2017#5 – Lapte negru

Lapte negru (Black Milk) de Elif Shafak mi s-a parut o carte pe care mi-as fi dorit sa o fi scris eu. Si cu asta am rezumat intreaga mea impresie despre ea 🙂

E un roman atipic, in care autoarea alterneaza cu talent 3 tipuri de scriitura: o parte autobiografica, una filozofica si una „de cercetare”.

In capitolele autobiografice, Elif Shafak isi descrie tumultul interior cu care s-a confruntat imediat dupa nastere si pentru care nu o pregatise nimeni. Se descrie pe sine ca fiind una din acele femei care si-au fixat un scop in viata din a avea o cariera de succes, intr-un domeniu care a fost, traditional, al barbatilor. E o feminista convinsa, care isi ascunde atributele genului ei sub haine largi, negre, devenind o „femeie-ceapa”, cum spune chiar ea cu amuzament. E convinsa ca statutul ei de scriitoare e incompatibil cu cel de mama, asa ca refuza orice gand de a-si intemeia o familie. Asta pana cand inevitabilul se produce si tot cea ce credea pana atunci se schimba.

Elif Shafak atinge si subiectul depresiei postnatale, intr-o relatare sincera si emotionanta. Povestea ei nu e totusi scrisa intr-un mod trist, ci mai degraba jucaus. Personajul autoarei e acompaniata de 6 mici reprezentante ale haremului sau interior. Nu spun mai multe, las cartea sa-si dezvaluie aceste suprize.

„Dupa nasterea primului meu copil, am trecut printr-o depresie puternica, ce m-a despartit de singura pasiune din viata care pana atunci fusese mai presus de orice: scrisul.

Pentru mine a fost un cutremur emotional. Cand am iesit in fuga din cladirea Eului pe care mi-l contruisem cu grija atatia ani, in intunericul de afara am dat peste un grup de Degetici stand speriate si zguduite una langa alta. Mi-am dat seama ca, daca n-ar fi fost situatia exceptionala a depresiei mele postanatale, nu le-as fi vazut niciodata intr-o noua lumina, iar ele ar fi continuat sa traiasca in trupul si in sufletul meu fara sa se asculte niciodata una pe alta, ca niste vecine care impart acelasi aer, insa niciodata un salut pasnic.

Poate ca toate femeile au un harem interior si tocmai discrepantele, tensiunea, armonia greu dobandita dintre eurile noastre contradictorii ne fac sa fim noi insene.

Aceasta carte infatiseaza felul cum mi-am acceeptat diversitatea interioara si apoi am invatat sa fiu Una.”

Capitolele pe care eu le-am numit filozofice sunt de fapt insiruiri de ganduri despre feminism, cariera si alegeri de viata.

Cele mai interesante capitole insa, cel putin pentru mine, au fost cele care au trecut in revista vietile unor scriitoare – unele cunoscute, unele despre care n-auzisem niciodata. Cat de greu le-a fost lor sa-si definitiveze opera? Cum si-au impacat cariera cu viata de familie? Au ales sa ramana singure sau au indraznit sa devina mame? Si daca da, cum le-a impactat asta viata profesionala?

Elif Shafak a facut o munca de cercetare extraordinara, strangand laolalta povesti interesante si detalii inedite din vietile unor scriitoare pe care ea le-a admirat. Lista ei m-a inspirat si pe mine si mi-am notat o serie de titluri pe care vreau sa le citesc pe viitor. Ca tot cautam eu carti scrise de femei.

In concluzie, Lapte negru e o carte simpatica, optimista si totodata o sursa de inspiratie pentru viitoare lecturi. Eu zic ca e un must-read mai ales pentru femeile care ezita sa devina mame, pentru a intelege ca temerile si indoielile lor sunt absolut normale… dar ca toate grijile si problemele trec, ramanand doar bucuria de a avea un copil.

Pentru cine vrea sa-si faca o idee despre cum e cartea, poate sa o asculte pe Elif Shafak vorbind, in filmuletul de mai jos. Cum vorbeste, asa si scrie 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: