Curajoșii internetului

Sunt unii oameni cărora internetul le-a dezvoltat o dublă personalitate. În offline sunt liniștiți și la locul lor, pot trece chiar neobservați, pentru ca în online să-si dezlănțuie toți dragonii ascunși în ei.

Exemple? Am cât cuprinde, dar mă rezum la cele mai recente.

Exemplul 1: Agresorul care a trăit prin țări străine

Nu cu mult timp in urmă, renovând un apartament, ni s-a întâmplat să primim un email amenințător de la un vecin de mai sus, deranjat de zgomotul produs în intervalul orar legal. Mailul ar fi încăput pe o pagină A4 și trecea în revista diverse acțiuni pe care și le propunea autorul. Cea mai interesanta era spargerea panoului nostru electric cu un obiect contondent de lux, achiziționat de pe meleaguri străine. Urma amenințarea de dare în  judecată pentru  daune de  natura psihică. Tot din mail mai aflam cum că vecinul știa la ce liceu a fost soțul si că în țările străine în care locuise anterior nu i se întâmplase niciodată să fie deranjat de zgomot. Asta așa, pe scurt și cu cuvinte frumoase. Dar e-mailul original ne-a speriat destul de mult si ne-a stricat toata buna dispozitie.

O zi-două mai târziu, domnul a venit la ușă să își ceară scuze pentru atitudinea de dinainte. Nu l-am prins, erau doar niste muncitori in apartament. L-am mai întâlnit ulterior, prin bloc. Era cu soția și copilul, cu capul plecat, și avea o figura de ingeras care n-ar omorî nicio muscă.

Exemplul 2: Dacă aș fi fost eu, păi eu aș fi…

Tot de la bloc, că de când m-am mutat e plin de curajoși în jurul meu. Vecinul e supărat pentru că X și Y nu fac și nu dreg, trimite mailuri supărate către tot blocul, explicând ce ar face el, aratandu-și indignarea și amenindand că „nu mai plătește nimic până nu se rezolvă”. Desigur, în cuvinte ceva mai dure pe care nu le reproduc aici și desigur că nu depășește niciodată stadiul de condițional-optativ. El doar se plânge, așteaptă să apară voluntarii dispuși să-i îndeplinească peste noapte dorințele.

Aceeași persoană, întâlnită face2face, se transformă într-un al doilea mielușel, brusc nu mai are probleme așa de mari, își exprimă doleanțele sub forma „v-aș ruga…dacă se poate…”

Exemplul 3: Am nervi? Găsesc eu o comunitate online unde să mi-i vărs!

Acesta e un exemplu cât se poate de amplu. Pe măsură ce trece timpul, Facebookul devine un fel de cabinet psihologic unde toată lumea își varsă toate of-urile și mai ales toate frustrările. Există oameni ferm convinși că dacă lasă un comentariu acid pe o rețea de socializare își aduc contribuția la schimbarea umanității. Mai mult, unii par convinși că dacă își scriu frustrările pe toate paginile posibile, cineva e responsabil de colectarea acestui feedback și de direcționarea lui către peștișorul de aur. Dacă te apuci să citești comentariile pe site-urile online de știri, îți vine să plângi de mila acestei țări.

Ghinion, plângerile de pe rețelele sociale rareori ajută sau schimbă ceva. Ce fac în schimb e să învrăjbească oameni, să strice zenul unora, să împrăștie stres inutil.

Dincolo de exemple concrete

Ok, înapoi la curajul insuflat brusc de valul internetului.

Zău că îi înțeleg uneori pe acești oameni. Știu că e mult mai ușor să îți exprimi frustrările în scris, fără sa ai contact vizual cu altcineva. Îți torni tot veninul și te liniștești, dar veninul tău îl ambaleaza pe altul și tot așa. E o reacție în lanț, din care nimeni nu câștigă ci toată lumea pierde.

Cred că internetul ar trebui utilizat doar de cei care trec un examen, asemeni celui de permis. „Poți să-mi spui și față în față tot ceea ce îmi spui în scris?” Da? Ok, ai voie pe internet! Nu? Bine, păi dacă ai curaj doar în spatele unui ecran care îți asigură anonimitatea, atunci mai bine rămâi în offline și nu mai umple internetul de frustrări neconstructive.

Zic și eu.

Că doar unde altundeva să zic, dacă nu pe internet?