Dacă aș putea să-ți vorbesc, te-aș ruga să închizi ochii și să te gândești la o amintire frumoasă.
Dar pentru că acum, aici, pot doar să-ți scriu, o să te rog să-ți deschizi sufletul și să cauți ceva în adâncul lui.
Pentru că astăzi te provoc să ne cunoaștem mai bine.
O să fac eu primul pas de a-mi deschide cutia cu amintiri, invitându-te să mă însoțești înapoi în timp, spre o experiență care mi-a rămas în suflet. Îți ofer acces gratuit la cea mai frumoasă amintire pe care o am dintr-o călătorie.
Iar dacă tu, cititorule, vei dori să faci același lucru, îți aștept povestea într-un comentariu. Există și o miză, un potențial premiu pentru tine oferit de Momondo, dar o să-ți spun mai multe la final.
Până atunci, te invit alături de mine pe Muntele Olimp.
Sunt genul de persoană care nu poate să stea prea mult într-un loc. Nu mi se potrivesc deloc așa numitele vacanțe de relaxare, în care doar stai cu burta la soare și petreci ore în șir ospătandu-te cu bucate alese, ci prefer întotdeauna o vacanță activă.
Iubesc să explorez locurile. Să descopăr ce se poate face – nu doar vedea – într-o anumită destinație. Și, desigur, să pun în practică.
Acesta e contextul personal care m-a făcut, în vara lui 2011, în timpul unei vacanțe ‘de relaxare’ în Grecia, să îmi conving prietenii să urcăm pe Olimp.
Propunerea mea a fost aprobată în unanimitate. Am studiat un pic informațiile disponibile pe internet și am hotărât să pornim pe traseul ușor, de 3 ore, de la baza muntelui (1100m) până la Refugiul A, de la 2100m. Am zis ca o diferență de nivel de doar 1000m e o nimica toată pentru 4 tineri de 25 de ani.
Toate bune și frumoase, numai că niciunul dintre noi nu avea experiență cu traseele montane. Eram genul pantofarilor care își încearcă și ei norocul. Am pornit pe traseu cu încălțăminte de oraș, cu 2L de apă pentru toți patru și…. cu entuziasm cât cuprinde 🙂
Prima jumătate a traseului pe care ni l-am propus fost superbă. Potecă relativ lină, brazi răcoroși în stânga și în dreapta, peisaje pitorești, râsete și voie bună. Numai că, de la un punct încolo, au început să dispară brazii.
Și, odată cu brazii, a început să ne dispară entuziasmul și să apară setea.
Am ajuns într-o zonă care semăna cu ceea ce îmi inchipuiam eu despre pajiștile alpine, cu arbuști scunzi, întinderi imense de flori de piatră, stânci golașe… și un soare strălucind dogoritor deasupra noastră, cum numai într-o zi de august poate străluci.
Ne-am băut fără discernământ toată apa, luminoși și cruzi precum florile din jurul nostru, și-am pornit mai departe pe traseul din ce în ce mai arid. Ce-i drept, peisajele deveneau tot mai frumoase, pentru că nu mai era nimic care să ne obtureze vederea. În orice punct te-ai fi oprit, aveai o priveliște superbă asupra întregii văi.
Dar când îți e din ce în ce mai sete, când picioarele îți sunt tot mai obosite, e greu să te mai bucuri de frumusețea din jur. Cu fiecare pas pe care ne chinuiam să-l facem, ne simțeam tot mai mult ca acei nefericiți care, mergând prin deșert, încep sa aibă viziuni cu oaze si întinderi fabuloase de apă. Cu fiecare pas, ne închipuiam Refugiul A înconjurat de izvoare tumultoase, la care o să ne astâmpărăm setea sfâșietoare.
Mi-a rămas foarte viu în memorie momentul în care ne-am intersectat cu un grup de tineri care cobora și am întrebat cât mai avem până sus. Ne-au spus că Refugiul e la vreo 15 minute distanță iar noi am izbucnit în urale și le-am mulțumit călduros. Am simțit atunci câtă putere îți poate da un strop de speranță 🙂
Cu chiu și vai am ajuns la mult doritul refugiu. Nu era deloc ca-n închipuirile noastre, era doar un soi de cabană sărăcăcioasă cu câteva mese și băncuțe răsfirate pe platoul din față. Dar avea apă. Iar asta făcea ca Refugiul să ne pară un palat desprins din povești.
Cea mai frumoasă amintire este imaginea noastră, a celor 4 inconștienți care s-au avântat complet nepregătiți pe munte, bălăngănindu-ne picioarele la marginea platoului, privind cu recunoștință în jos, spre potecile care șerpuiau sub noi, și savurând licoarea răcoroasă a cărei lipsă o simțisem atât de acut.
Îmi amintesc și acum de această călătorie a noastră ca de o formidabilă lecție de viață. Încercarea de a cuceri Olimpul ne-a amintit că atunci când te lupți un pic cu greul, atunci când simti disperarea neputinței și totuși reușești într-un final să-ți atingi obiectivul, trăiești o fericire mult mai profundă decât în cazul în care drumul ți-ar fi fost lin și lipsit de greutăți.
După momentul cel mai frumos, a venit și momentul cel mai amuzanto-umilitor 🙂 Stăteam la una dintre mesele de lemn de pe platou, sleiți de efort și gândindu-ne cu groază că trebuie să mai și coborâm, când lângă noi s-a așezat un respectabil domn, la vreo 60 de ani. Îl vedeai de la o poștă că e de origine vestică. Îl trădau nu doar condiția fizica și echipamentul evident profesionist pe care îl purta, dar și atitudinea prietenoasă.
A intrat în vorbă cu noi, ne-a întrebat de unde suntem și ce planuri avem în continuare. Ne-a amuzat întrebarea. În mod evident, nu puteam plănui decât să o luam în jos, spre Pironia, și să ne trântim în paturile noastre. În schimb, el ne-a povestit că începuse traseul la 6 dimineața (cu vreo 3 ore înainte să ne trezim noi 🙂 ), urcase până la Refugiul A, apoi continuase până sus de tot, pe varful Mytikas, la 2900m, apoi revenise la refugiul în care ne aflam.
Și ca să fie umilința și mai mare, a scos din rucsacul pe care il purta cu el vreo 3 exemplare de pietroaie de toată frumusețea, să tot fi avut 1 kilogram fiecare, pe care le luase din vârf ca suvenir pentru prietenii săi de acasă și pe care le cărase în spate până la refugiu. Ne-am mușcat buzele și am tăcut mâlc. Ce era să mai zicem? Că noi de-abia ne-am cărat pe noi, de-a lungul celor 3 ore infernale pe care le făcusem până acolo? 🙂
Chiar și azi, de câte ori ne întâlnim în aceeași formulă, ne amintim de episodul cu pietroaiele și de seninătatea domnului cu pricina. Partea bună e că ne-a servit drept exemplu și inspirație, motivându-ne să fim la fel de în formă când vom ajunge la vârsta dumnealui.
Atât despre mine.
Cum rămâne cu tine?
M-aș bucura să aflu care e cea mai frumoasă amintire pe care o ai TU dintr-o călătorie. Te invit să îmi povestești, într-un comentariu.
Povestea ta va fi citită și de cei de la Momondo, care vor premia cele mai frumoase 6 amintiri postate drept comentarii pe oricare dintre blogurile participante în această campanie. Poveștile care inspiră cel mai mult la a pleca în noi călătorii vor fi premiate cu un city break de 500 de euro sau cu unul dintre cele 5 vouchere de călătorie în valoarea de 50 de euro. Termenul limită de înscriere a comentariilor este 16 martie, urmând ca premiile să fie anunțate pe 23 martie.
Ce zici, accepți provocarea?
Detalii tehnice:
- Particip cu acest articol la Spring Super Blog 2018.
- Fotografiile folosite fac parte din arhiva personală
În Căsuța Oliviei 
Faine amintiri ! Tineretea nu are varsta. Sufletul dicteaza.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asa este. Sunt norocosi cei ce reusesc sa aplice acest adevar in propria viata.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cea mai frumoasa amintire din viata mea este din 2010 cand am plecat pentru prima data la Ostroveni la termale si apa sărată neștiind sa plutesc in apa sarata prietenul meu Aurelian care acum urmeaza sa ne casatorim la anu ma luat in spatele lui si pluteam amundoi in apa sarata ma simteam atat de minunat încât nu asi m-ai fi iesit de acolo . Dupa 2 zile de stat acolo am vizitat si izvoarele tamaduitoare de mai multe boli .a fost si va ramane cea mai frumoasa calatorie😘😍
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc pentru ca ai raspuns provocării! Cele mai frumoase amintiri rămân, într-adevăr, din vacanțele petrecute alături de cei iubiți.
ApreciazăApreciază
Articolul tau m-a incitat sa-mi rascolesc printre cele mai frumoase amintiri. Buna treaba, dar nu usoara! As fi vrut sa-ti povestesc despre Andaluzia cu a ei Costa del Sol, cu ultimul bastion maur din Spania, adica Granada, sau sa-ti povestesc despre plajele Normandiei atat de incarcate de istorie si de peisajele sale care i-au inspirat pe impresionisti, sau poate despre Muntele Saint Michel din Franta, care se ridica din apele Atlanticului ca o naluca misterioasa, sau despre castelele renascentiste de pe Valea Loarei, sau poate despre Bruxelles, orasul in care traiesc de cativa ani…grea alegere. Toate au lasat asupra mea o puternica si vie impresie. Si totusi m-am hotarat sa-ti povestesc putin despre Venetia. A fost ultima noastra excursie in doi si poate de aceea are o incarcatura aparte. Venetia! Totul e diferit de ceea ce ai vazut sau erai obisnuita sa vezi. Bineinteles ca vei fi incantata sa te plimbi prin Piata San Marco, sa admiri si poate sa si vizitezi Bazilica San Marco, Palatul Dogilor, Muzeul Corer, sa te lasi condusa pe canale de un gondolier. Minunat, insa, cu siguranta daca vei mai cunoaste putin si din povestea Venetiei, o vei vedea, o vei intelege, o vei simti altfel decat majoritatea turistilor. Atat de mult mi-a placut Venetia incat i-am dedicat pe blogul meu cateva articole bune in care povestesc asa cum am vazut-o prin ochii unui profesor de istorie…adica eu. Ca sa-ti vina mai usor, iti dau linkul direct: https://avehistoria.blog/category/italia/venetia/
Si totusi nu ma pot abtine sa nu-ti povestesc si despre ultima noastra vacanta, prima in formula de trei facuta in Toscana si pe Riviera Italiana. Despre asta am scris aici: https://avehistoria.blog/2017/09/06/prin-toscana-si-pe-riviera-italiana-cu-un-copil-de-1-an-si-jumatate/
Florenta, leaganul Renasterii, un loc atat de prolific si de incarcat de istorie. Da, iti tot vorbesc despre istorie pentru ca fara ea totul devine sec, anost, chiar neinteresant si obositor. Odata stiuta istoria din spatele “pietrelor”, totul prinde viata, sens si importanta.
Sa-ti povestesc si despre Pietrasanta, Lucca, Pisa, Portovenere, Lerici, Tellaro, Portofino, Santa Margherita si vedeta incontestabila, Cinque Terre? Nu…doar iti mai spun ca nu am reusit noi sa admiram tablourile marilor pictori renascentisti, dar natura, peisajele spectaculoase, cladirile incarcate de povesti si copilul nostru jucandu-se fericit, ne-au ajutat sa cream propriile noastre tablouri mentale. La o adica, noi suntem artistii propriei noastre vieti!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cred că ai pus punctul pe i. Sunt foarte multe locuri pe care le vizităm fără să le cunoaștem istoria, și ratăm astfel o bună parte din magia lor. Cu ceva ani in urmă nu aveam rabdare să ascult explicații istorice, dar intr-o zi am avut un declic si am înțeles ca imi subminez singură frumusețea călătoriilor. Am inceput sa caut tururile ghidate si diferența a fost enormă. Imi amintesc ca anul trecut am fost in Praga si ghidul ne-a oprit in fata celebrului ceas din piața orașului si ne-a zis ca este cel mai neîndreptățit obiectiv turistic, pentru ca nu e deloc apreciat de cei care ajung acolo și-l privesc fara vreun pic de context. Și așa era, nici noua nu ne inspira nimic. Apoi ghidul ne-a povestit istoria și semnificația fiecărui detaliu și brusc același ceas, înainte banal, ni s-a parut o operă de artă. De aceea cred cs blogul tău e o pasăre rară, întrucât prezintă istoria fiecărui loc în parte, fața nevăzută dar foarte importantă a lucrurilor.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc mult pentru aprecieri, Madalina! Ma bucur ca optezi pentru tururi ghidate in calatoriile tale. Si noi o faceam atunci cand calatoream in doi, desi aveam si eu cunostintele la purtator. Chiar in Venetia, la Basilica San Marco am avut un ghid local care ne-a evidentiat anumite detalii foarte interesante pe care nu as fi avut de unde sa le cunosc si care m-au facut sa privesc cu si mai mare interes in jurul meu. A te informa despre ceea ce vezi intr-o calatorie si a cunoaste poveste locului, iti schimba complet perspectiva.
La cat mai multe calatorii inspirationale!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Frumoasă și haioasă amintire de pe muntele Olimp, dragă Mădi 🙂 Să ai baftă!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Daaaa, haioasă clar! N-am cum să o uit vreodată! Mulțumesc! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu plăcere Mădi 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O plimbare cu barca prin Clisura Dunării a fost cea mai frumoasă amintire. Avem atâtea locuri frumoase care ar trebui vizitate măcar o data.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E adevărat. Eu inca nu am ajuns acolo, dar e in plan pentru vara asta. De-abia aștept!
ApreciazăApreciază
Vacanta din Italia a fost de neuitat ptr mine!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Italia e superbă într-adevăr. Dar de ce e de neuitat pentru tine? Dă-mi mai multe detalii!
ApreciazăApreciază
Abia am asteptat vacanta de vara si am numarat zilele pana cand voi pleca in excursie in Austria.
Am ajuns devreme la aeroport impreuna cu parintii, ne-am imbarcat in avion si am plecat fericiti si nerabdatori. Era primul meu zbor si desi nu voiam sa par emotionata, eram totusi. Priveam incantata norii, iar ceea ce vedeam jos mi se pareau imagini de necrezut. Era liniste si dintr-o data se aude vocea capitanului care ne spune ca urmeaza o zona cu turbulente datorita unui curent de aer puternic pe care-l traversam. Peste cateva secunde tot avionul vibra usor si se inclina spre dreapta. Am intrat in panica, mi-am strans de mana mama si nu puteam sa rostesc nimic. Dintr-o data totul s-a sfarsit, printre nori se infiripau raze de soare si povestea urata trecuse ca prin farmec.Parintii mi-au explicat ca e normal ceea cese intamplase si ca nu trebuia sa-mi fie teama, acest lucru se poate intampla frecvent si chiar cu intensitate mai mare. Mi-am luat castile si am ascultat muzica pe care o indragesc, iar peste putin am ajuns la destinatie.
A fost o intamplare pe care nu o voi uita curand si ma bucur ca totul s-a terminat cu bine.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Primul zbor e mai greu. Dupa ce te obisnuiesti cu imaginea norilor, devine deja dependenta 🙂
ApreciazăApreciază
Frumoase amintiri! Asta m-a facut sa-mi amintesc si eu de o „aventura” de genul asta,petrecuta in muntii nostri,zona – Cota 2000- Sinaia. Eram tot patru adulti, ceva mai copti decat voi, dar putin mai inconstient ideoarece aveam cu noi si trei copii minori.Aventurieri, am vrut sa ne intoarcem spre Sinaia pe un alt traseu. Am pierdut marcajul si ne-a prins o ploaie cu tunete si fulgere, prin padure,pe o carare formata numai din pietre ce alunecau. Uzi pana la piele, cu echipamente neadegvate, am reusit sa ajungem la luminis pe creasta muntelui.Aici am dat de un paraias dupa care ne-am tot ghidat in speranta ca ne duce undeva. Norocul nostru a fost ca am ajuns la o stana si am primit lamuriri pe unde sa o luam spre Sinaia.Copiii ne tot intrebau cat mai avem de mers. Ii incurajam pe ei ca mai avem putin si in acelasi timp ne incurajam si pe noi. Dar totul s-a terminat cu bine si a ramas doar o aventura de care ne amintim cu drag si in acelasi rand cu emotie, la gandul ca puteam fi atacati de ursi sau sa ne prinda intunericul pe munte.
P.S. Mentionez ca aventura s-a intamplat in urma cu 24 de ani si unul dintre copii erai chiar tu. Poate ca de aici ti se trage spiritul de aventura.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Clar am moștenit spiritul de aventură! Inca nu e clar daca pe linie materna sau paterna, totuși 🙂
ApreciazăApreciază
In 2012 Am fost In prima vacanta doar cu iubitul,destinatia Creta.
Sunt o persoana activa,iar el preferea odihna in concediu, aveam o teama ca ma voi „odihni” prea mult.
Era si primul zbor cu avionul, emotiile erau mari.
Pe aeroportul destinatiei am cunoscut un cuplu cu care ne-am imprietenit.
Spre surprinderea mea iubitul nu mi-a refuzat nici o plimbare,nici o activitate pe care am dorit sa o facem.
Cea mai frumoasa amintire
din vacanta au ramas privelistile pe care doar in poze le vazusem.
Hotelul era cel mai animat de pe insula si distractia impreuna cu noii prieteni nu a lipsit.
Am avut ocazia de a cunoaste oameni din diferite tari.
Prima vacanta cu iubitul a fost de neuitat si au mai urmat si altele.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La cât mai multe vacanțe frumoase alături de cei iubiți!
ApreciazăApreciază
Cea mai frumoasa amintire este vacanta pe care am avut-o cu familia in Barcelona.
Ce mi-a placut cel mai mult a fost fantana magica din Montjuic si parcul Guell,care m-a fascinat cu operele lui Gaudi
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Se pare ca pensinsula iberica domina in topul celor mai frumoase amintiri 🙂
ApreciazăApreciază
Buna sa-ti fie ziua de duminica, Mada! Calatoriile pe care le-am avut pana acum au fost destul de reusite si dupa fiecare am invatat cate ceva nou. Daca ar fi sa aleg o singura vacanta m-as opri la cea de anul trecut cand am vizitat Lisabona. Au fost trei zile la foc automat in care am alergat ca nebunii dintr-un loc in altul din dorinta de a vedea cat mai multe locuri. Lisabona este un oras vibrant care iti ofera surprize la tot pasul. Cea mai frumoasa amintire o reprezinta momentul in care am vazut panorama orasului din liftul Santa Justa. Aaaa, si piateta Largo do Carmo este minunata – un loc in care am gasit cafenele cochete si o muzica minunata. Cred ca as putea vorbi ore in sir despre aventura din acest oras astfel ca il recomand oricui. Ps: Oficial Lisabona a trecut pe primul loc in clasamentul meu dupa Barcelona. Sa auzim numai de bine!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La Lisabona visez si eu. Am tot auzit ca e un oras superb si, in plus, foarte prietenos cu copiii. Sper sa il vad si eu cat de curând. Mulțumesc pentru ca ai impartasit cu mine amintirea ta!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Amintiri cu briose, din Amsterdam
Aprilie 2014, Museumplein Amsterdam, miezul zilei aproape. Doi tineri, el si ea, imbracati in tricouri verzi identice asteapta, tinandu-se de mana tacuti, autobuzul turistic. Ar fi vrut de fapt sa viziteze muzeul diamantelor, dar ei i se facuse… prea somn.
– Cum sa-ti fie prea somn cu 13 minute inainte de ora pranzului? o intrebase el in timp ce asteptau sa le vina randul sa intre in muzeu. Esti sigura ca te simti bine?
– Da, da, sunt bine. Mi se inchid ochii, iar trupul imi este din ce in ce mai molesit. Parca muschii au plecat in alta vacanta decat mine, ii raspunsese ea, cumva enigmatic. Hai in curte, sa stau putin jos si hotaram pe urma ce vom face.
Grupul din care faceau parte trebuia sa intre in muzeu in urmatorele minute. Asteptasera mai bine de jumatate de ora sa intre si asta pentru ca ea insistase. Muzeul diamantelor nu era tocmai pe lista favoritelor lui din acea vacanta.
– Ok, hai.
Ea s-a asezat pe marginea scarilor de la intrarea in muzeu, incercand sa-si adune niste energie pe care creierul promisese ca i-o va trimite catre muschi. Statea acolo jos si incerca sa ii vorbeasca propriului corp, propriului creier, ba chiar incerca sa isi dea seama care organ ar fi putut-o ajuta sa iasa din acea stare. La naiba, chiar voia sa vada muzeul ala. In plus, era doar ora pranzului, mai aveau Muzeul Van Gogh, Rijksmuseum, Verzetsmuseum si poate altele pe care nu si le amintea pe lista.
– Esti mai bine, vrei sa mergem? intreba el, ridicandu-si privirea din telefon.
Abia am inceput sa vorbesc cu muschii, lasa-ma putin, ar fi vrut ea sa raspunda. Isi dadea insa seama ca nu ar fi fost o replica obisnuita si ca va trebui sa o explice. Si nu avea chef.
– Hai sa ne urcam in hop-on, hop-off. In felul asta, ne plimbam prin oras, iar eu stau jos. Vreo 15 – 20 de minute, apoi imi revin. Destul cat sa-mi motivez muschii, adaugase ea in gand.
– Ok. Verific in ce directie trebuie sa mergem si cand vine urmatorul autobuz.
Ok, poti face ce vrei tu atat timp cat pe mine ma lasi sa zac undeva, raspunsese ea, tot in gand. Totusi, ce o fi asa de greu cu privire la directie?! Trebuie sa luam autobuzul din aceeasi statie in care am coborat ca sa continuam traseul… In fine, nu zise nimic cu voce tare, dar avea o senzatie din ce in ce mai pronuntata ca cei din jur abia se misca, in timp ce ea ar putea face atatea daca muschii ar asculta-o.
– Vine in 5 minute, hai in statie, zise el.
Vine autobuzul, ea urca prima si incepe sa caute frenetic in geanta dupa bilete. Aveau bilete pentru intreaga zi, amandoua la ea. Stia ca biletele erau in geanta, le pusese acolo cu o ora si ceva in urma, dupa ce le aratase in autobuzul precedent. Degetele refuzau sa se miste prea agil in interiorul gentii, iar pe frunte simtea aparandu-i stropi marunti si densi de transpiratie. Se simtea ca si cum ar fi avut un soi de semi-paralizie temporara, parca numai creierul ii functiona la viteza normala, tot restul corpului era cuprins de un fel de relaxare totala frustranta, din care nu il putea scoate nimic.
In spate se strang calatori asteptand sa urce. El nu indrazneste sa zica nimic.
– You caaaaan go, I re-cog-nize your Guin-ness t-shirts. I saaaaw yooou an houuur aaaago, I knoooow you haaaave your tiiiickets, aude ea ca prin vis.
Porneste hotarata spre doua locuri libere din autobuz, intr-un ritm ce ii parea slow-motion. Se asaza pe locul de la geam si incearca sa se concentreze pe unul dintre zecile de ganduri care ii treceau prin minte. El se asaza langa ea, ii arunca o privire pe furis si pare ca o intreaba ceva. Ea mormaie un raspuns scurt, fara sa stie daca chiar avea sens in contextul intrebarii lui. Auzea si vedea tot ce se intampla in jurul ei, dar parca corpul refuza sa transmita semnalele corecte catre exterior.
Sa fi tot stat in autobuz vreo ora, poate doua, poate doar o jumatate. Timpul parea sa treaca intr-un fel cumva confuz. Incercase sa-si priveasca ceasul de la mana la un moment dat, dar cadranul era atat de mic si atat de greu de focalizat… Si totusi, nu puteau sta acolo o zi intreaga, ce naiba, isi zise ea la un moment dat.
– Uite un parc, hai sa coboram, zise cu voce tare.
– Oh-ok, daaaca vreeei tu, co-bo-ram.
Ce o avea baiatul asta, abia vorbeste, se intreba ea in gand. Ei, lasa ca o sa isi revina el, nu am chef acum sa ii explic ca nu e ok sa vorbeasca atat de lent. O fi el calm, dar da-l incolo de zen, nu pot sa astept pana maine sa isi termine el ideea…
Coboara impreuna din autobuz si pornesc catre parc. Era o zi insorita, Doamne ce bine!, iar in parc se zarea deja o pajiste verde, scaldata din plin de razele soarelui.
– Hai sa stam putin aici pe iarba, la soare, propune ea.
– Nu vrei sa ne plimbam?
– Nu, prefer sa mai stau putin. Aici o sa pot inchide ochii linistita, fara sa imi fie teama ca cine-stie-unde ajunge autobuzul.
– …
Se asaza pe iarba si inchide ochii, simtind caldura soarelui pentru cateva momente. Apoi adoarme. Adanc. Profund. Fara vise. El era langa ea, cu telefonul in mana. La un moment dat, o intreaba cum se simte, ea il aude ca prin vis si ii raspunde ca ii este somn, ar mai sta putin. Il intreaba cat este ceasul, dar nu retine. Inchide ochii din nou. Doar putin, isi zice in gand.
– Heeeeei, aaai vreaaa sa mer-geeeeeeem sa maaan-caaam cevaaaa? aude soptit langa ea.
Socoteste in gand ca probabil a stat destul, ar trebui sa fie mai bine acum. Trecusera probabil mai bine de 5-6 ore de cand mancase briosa-minune. In plus, niste mancare ar trebui sa ii faca bine.
– Da, sigur. Unde sa mergem?
– Uiteeeee, e un restaaa-uuu-raaant chiar laaanga paaaarc, are review-uuuuri buuuuune pe Triiipadvisoooor.
– Ok, sigur, hai sa mergem.
Se ridica ei cu greu si pornesc catre iesirea din parc. Se mai opresc din cand in cand ca sa verifice harta. Ei ii era inca teama sa incerce sa focalizeze un punct fix, asa ca il astepta pe el sa hotarasca in ce directie sa mearga. Dincolo de iesirea din parc se intrezarea o intersectie maaaaare, un fel de sens giratoriu urias, cu multe strazi intretaindu-se din toate directiile. Se ruga in gand ca restaurantul sa fie cel mult in intersectie. Nu se simtea in stare sa traverseze atatea strazi.
– E a-proooa-pe, staaaaai li-nis-ti-taaaa. Uiteeeee, esteeee chiaar aaaici, incerca el sa ii arate pe Google maps, citind probabil nelinistea din ochii ei.
Ea nu zise nimic. Chiar aici si totusi ei erau fix in acelasi loc de mai bine de zece minute, nemiscati, el uitandu-se pe harta, ea asteptand.
– E totul ok? Ce dureaza atat de mult sa hotarasti pe unde trebuie sa mergem?
– Daaaa, daaaa, eeee ooook. Staaai pu-tin.
– Pai tot stau si nu se intampla nimic. Te tot vad uitandu-te ba la harta, ba in zare.
– ….
– Auzi, tu ai mancat cumva restul briosei de azi de dimineata? intreba ea dupa o scurta pauza, nevenindu-i sa creada.
– Paaai da, ca nu sim-team ni-mic.
La naiba, ce o fi fost in mintea lui ?! Incredibil…. Suntem amandoi ametiti de la naiba-stie-ce-substante legale prin Olanda, cutreierand un oras necunoscut cu strazi mari si oameni multi si masini din toate directiile si restaurante ascunse…
– Offf, dar vezi ca mie nu mi-e prea bine. De ce ai mancat-o si tu ?! Acum ce facem? arunca ea cu intrebari una dupa alta fara sa astepte raspuns.
– Staaaai li-nis-ti-ta, euuuu suuuunt bineeeee, laaaasa-maaaa puuuutin saaaa…. vad pe un-de-tre-bu-ie-saaaa-mergeeeeem, rosteste el pe un ton lalait si lipsit de inflexiuni, aproape fara pauza intre cuvinte.
Mda, de parca as avea de ales, raspunde ea repede in gand.
– Ok, ok, hai incearca sa te concentrezi, adauga cu voce tare. Macar acum parca ii era mai usor sa vorbeasca.
Jumatate de ora mai tarziu (plus / minus o ora – doua, timpul era o notiune absolut relativa), erau in restaurant avand in fata un meniu pe care niciunul dintre ei nu il putea citi (e aproape imposibil sa focalizezi ceva atat de mic precum scrisul de tipar intr-o astfel de stare).
Ea a ales sa comande prima supa din menu, el si-a luat un gratar de somon (probabil era scris cu litere mai mari decat restul sau avea vreo imagine descriptiva alaturi). Au incercat sa schimbe impresii despre cum se simte fiecare si cam ce ar fi de facut intr-o astfel de stare. Au verificat ca inca mai stiu numele hotelului unde erau cazati si cum sa ajunga acolo.
– Nu-ti face griji, eu sunt tot eu in mintea mea, doar corpul mi-l simt letargic. Ma pot concentra bine pe ce gandesc, dar nu prea pot reactiona fizic, il asigura ea cand el o intreba daca mai stie numele hotelului. In plus, tu ma enervezi la fel ca intotdeauna, deci suntem in regula.
– Eu ma siiiiimt caaaam re-tar-dat, drept sa spun. Haaa-bar nuu am daaaa-ca stiu biiiine ceeee stiu.
– Dar somn iti este? intreba ea oarecum ingrijorata.
– Nuuuuu, nu mi-e sooooomn de-loc, o sigura el increzator de data asta.
– Ok, macar stim ca nu o sa adormim amandoi la colt de strada. Dar de ce vorbesti atat de taraganat? Iti dai seama ca vorbesti foarte lent?
– Ce vreeeei saaaa spuuuui? Eu vor-besc noooormal.
– …
Cum nu aveau bani cash, trebuia platit cu cardul. Ea a precizat din capu’-locului ca ii va fi imposibil sa nimereasca tastele in minuatura ale POS-ului ori sa verifice suma pe ecranul alb-negru, asa ca el trebuia sa plateasca. Zece minute mai tarziu, incurajati de succesul nesperat al achitarii mesei, au hotarat sa petreaca restul zilei hoinarind prin Amsterdam. Cu o singura conditie: sa se tina tot timpul de mana. Macar sa se piarda impreuna (cum ar fi fost ca unul dintre ei sa fie nevoit sa explice politiei ca l-a pierdut pe celalalt?!).
Ea din poveste sunt eu din realitate. El din poveste este tot el, cel de azi, din realitate. Asa am petrecut noi doi o zi in care nu am bifat decat mancatul faimoaselor briose in Amsterdam si am hoinarit habar-n-avem pe unde, tinandu-ne de mana, pana tarziu in noapte cand ne-am intors sanatosi la hotelul corect.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ooo, asta da amintire! Înțeleg de ce ai folosit persoana a treia, avea legătură cu substanțele din brioșe 🙂
ApreciazăApreciază
Iti dai seama ca nu mi-e usor sa ma identific cu acea persoana iresponsabila… 😇 😂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pfoa, păi comentariul asta rivalizează cu postul in sine. Concurenta neloiala :))
ApreciazăApreciază
Pai cum “neloiala”? Nu e plagiat, pe cuvant de programator!
ApreciazăApreciază
Ce inseamna sa calatoresti?
Multe persoane calatoresc. Pornesc dintr-un punct A si ajung intr-un punct B. Dar oare chiar asta inseamna a calatori? Te urci intr-un avion, masina, tren sau vapor te deplasezi dintr-un capat in altul al lumii si gata, ai calatorit. Ai mers, ai vazut, ai venit si ai terminat calatoria. Te-ai intors mai obositi si mai putin relaxat decat ai plecat, mai neimplinit si nesigur decat atunci cand ai plecat.
Si atunci ce inseamna cu adevarat sa calatoresti ?
Simplu: a simti, a te conecta, a trai.
Calatoria inseamna a simti locurile in care mergi, a te conecta cu oamenii pe care ii intalnesti si a trai ceea ce vezi. Cea mai mare dovada ca ai calatorit, si nu doar ca ai parcurs un drum, este atunci cand vii incarcat cu un bagaj mare plin de sentimente care te fac sa te simti ca si cum ai apartine altei lumi, altei civilizatii ca si cum nimic rau nu ti se mai poate intampla, pentru ca ai fost acolo de unde ti-ai luat ceva ce iti apartine si de care pana atunci nu ai avut parte: libertatea de a fi tu, siguranta ca nimeni si nimic nu-ti va lua bucuria de a trai asa cum nu ai mai facut-o pana atunci, pana la acea calatorie care te-a schimbat, care te-a facut sa te simti tu.
Si unde calatorim? Acolo unde ne simti noi, acolo unde putem sa aratam si altora ca a calatori nu inseamna doar un drum. Unde am calatorit? Am calatorit din casa afara, lovindu-ma astfel de aerul plin de culoare, de notele melodioase ale vantului, de imaginea infinita a vazduhului si m-am agatat astfel de imensul infinit de sentimente ce m-au facut sa ma simt eu. Am calatorit printre oameni, printre ceea ce mi-au oferit, adica trairile lor, nevoile, zambetele, si m-am conectat cu ei, simtind astfel calatoria, impreuna cu ei si totodata, singura. Am trait plimbarile, am vazut muzica naturii si am auzit libertatea, ajungand astfel sa ma cunosc mai bine, sa ma descopar.
Calatorii am facut multe, vrute si nevrute, atat prin tara cat si in afara. Una din calatoriile mele prin tara, care m-a facut sa stiu ce inseamna sa calatoresti, a fost la Brasov. Un oras plin de istorie cu un relief ce te face sa te simti atat de mic dar atat de puternic, oameni calzi si primitori, un centru plin de cladiri istorice (sa nu uitam de Biserica Neagra, un simbol al orasului), dar mai ales un oras al trairilor. Acolo am simtit pentru prima data ca vibrez in acelasi timp cu pamantul, ca ciripitul pasarilor suna altfel, apa este mai clara, zumzetul gazelor parca imi sopteau mereu si mereu acelasi lucru: be your self. Si astfel m-am lasat in voia naturii invaluita de acele trairi care le simti doar conectandu-te cu ea, reusind sa fiu eu.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce frumos ai reusit sa descrii magia calatoriilor!
ApreciazăApreciază
Draga Mada,
Mai stii cand iti trimiteam scrisori pe la cinsprezece ani, si iti povesteam din taberele de vara la munte ? Tabere la munte am facut pana pe la 24 de ani. Dupa ce n-am mai fost copil, am contribuit si eu la organizarea de tabere pentru copii.
Apoi am descoperit, datorita prietenelor mele, concediile la mare. In Bulgaria. In Grecia. Frumos de tot. Mi-e dor de ele. Si de fete, si de concedii.
Si acuma, pe la 30, am descoperit vacantele, mici si mari, de week-end, de vara, de sarbatori, de iarna, cu sau fara motiv, dar de cuplu. Am plecat des din tara in ultimul an, aproape in fiecare luna. Ublam mult, tocim pingele, si cu toata inima. Avem un lucru pe care il facem peste tot pe unde ne ducem. Pentru ca ne place muzica clasica, ne ducem la concerte. Dar avem atat de multe alte experiente frumoase.
Cel mai mult i-a placut lui in subteran la Anvers, e un traseu prin canalele orasului, De Ruien, are si sait http://ruien.be/en/ . A fost ideea mea. Si cel mai mult mi-a placut mie la scuba in Cipru, la Aya Napa https://www.facebook.com/olympiandiverscyprus/videos/1639386166111421/ , a fost ideea lui.
Povestea noastra are multe file inainte. Dar poate foarte bine sa se termine cu … Au calatorit si s-au iubit fericiti pana la adanci batraneti. Asa ne dorim, si noua, si voua.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Așa va doresc sa fie! Traseul prin canalul orașului sună foarte interesant, trebuie sa îmi spui mai multe live 🙂
ApreciazăApreciază
Toate vacantele au avut momente care le-au facut intr-un fel sau altul memorabile. O amintire placuta a fost cand am plecat intr-o mini vacanta in Delta Dunarii. Intr-una din zile aveam programata plimbare cu barca pe canalul Barbosu. Nu am vazut niciodata atat de multi nuferi si stuf la un loc si bonus: pelicani si cormorani. Nici nu am mai tinut cont ca eram cam 20 de persoane intr-o barca de 10 si am stat aproximativ 2 ore intr-un soare arzator. Cand am ajuns in satul Letea, pe mal pescuiau doi batranei. Intamplator erau niste rude pe care nu le cunoscusem niciodata. Oameni primitori, ne-au servit bineinteles cu o tuica si un parizer (exact ce ne trebuia la 40 grade Celsius – divin) . Una peste alta, am vazut cai salbatici si fazani in mediul lor, absolut minunat. Padurea de nisip Letea este impresionanta. Nu sunt foarte multi turisti in zona dar probabil asa isi si mentine salbaticia. Ne-am dat seama ca avem inca multe locuri frumoase de văzut in Romania, putin comerciale dar minunate.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dragi cititori,
Din fiecare calatorie invatam ceva si ramanem cu o amintire placuta; chiar daca se mai intampla si mici incidente sau lucruri neplacute ne amintim cu drag de acel sentiment pe care l-am trait la un moment dat, intr-un loc anume, alaturi de niste persoane(fie ei prieteni vechi sau prieteni noi, care ii cunoastem acolo). O calatorie in adevaratul sens al cuvantului e atunci cand nu ne limitam doar la relaxare sau vizitarea unor obiective ci sa ne implicam intr-o multitudine de arii, adica sa ne familiarizam cu gastronomia din acel loc, sa vorbim cu localnicii(de la care putem afla multe lucruri si putem sa observam modul lor de gandire), plimbari, incercarea de activitati noi care doar acolo sunt posibile si asa mai departe.
Nu o sa mai lungesc vorba ci o sa trec la calatoria care mie imi pare mai complexa, este vorba de o calatorie in Italia care s-a petrecut in 2011.
Am ramas cu o amintire foarte frumoasa deoarece in cele 2 saptani de vacanta am fost la mare, la munte(unde intr-un castel este amenajat un restaurant si am mancat mancare traditionala, mentionez faptul ca fiind in regiunea Umbria unde se gasesc trufe-desigur am mancat spaghete cu trufe), la lacul Bolsena(care mi s-a parut absolut senzational, prima gand care mi-a trecut prin minte era faptul ca cei care m-au dus acolo m-au pacalit defapt si m-au dus la mare :)).) si sa nu uit de un oras istoric Orvieto(orasel tipic italian cu strazi inguste cu nelipsita atractie turistica Basilica de la Orvieto si tarabele magazinelor fiind pline de farfurii din ceramica frumos colorate).
Desigur am avut si mici incidente care nu conteaza, sentimentul care a ramas fiind unul absolut mirific.
Cam atat despre mica mea calatorie pentru ca sentimentul in sine nu se poate descrie in cuvinte. Sper ca am reusit sa va dau si voua putin din acest sentiment.
La cat mai multe calatorii!
Pupici!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, Ana! Ce coincidență, chiar m-am documentat recent despre Umbria. Pare o zonă foarte ofertantă, într-adevăr! Succes la concurs!
ApreciazăApreciază
Mulțumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cea mai frumoasa amintire dintr-o vacanta s-a intamplat vara trecuta, in Sicilia, Catania. Am fost impreuna cu cativa prieteni, insa cand sa mergem sa vizitam vulcanul Etna, am fost doar eu si iubitul meu. Eu nu sunt cea mai activa/sportiva persoana dar cumva am fost „pacalita” sa urc Pe Jos 1000 km pe un vulcan. First time I was climbing something 🤣🤣🤣🤣 mi-a fost teama, dar am fost si bucuroasa, am invins frici si vocea care imi spunea ca nu pot si am si reusit sa prindem autobuzul de intoarcere safe&sound. Deci, I lived to tell about it to you 🤣🤣
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Uuu, vulcani 😀 Inteleg de ce e o amintire memorabila.
ApreciazăApreciază
Bună, de cand am citit partea de inceput in care spui ca dacă ai putea să-mi vorbesti, m-ai ruga să-mi închid ochii și să mă gândesc la o amintire frumoasă, asta am ai facut, i-am inchis iar prima amintire memorabila dint-o vacanta a fost in anul 2013… a trecut ceva timp de atunci, in vacante am mai tot mers dar aceea mi-a ramas intiparita in minte si-n suflet. Ma duceam in vacanta de vara la tatal meu care sta in Spania (nu il mai vazusem de aproximativ 4 ani) eram supar incantata, niciodata nu am avut o relatie stansa cu el. Adoram sa merg cu avionul doar ca n-a fost sa fie asa ca am plecat la drum cu masina, drumul a fost nesfarsit, 3 zile numai pe un scaun, picioarele mi se umflasera, somnul nu a fost indeajuns deloc si de confort nu mai zic, cu toatea astea pot spune ca a fost o experienta interesanta si chiar daca mi-am promis ca n-o s-o mai fac trebuia pana la urma sa ma intorc in Romania cu acelasi mijloc de transport… Urma sa fie o vacanta de o luna, acum daca stau sa ma gandesc nu stiu ce a fost in capul meu sa stau asa de mult timp. Primele zile au fost ok, aveam inca entuziasmul acela ca sunt intr-o alta tara, eram foarte incantata doar ca nu facusem nimic cine stie ce interesant. Tin sa precizez ca am plecat din Romania cu sora mea mai mare iar acolo inafara de tatal nostru ne-au mai asteptat si alti 2 fratii vitregi si sotia lui. Cred ca in a treia a zi dupa ce am ajuns acolo am primit vestea ca ne vom duce la mare pe undeva in apropriere de Barcelona, eram in extaz, nu mai vazusem de multi timp marea, de prea mult timp, au urmat alte cateva ore de mers cu masina care ma ingrozeau dar pana la urma m-am descurcat. Ajunsa acolo, cazata la hotel (nu mai statusem niciodata la hotel) ma simteam incredibil, imaginati-va fericirea unui copil de 13 ani care in sfarsit petrece ceva timp cu tatal ei intr-o locatie noua, uimitoare. Cele 6 zile petrecute la mare au fost de nedescris, am simtit o alta familie pe care nu stiam ca o am. Zilele au trecut repede, ne-am intors in Madrid, dar nu fara o oprire in Barcelona, un oras superb, ajunsa in Madrid totul s-a schimbat, as vrea sa povestesc in continuare dar nu are in tocmai un final si un parcurs prea fericit, tot ce pot sa spun este ca s-a lasat cu 2 ani in care eu nu am mai vorbit cu tatal meu (motivul fiind unul foarte banal dar fiecare cu alegerile lui). Cu toate ca am avut aceasta cearta prima parte a vacantei imi va ramane mereu in inima deoarece atunci am aflat cu adevarat cum este sa ai si un tata.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pare o amintire foarte emotionanta, imi pare rau ca s-a terminal cu o cearta. Succes la concurs!
ApreciazăApreciază
Foarte dragalasa amintirea! Pupici!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pupici inapoi 🙂
ApreciazăApreciază
Really nice article, keep up the good work!
For me I find that the nicest feeling when it comes to a trip is the moment when you get lost in the vibe of the place you are visiting.
It can be seeing for the fist time a pyramid an old city center or just a business place filled with skyscrapers.
It’s that moment when you cant hear the people around you, you can hear your phone, you just stand with your significant other in you arms and glaze.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Very poetic memory!
ApreciazăApreciază
Foarte frumoasa amintire!
Eu uit destul de repede detaliile unei calatorii, din pacate (noroc cu pozele!). Imi amintesc in schimb ca am fost intr-o drumetie pe jepi odata. Era intr-o perioada in care nu faceam prea mult sport si eram destul de „out of shape” (da, stiu … round is a shape).
Nu mai tin minte multe lucruri despre priveliste, decat poate o cascada inghetata. In schimb imi aduc si acum aminte de placere pe care am simtit-o cand am ajuns la capat, simtul de indeplinire ca am reusit sa fac traseul desi eram o persoana destul de sedentara. Un sentiment de reusita, foarte placut! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Recunosc, nu mi te imaginez pe jepi 😀 Trebuie sa vad asta live.
ApreciazăApreciază
Mi-a facut placere sa citesc despre aventura voastra pe Olimp. Mi-a amintit de multe drumetii facute prin muntii nostri batrani si minunati… Amintiri, care acum par dintr-o alta viata!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Amintiri cu munti, privind in spate si amintiri cu valuri, privind in fata 🙂 Eu zic ca e mai frumos viitorul.
ApreciazăApreciază
Madi, a fost una dintre cele mai frumoase experiențe pe care am avut ocazia sa le traiesc! Mă declar unul dintre cei patru inconstienti plecați sa exploreze magicul munte Olimp ,echipați doar cu un rucsac cu apă ,dupa un dejun frugal . Pot sa afirm doar că am avut nenumărate tentative de a renunta ,dar Madi și cu Ducu au fost cei care ne-au încurajat să continuam și le mulțumesc pentru că în acest fel am trăit o experiență care practic mi-a testat limitele și pe care ,cu siguranță ,nu o voi uita niciodată. Eram atât de tineri,frumoși și inconstienti… Îmi trezește amintiri plăcute și porția de fasole pe care am devorat-o ,sus la cabana, și ciocolatica pe care nu reușeam să o mănânc mai repede pentru că eram foarte epuizați și înfometați. Iar domnul polonez(din câte îmi aduc aminte),era un simpatic,cu rucsacul lui cu pietre și cu buna dispoziție de invidiat, in timp ce noi eram „leșinați” la propriu ,gandindu-ne ca ne aștepta drumul de întoarcere. Madi, m-a emoționat articolul tau și sper sa repetam această experiență … bine …mult mai informați și echipați data viitoare.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Provocare acceptata! Data viitoare trebuie sa includem si copiii in aventura – deh, s-a schimbat contextul! Uite ca eu nu-mi mai aminteam ca era polonez domnul, dar vad ca de pietre ne amintim cu totii 🙂
ApreciazăApreciază
Foarte haioasa povestirea! Astfel de amintiri ne aduc aminte de lucrurile frumoase pe care le vedem in viata si ne deschid apetitul pentru a face cat mai multe la fel!
Mi-ai facut pofta de o vacanta acum! 🙂 Ramane de vazut daca imi conving jumatatea sa ma acompanieze. Mereu ne contrazicem in legautra cu programul de vacanta. Eu sunt de parere ca ar trebui sa ne plimbam cat mai mult, el zice ca ar trebui sa ne odihnim (absurd!!!)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂 Odihna? Ce-i aia?
Absurd, intr-adevar.
ApreciazăApreciază
Frumoase amintiri 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dupa atatea amintiri abia astept concediul :))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cea mai frumoasa amintire de vacanta este cea din luna de miere cand faceam yoga la 7 dimineata pe plaja si marea era fix in fata, soarele era bland, miros de flori adevarate venea de undeva, de prin apropiere, iar eu simteam ca raiul nu trebuie sa fie foarte diferit de momentul ala. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce frumos! Sa stii ca am si eu un plan o vacanta in care sa fac yoga cumva intr-un mediu organizat, dar inca n-am apucat sa ma interesez de optiuni. Ma bucur ca mi-ai adus aminte!
ApreciazăApreciază
2013 – Adriana viseaza sa incerce sa faca surf. Cauta o tabara. Ii scrie lui Cati si incepe sa caute bilete pe momondo (haha – pe atunci nu multa lume stia de acest motor de cautare). Am decis sa mergem intr-un sat din Portugalia – Baleal, insa mai intai sa petrecem un weekend in mult-dorita Lisabona. Un weekend de noiembrie in care trei fete zglobii l-au intalnit pe Zack. Ne-am lasat ghidate si pierdute pe strazile inguste si colorate. Am fost fascinate de entuziasmul lui Zack de a ne arata motivele create cu piatra cubica specifice Lisabonei, de a merge in locurile unde merge un localnic pentru mic-dejun sau renumitele ‘pastel de nata’, de punctele din care poti admira diversitatea si culoarea Alfamei, de diferentele de nivel din Baixa – inima Lisabonei, de apusul romantic din turnul Belem, de veselia si zgomotul care te fac sa te simti parte din acest oras magic, de bronzul si sclipirea din ochii localnicilor care petrec pana in zori de zi. Saptamana de surf a fost o provocare care ne-a facut sa dormim duse de la 8 pana la 7 dimineata, sa socializam cu oameni din alte colturi ale lumii, sa lasam tot stresul, toate problemele si sa simtim ca suntem in acel moment parte din ocean. Am ramas dependenta de aceste sentimente. Drept urmare, in anii care au urmat am mers cel putin o data intr-o vacanta de surf pe an. Si voi continua sa fac asta.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
As fi putut sa jur ca cea mai frumoasa amintire a ta se leaga, intr-un fel sau altul, de surf. Te admir foarte mult, mi se pare un sport extrem de rar intalnit (deh, trebuie sa te ajute si mediul natural) si esti o norocoasa ca ai ajuns sa il practici. Pup!
ApreciazăApreciază
Cred ca putina nebunie nu strica niciodată și cele mai frumoase amintiri apar ca urmare a unor decizii de moment. Deci tine-o tot asa!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asa e, daca n-ar fi si un pic de nebunie la mijloc, amintirile ar incepe sa ne joace feste. In schimb, momentele limita nu se uita niciodata.
ApreciazăApreciază
Foarte frumoasa amintire, Mada! Mult succes și bafta în tot ce ți-ai propus sa realizezi.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc! Sa fie!
ApreciazăApreciază
Cea mai frumoasa amintire e tot din Grecia, in Thassos. La mare, o saptamana plina de momente misto. Ori dimineata inainte de rasarit incercand sa rezistam cu ochii deschisi, ori noaptea numarand Perseidele, sau poate seara servind un gratar pregatit de bucatarul sef dintre noi. Si sa nu uit partea cea mai importanta: snorkling in echipa dupa pestisori mici mari, gri sau colorati.
Merci Mada ca ai sharuit cu noi si ca ne-ai provocat sa facem si noi la fel. Multa bafta!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Țin minte cum am ajuns în Veneția și ne-am propus să nu ne rătăcim. Ni se spunea că este imposibil să nu te rătăcești și că face parte din farmecul orașului. Ne-am pregătit cât de bine am putut, am studiat harta, am fost atenți la indicatoare… Am renunțat la plan cam din prima zi, când ne-am propus să ajungem la o piațetă și am văzut în același loc, unul lângă altul, două indicatoare către acea piațetă: unul arăta către stânga și altul către dreapta…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
In urma jurizarii, cele 6 premii au fost câștigate de:
Premiul pentru “Cea mai frumoasă amintire din comentarii” îi revine Andreei Tomescu – https://mihaelaroxana.ro/2018/03/08/cheia-spre-libertate/#comment-2823
Cele 5 vouchere de călătorie, în valoare de 50 euro fiecare, sunt câștigate de următorii comentatori:
Natalia Stefanita – https://familiahaihui.ro/blog/cea-mai-frumoasa-amintire-din-calatoriile-mele/#comment-3800403727
Lavinia Nita – https://berbececristian.wordpress.com/2018/03/09/inainte-de-cei-20-000-km/#comment-2315
Muntean Bianca – http://florinacordos.ro/2018/03/04/unde-esti-tu-copilarie/#comment-72
Ileana Crainic – http://ioanaspune.ro/2018/03/taina-din-barcelona.html#comment-36927
dana el dreny – http://www.hai-cu-butterfly.com/aventura-adrenalina-zile-extreme-pe-inca-jungle-trail-peru/#comment-284
Sursa oficiala aici: https://blog.super-blog.eu/proba-2-calatoriideneuitat-povesteste-ne-cea-mai-frumoasa-amintire-din-calatoriile-tale/
Îmi pare sincer rau ca nu a câștigat niciunul dintre comentariile lăsate aici 😦 Va mulțumesc tuturor pentru amintirile scrise cu drag, mi-a făcut placere sa le citesc.
ApreciazăApreciază