca am ramas cu un gol si cu senzatia ca lipseste ceva. Am avut sentimentul acela de neliniște: „și acum, acum ce….?”, sentiment complet neașteptat, pe care nu l-aș fi prevăzut în urmă cu aproape 2 luni, la inceperea competitiei.

Am luat note între 80 și 100, interval închis 🙂 . Am luat 80 cu textul de care am fost cel mai satisfăcută, pe care l-am simțit cel mai aproape de sufletul meu, dar care, conform răspunsului de la contestație „transmite emoție, dar nu convinge cititorul să vină la noi”. Deci despre asta e vorba – despre marketing, si mai putin despre emotie.

Am ajuns la final de traseu pe locul 16, din 123 de participanti cati s-au inscris la concurs. Recunosc: am fost extrem de mândră de aceasta realizare, mai ales că nu aveam nicio așteptare atunci cand am scris primul articol. Ulterior, am inceput sa sper ca poate termin in primii 50, dar sa fiu in primii 20 chiar nu imi imaginasem ca ar putea fi posibil.

Am câștigat de doua ori locul 1 și de doua ori locul 2. M-am bucurat ca un copil la fiecare dintre aceste mici realizari, indiferent daca premiul consta in bilete de avion sau in dvd-uri cu strumfi 🙂 Mai multe despre articolele cu care am participat – intr-un post separat, aici.

A meritat efortul?

Pentru mine, da. Mi-am demonstrat că mă pot ține de un plan, că pot câștiga o probă, că pot obține bani din scris. Si am descoperit ca imi place la nebunie sa inventez povesti si sa concurez cu mine insami.

Din punct de vedere financiar, nu cred ca premiile pot rasplati indeajuns timpul investit si efortul depus. Poate doar daca ai un parcurs exceptional si castigi un premiu la fiecare proba, plus premiul de loc 1/2/3 de la final.

Premiile mele, in ordine valorica, au fost: bilete de avion in valoare de 500 de euro, 100 euro si 300 lei virati pe card,  o carte si niste articole promotionale cu ștrumfi.

Oricum, tind sa cred ca cei mai multi dintre participanti scriu din pasiune si mai putin cu gandul la castigurile materiale imediate. Desigur, atunci cand pasiunea e si rasplatita, satisfactia e cu atat mai mare. 🙂

Mai particip?

Daca timpul imi permite si urmatoarea editie nu ma prinde intr-o perioada foarte aglomerata, atunci cu siguranta DA. Cand s-a terminat Spring Super Blog, am simtit ca parca brusc imi lipseste ceva. Lipseau adrenalina, problele, suspansul, asteptarea, momentul primirii notelor, bucuria de a afla ca am castigat un premiu.

Asa ca, fie si doar pentru adrenalina, voi incerca sa fac fata si maratonului de toamna.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: