Anna Karenina, la a doua lectură

Am recitit Anna Karenina după 20 de ani și nu mi-a mai plăcut.

Am tras de mine să termin romanul. Să explic de ce.

Prima lectură a fost pe la 14 ani. Început de adolescență. Cu ce am rămas din roman, la vremea aia? Cu momentul în care Levin a cerut-o de soție pe Kitty, a doua oară, el scriind cu creta inițialele cuvintelor din propoziție și ea ghicindu-i gândurile. Un dialog doar cu cretă și inițiale, în care s-au scuzat, s-au iertat, s-au împăcat. Mi s-a părut ceva extraordinar de romantic și a fost suficient să declar că mi-a plăcut cartea. Ah, cum, mai erau și alte personaje și alte întâmplări în carte? 😀 (Că doar n-are decât 900 de pagini, cât putea să dureze dialogul cu creta?) Se pare că pentru mine celelalte personaje și întâmplări au fost, atunci, irelevante. La 20 de ani de la lectură, nici nu-mi mai aminteam de ce se sinucide Anna, dar îmi aminteam de Kitty, Levin și creta lor. Verdict: un roman superb, plin de romantism.

Cu această imagine idealizată a romanului în cap, mi-am propus să îl recitesc, cu mintea de acum, să înțeleg de ce mi-a plăcut atât de mult la 14 ani și de ce e considerat o capodoperă a literaturii.

Și, ghici ce? nu prea am înțeles nici una, nici alta.

„Toate familiile fericite seamănă una cu alta, fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei.”

Anna Karenina nu mi s-a mai părut o carte din care izvoraste romantismul, ci una în care arde, la foc mocnit, tragedia. Nu mi s-a mai părut o carte despre iubire împlinită, ci despre cât de greu (și uneori imposibil) e să construiești și să menții o relație. Pentru că în Anna Karenina îndragostirea e doar intriga și povestea nu se termină acolo, precum în basmele cu feți frumoși.

Povestea de-abia începe, căci după ce dragostea se împlinește și personajele par că au obținut ce-au vrut, începe tumultul. Îndoiala. Gelozia. Părerile de rău. Scenariile imaginate. Viața adevărată, neidealizată.

„Se uita la ea așa cum un om se uită la floarea pe care a rupt-o, care s-a vestejit și la care recunoaște cu greu frumusețea, de dragul căreia a rupt-o și a ucis-o.”

În plus, Anna Karenina e o analiză romanțată a motivelor din care oamenii pot ajunge să se sinucidă. Nu, nu e nevoie de o dramă absolută pentru ca în sufletul cuiva să se nască astfel de gânduri. E nevoie doar de o incompatibilitate cât de mică între imaginație și realitate, de o perioadă de nesomn, agitație, puțină depresie.

Anna se sinucide după ce obține ce a vrut, victimă a propriilor gânduri. Nimic din răul pe care și-l imaginează ea nu e adevărat, dar nimeni nu vede că a ajuns într-un punct în care are gândirea distorsionată, ia sedative în mod curent și e foarte surescitată.

Levin începe să se gândească la sinucidere după ce se căsătorește cu marea sa iubire, după ce are un copil, pentru că brusc il lovește faptul că nu înțelege sensul vieții. Îl salvează firava credință nouă în Dumnezeu și norocul de a redeveni ocupat, fără timp de despicat firul în patru.

„Dar viața mea acum, toată viața mea, indiferent de ceea ce mi se poate întâmpla, fiecare clipă a ei, nu numai că nu este absurdă, cum a fost mai înainte, dar are sensul neîndoielnic al binelui, pe care eu am puterea să îl pun în ea!”

Concluzia mea? Cu cât oamenii au mai puține probleme de rezolvat și lucruri de făcut în viață, cu atât lasă loc gândurilor filozofice care nu duc decât la angoasă și depresie. Așa cum remarcă și Levin la un momentdat pe parcursul romanului, terapia prin muncă (fizică, de preferat) ar putea fi o formă miraculoasă de vindecare a depresiei.

Legat de romantismul romanului… acum nu l-am mai perceput deloc. Povestea de dragoste dintre Anna și Vronski mi s-a părut banală și nu am simțit că ea ar fi o persoană atât de specială încât să devină un etalon în literatură. Da, e descrisă ca fiind o femeie inteligentă, cu preocupări mai degrabă intelectuale decât casnice. Dar mie nu mi s-a părut că Anna ar fi un personaj pozitiv sau că ar fi o victimă a societății. Nu, din contră. Mi s-a părut că nefericirea ei s-a născut din propriile sale alegeri. Mi s-a părut răutăcioasă și egoistă. Și-a sacrificat un copil, a făcut un al doilea copil cu noul iubit și – surpriză – pe acesta nu a putut să-l iubească. Ceea ce a pus capac a fost momentul în care a încercat să-l seducă pe Levin, doar pentru a-și satisface orgoliul. Știu că fanii lui Tolstoi vor fi șocați de următoarea afirmație, dar mie Anna mi-a amintit de protagonista Fluturilor Irinei Binder.

Nu, nu statutul femeilor din acele vremuri a împins-o spre moarte. Anna ar fi putut avea povestea plasată în timpul nostru și cred că ea n-ar fi fost cu nimic mai fericită. S-ar fi sinucis aruncându-se în fața metroului,  poate, nu în fața trenului. Pe Anna a ucis-o faptul că și-a exprimat doar 5% din gânduri, alegând să le interiorizeze pe celelalte 95%, făcând scenarii absurde despre ce gândește interlocutorul, despre ce ascund cele mai banale gesturi ale acestuia.

Per total, romanul are un ton pesimist și ideea generală care se desprinde din cele 2 povești centrale (Anna – Vronski, Kitty – Levin) pare să fie că nu există fericire pe termen lung, ci doar mici flăcări care se sting. Chiar și atunci când personajele obțin ceea ce și-au dorit, ele tot nu sunt fericite.

Dincolo de paginile dedicate poveștilor de dragoste și relațiilor interumane, romanul lui Tolstoi abundă în gânduri filozofice despre lucratul pământului, despre condiția țăranilor și despre politicile vremurilor de atunci. Sigur, sunt interesante așa, în linii mari, dar prea multe detalii pe aceste subiecte, în 2021, sunt obositoare și plictisitoare. Ca și cum m-aș apuca azi sa învăț latina 3 ore pe zi, știind că nu-mi servește la nimic. La 14 ani, cred că am sărit peste toate aceste pagini, fără mustrări de conștiință. Acum le-am citit, unele dintre idei m-au pus pe gânduri, dar au fost, totuși, mult prea multe pentru gustul meu.


Deci cam așa a fost reîntâlnirea mea cu Anna Karenina. Dezamăgitoare. La fel ca atunci când am vrut să revăd Sailor Moon – dragostea copilăriei mele – la douăzeci și ceva de ani. Se pare că există o doză mare de adevăr în proverbul cu ciorba:

Ciorba reîncălzită nu mai are același gust 🙂

9 gânduri despre „Anna Karenina, la a doua lectură

Adăugă-le pe ale tale

  1. Exista in aceasta carte o magie aparte care atrage. Si pe mine m-a dezamagit la a doua lectura, dar mi-a relevat un adevar, acela ca depresia e devastatoare, ea macina sufletul si sufoaca mintea pana impinge omul spre moarte. Ana avea nevoie de un mana de ajutor si de cineva care sa o asculte. Cu siguranta desnodamantul ar fi fost diferit.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Da, are o magie, dar e una din cartile pe care nu le poți citi oriunde, oricând. Eu prima dată am citit-o într-o vara in care ma mutasem in alt oraș, nu aveam niciun prieten încă si imi petreceam zile întregi, de dimineața până seara, între cărți. Deci sigur am citit-o intr-un ritm destul de sustinut, îmi amintesc ca am terminat-o în câteva zile. Acum… o citeam de o lună, destul de fragmentat. Azi 10 pagini, mâine poate 50, si tot așa. Și Tolstoi, citit in felul acesta, devine greoi, ti se face dor de ceva concis. Da, romanul e foarte bun pentru a analiza diversele forme si consecinte ale depresiei. Dar eu mai degrabă aș spune despre Kitty ca a suferit de o depresie puternica, după tradarea lui Vronksi. Despre Anna cred că un specialist ar putea spune că are ceva mai mult decât depresie, poate o tulburare bipolara. Din păcate nici astăzi nu suntem atenți la semnalele unor boli psihice, chiar și când vine vorba de apropiati. Avem nevoie de cărți care să spună povestea unor oameni salvati din depresie de cei dragi, sa dea un exemplu despre cum se face asta.

      Apreciat de 1 persoană

  2. Cartea este și va rămâne un reper important în literatură. Anna Karenina este un personaj extraordinar. Dacă se ține cont când a fost creat. Se spune că Tolstoi s-a îndrăgostit de ea până la finalul cărții. A avut curaj să scrie așa despre o femeie în acele vremuri, să creeze o astfel de perspectivă a doamnelor. Din punctul meu de vedere literatura rusă e greu digerabilă, trebuie să ai dispoziție să o citești, chiar dacă a produs capodopere. E plină de detalii, personaje multiple, idei filosofice și așa mai departe.
    Sunt curioasă și eu să recitesc cartea, însă am ajuns la o concluzie. Când vine vorba de literatura secolelor trecute nu mai avem cum să înțelegem motivația personajelor. Nu pe deplin. De aceea aleg să privesc o carte în contextul în care a apărut. Și acest fapt îi dă valoarea adevărată.
    Oricum, există încă Anne și vor exista mereu…😊

    Apreciat de 1 persoană

    1. Așa este, cartea e o capodoperă pentru vremea la care a fost scrisă și e o capodoperă și în ziua de astăzi, din multe puncte de vedere. Tolstoi e un maestru al conversației pe care o creează intre personajele sale, pe teme grele, desprinse din societatea vremii, dar și un maestru al dialogurilor interioare. Am citit că prin Levin, de exemplu, Tolstoi își exprima propriile frământări și convingeri. Totuși, la prima lectură am văzut emoție în cartea asta, acum nu m-a mai atins cu nimic. Ai dreptate, trebuie sa ai o anumită dispoziție pentru literatura rusa în general. Pentru ca unele paragrafe care se întind pe 2-3 pagini pot stoarce toată energia din tine 🙂 Anna e un personaj complex, dar rămâne în memorie ca un model de femme fatale, din păcate.

      Apreciază

  3. Chiar voiam și eu să citesc a doua oară Anna Karenina, asta pentru că găsisem pe undeva scris că e o carte pe care o înțelegi diferit la vârste diferite. Tot prin adolescență am citit-o și eu prima dată și tot cu cererea în căsătorie a lui Kitty am rămas. Dar acum m-ai pus pe gânduri…

    Apreciat de 1 persoană

    1. Sigur o înțelegi diferit, în funcție de vârsta. Cred ca daca as mai citi-o încă o data pe la 50-60 de ani, voi rezona mai mult cu teme ca frica fata de moarte, credința în Dumnezeu, sensul vieții, și voi declara din nou ca e o carte extraordinara. Interesant ca și tu tot cu relația dintre Kitty și Levin ai rămas, deși teoretic e povestea secundara a cărții. Ma întreb câți or fi apreciat mai mult povestea Annei.

      Apreciat de 1 persoană

      1. Sincer, am mai auzit persoane care au citit romanul în adolescență și tot cu povestea lui Kitty și Levin au rămas. Probabil fiecare vârstă rămâne cu ceva diferit după lectură… Cum spui și tu, poate la 50-60 va fi iarăși altceva.

        Apreciat de 1 persoană

  4. Mie mi-e teamă să recitesc ”Enigma Otiliei”. Mi-a plăcut super mult în școală și am rămas tot cu povestea de iubire din carte, dar din vagi amintiri am impresia că Otilia nu era chiar cum mi-am imaginat-o eu atunci. Faza e că între timp am aflat și mai multe despre G. Călinescu, care, simt doar, că subestima femeile. Cumva avea tot felul de sfaturi pentru femei, despre cum ar trebui ele să fie. Nu-mi place asta la bărbați.

    Cred că la cărțile cum e Anna Karenina mai e o chestie, de anul publicării. Cred că psihologia personajelor, poate chiar și povestea de iubire care acum pare banală, pentru anul în care a fost scrisă, era ceva inedit. Cred că de aici a plecat ce e considerat capodoperă și ce nu, în funcție de cât de surprinzătoare și complexe (mai ales personajele) au fost pentru vremea lor. S-ar putea să mă însel. Recunosc că eu sunt mai degrabă adepta romanelor contemporane.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Chiar, ar fi interesant de recitit. Eu am rămas cu amintirea ca Olivia si-a cam bătut joc de Felix. O fi sau n-o fi asa…cred ca depinde într-adevăr de vârsta la care citești și de experiențele pe care le ai la activ. Eu aș fi curioasă să recitesc Ion și Pădurea Spânzuraților, asta după ce am văzut piesa la TNB.
      Și eu sunt pentru romanele contemporane, e mai ușor să empatizezi cu ele.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: