Azi a fost o zi a coincidențelor.
De ceva timp, îi citesc Oliviei, la culcare, dintr-o carte despre o fetiță care încearcă să găsească un motiv de bucurie în orice.
Totul a pornit de la un pachet primit atunci când era foarte mică, pachet în care și-ar fi dorit – ca orice copil – să găsească o păpușă. Dar acolo era o pereche de cârje. În ciuda dezamăgirii inițiale, tatăl ei i-a propus un joc prin care să se bucure de orice. Jocul era cu atât mai greu cu cât situația părea mai gravă, ca in cazul poveștii cu cârjele. Am mai scris despre asta, aici.
Și aseară am ajuns într-un punct al poveștii în care fetița, ajunsă la pat, în imposibilitatea de a se mișca, reușește în cele din urmă să găsească un motiv sincer de bucurie și exclamă: Cât mă bucur că AM AVUT picioare!
Am închis cartea cu lacrimi în ochi, sperând totuși într-un final fericit. Dar de dimineață m-am trezit tot cu gândul la carte așa că am făcut ceea ce făceam și în copilărie, atunci când citeam ceva trist: am trișat și am sărit direct la ultimele pagini 🙂 Și am răsuflat ușurată văzând că povestea se termină cu bine și fără scaun cu rotile.
Câteva ore mai târziu, coincidența mi-a scos în cale acest blog și am aflat de acolo povestea Teodorei, o fată de 19 ani cu tetrapareză spastică, pe care boala nu pare să o împiedice, totuși, să fie veselă și optimistă. Textele pe care Teodora se ambiționează să le scrie cu nasul sunt nu numai o surpiză, dar și o mare inspirație. Le recomand, parcă îți dau o altă perspectivă asupra vieții.
Așa că, punând toate acestea cap la cap, azi m-am bucurat să îmi încep ziua cu aceste exemple de energie pozitivă molipsitoare. Știrile ne bombardează cu atâtea relatări triste și ne arată atât de mult fața rea a oamenilor, încât e nevoie să ne lovim mai des de exemple care să ne inspire și să auzim și de oameni buni.
În Căsuța Oliviei 