Primăvara inspiră întotdeauna la schimbare

Pe tine ce te inspiră?

Te-ai întrebat vreodată?

Pe mine mă inspiră confortul propriei casei, și e un răspuns la care am ajuns… chiar scriind aici, pe blog. Pentru că, orice s-ar crede, atunci când îți propui să scrii despre un subiect, oricare ar fi el, inspirația nu vine la comandă. Nu e suficient, cel puțin nu pentru mine, să am documentare, material, idei despre conținut, ci e nevoie de acea atmosferă specială care să-mi alimenteze o stare de spirit propice.

Eu, recunosc, sunt norocoasă. Am descoperit două asemenea locuri, chiar la mine în apartament. Și deși au fost destinate inițial simplei activități de a servi masa, în timp au devenit mult mai mult decât atât.

Dă-mi voie să ți le arăt:

În stânga, e un colț de bucătărie. Mai exact, cel mai vesel colț din bucătărie, locul unde orice mic dejun e o încântare și orice cină se transformă într-un prilej de conversații spumoase.

În dreapta, e zona de dining din sufragerie, pentru care mă felicit că am avut inspirația și curajul de a-i ține piept soțului atunci când am gândit amenajarea apartamentului. El – „nu și nu, de ce ne trebuie masă în sufragerie?” Eu – „ba da, ba da, uite cum sunt trend-urile acum, imaginează-ți cât de versatil e un asemenea loc, putem mânca atunci când avem invitați, putem face temele cu Olivia sau putem… scrie pe blog.” Sincer, nu cred că blogul a fost argumentul câștigător, mai degrabă cel al mesei între prieteni. Dar mai contează? Important e că am avut câștig de cauză.

Toate bune și frumoase, numai că… a trecut mai bine de un an de când am amenajat apartamentul. Și, mai ales acum că vine primăvara, plutește în aer o nevoie (vag percepută de sexul masculin) de schimbare.

Dacă ar fi după mine, aș schimba mai multe. Culoarea pereților, ușile de interior, poate chiar și gresia din bucătărie. Dar am niște constrângeri: în primul rând, nu vreau deranj; în al doilea rând, nu vreau să fac o gaură în buget; în al treilea rând, soțul ar face atac de panică dacă ar auzi de asemenea planuri la mai puțin de 10 ani de la prima amenjare.

Așa că am găsit soluția perfectă, cu deranj minim și cu efect maxim, soluția care îmi va schimba fața apartamentului în exact acele zone care mă inspiră mai mult: cele de luat masa.

🌸Vestitorii primăverii în casa mea: mese și scaune noi!

Orice plan trebuie însă aprobat de capul familiei, iar capul familiei nu poate să-și imagineze cum ar sta masa X lângă scaunul Y decât dacă le vede împreună. Așa că am făcut un efort (a fost, de fapt, o plăcere, dar shhht!) și am pus cap la cap 3 concepte pentru a le supune la vot în următoarea ședință de familie.

Concept inspirat de somproduct.ro:
Masă Nagano Dining Light Oak, scaune tapițate Provence, lustră Ball Brass

Pentru bucătărie, aș miza în continuare pe o notă veselă, dar aș schimba liniile și texturile. Aș alege tot o masă rotundă, dar de data aceasta una de lemn, pentru că e mult mai ușor de curățat decât cea cu blat de MDF alb pe care o am în prezent. Avantajul formei e acela că suportă un număr variabil de oameni în jurul ei, iar eu iubesc să fac clătite în weekend și să răspândesc vestea printre vecini. Mi-aș păstra bancheta de colț făcută la comandă, dar pe partea opusă aș opta pentru niște scaune de bucătărie tapițate cu piele ecologică, absolut superbe, de care m-am îndrăgostit de la prima vedere. Pe lângă faptul că au niște linii îndrăznețe, moderne, se găsesc și într-o gamă variată de culori, toate calde și cu un aer jucăuș. Nicio zonă de luat masa nu e completă fără un corp de iluminat dedicat, așa că am adăugat în concept și un pendul semi-transparent, perfect penttru o cină romantică în doi. Mai lipsește ceva? Poate doar clătitele de care spuneam. Sau un pahar de prosecco.

Concept inspirat de somproduct.ro
Masă extensibilă Felicio, scaune tapițate Bindo Grey, lustră Woody SP4

Pentru sufragerie, am două variante. Prima e una relativ clasică, bazată pe aceeași linie comună: masă de lemn și scaune tapițate. Am ales o masă de living extensibilă, pentru că am făcut o tradiție din a organiza revelionul la noi acasă, iar anul acesta ne gândim să organizăm și masa de Paște, în familie extinsă. Scaunele vor fi confortabile și tapițate cu o stofă rezistentă, gri. Merg pe gri-uri pentru că sunt ușor de integrat în orice concept și pot fi oricând înveselite cu mici pernuțe divers colorate, dacă e cazul. Aici aș alege un corp de iluminat ceva mai mare, tot în stil clasic dar cu mai multe becuri, pentru că presimt că masa o va îmbia în continuare pe Olivia pentru diverse activități, desene, și altele asemenea.

Concept inspirat de somproduct.ro
Masă din MDF și metal Tephra, scaune tapițate HobbsVelvet, lustră Benjamin, set tablouri Framed Art Body Shadows

A doua variantă pentru living este gândită special pentru soțul meu. Am încercat să pun cap la cap tot ceea ce îi inspiră lui confort și să armonizez elementele. Am ales o masă din MDF și metal, ale cărei linii masculine l-ar cuceri de la prima vedere. Lângă masă, îmi imaginez 6 scaune elegante, cu un design hibrid între scaun directorial și fotoliu, tapițate cu o catifea moale, rezistentă în timp și ușor de curățat. Corpurile de iluminat ar fi simple, în alb și negru, iar pe peretele din spatele mesei ar trona două tablouri îndrăznețe, special alese pentru soțul meu. Tot din categoria „inspirație pentru fiecare” 🙂

Nu știu alții cum sunt, dar eu nu mă bag în negocieri pentru reamenajări interioare fără a-mi pregăti în avans un portofoliu de concepte și de opțiuni una și una. Nu de alta, dar știu ce standarde înalte de calitate are jumătatea mea:)

Cam acestea sunt planurile mele de primăvară și de-abia aștept să le transform în realitate.

Acum te invit și pe tine să-mi spui ce te inspiră când vine vorba de amenajări interioare. Și, mai ales, ce recomandări ai tu pentru zona de luat masa?


🌟 Articol înscris în competiția Spring SuperBlog 2019

🌟 Fotografii: arhiva personală, somproduct.ro și colaje proprii realizate cu produse somproduct.ro

2 gânduri despre „Primăvara inspiră întotdeauna la schimbare

Adăugă-le pe ale tale

  1. Ah… Și abia reușeam sa ma abțin sa nu ma apuc de schimbări prin casă. Chiar de reamenajat bucătăria as vrea sa ma apuc. Norocul meu că am impresia ca reușesc doar din vorbe, fără portofoliu.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: