2020#30. Muzică.

30 ianuarie

Azi am fost toți trei la un concert. Nu unul pentru copii, ci unul pentru oameni mari, dar faptul că am luat-o și pe Olivia face parte din strategia soțului meu de a o obișnui, de mică, cu muzică.

Și mă bucur foarte tare că roadele se văd. Sau, mai exact, se aud. Are ureche muzicală infinit mai multă decât aș putea avea eu vreodată. Poate e un dar cu care te naști și ea a tras lozul ăsta norocos, eu nu. Dar poate e vorba și de expunere.

Când eram eu mică, la noi în casă era liniște. Nu-mi aduc aminte să fi cântat vreun casetofon, vreun radio. Sau, dacă se auzea ceva, atunci era în surdină. Nu știu de ce lucrurile au stat așa, pentru că ai mei sunt amândoi oameni veseli, muzica li s-ar fi potrivit. Poate pur și simplu nici ei nu fuseseră expuși în copilărie.

Acum, în casa noastră răsuna muzica tot timpul. Olivia se trezește dimineața și vrea să pună muzică. Îi place Trooper, i-ar asculta încontinuu. I-a descoperit pe Michael Jackson și pe Queen, la o vârtă la care eu nici de Cotabiță nu cred că auzisem. E bogată.

Azi, sunt recunoscătoare pentru că ea s-a născut cu acest dar și pentru că soțul meu i-l hrănește zi de zi. Eu n-aș fi fost în stare să fac asta, pe cont propriu. Și cred că e minunat să trăiești pe ritm de muzică în fiecare zi.

2 gânduri despre „2020#30. Muzică.

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: