Ce cărți s-au mai citit prin căsuța mea

Întrerupem seria articolelor creative și nu prea pentru o scurtă listă cel puțin eclectică a ceea ce am mai citit de la începutul anului încoace. Între noi fie vorba, începusem anul în forță, ajungând la un record de 4 cărți într-o lună. Dar de când cu dependența de SuperBlog, am pus lectura pe pauză. În fine, despre asta cu altă ocazie. Să revenim la listă.

Stilurile de atașament / Attached – Amir Lavine & Rachel Heller

O carte de psihologie care abordează tiparele de atașament ale adulților și modul în care le influențează relațiile romantice de-a lungul vieții. Mi s-a părut foarte interesantă si destul de bogată în exemple concrete, fără să bată la nesfârșit apa-n piuă așa cum au obiceiul cărțile americane. M-a amuzat un pic faptul că mi-am identificat tiparul de atașament ca fiind o combinație între anxios și evitant și că pe undeva prin carte se scria că o astfel de variantă ar fi foarte rară și specifică sociopaților sau criminalilor în serie dar nah, ce pot să zic, nimeni nu-i perfect. Trecând peste acest mic rateu de încadrare, o consider o lectură educativă, din care ai ceva de învățat … despre tine.

Ediția în română nu se prea găsește, dar dacă se mai re-editează și la noi o recomand.

Behind closed doors – Jenny Tomlin

Mi-e greu să exprim în cuvinte cât de mult m-a revoltat cartea asta. Bine scrisă, la persoana I, reprezintă un fragment din biografia autoarei, axată pe seria lungă de abuzuri pe care le-a suferit chiar din partea părinților săi. De la o neglijență cruntă până la bătăi și abuzuri sexuale. O recomand și pe ea. Are darul de a te scoate din bula pufoasă cu ponei roz în care poate trăiai și de a-ți aminti că viața poate fi și incredibil de dură.

Vântul din lună – Eric Linklater

E cartea pe care am iubit-o la nebunie în copilărie și pe care i-am recitit-o anul acesta și Oliviei. Îmi aplaud singură performanța de a citi cu voce tare un roman de aproape 300 de pagini și aplaud și răbdarea Oliviei de a asculta câte trei capitole pe seară, la cei nici 5 ani ai săi. Dina și Dorinda, cele două surori care se transformă în canguri și ajung să facă pe detectivii într-o grădină zoologică, sunt absolut adorabile și memorabile. M-a impresionat foarte tare că încă îmi aminteam toate detaliile cărții, deși trecuseră mai bine de 20 de ani de când o citisem prima dată. Și Oliviei i-a plăcut mult, a râs și a plâns alături de cele două eroine, așa că o recomand oricărui copil răbdător de la 5+.

Matilda – Roald Dahl

Matilda e o bijuterie de carte pe care n-am citit-o atunci când era mică, dar am recuperat acum, în floarea vârstei. Tot lectură cu voce tare, desigur. Oliviei i-a plăcut mult stilul Roald Dahl, comicul de limbaj și de situație, și a admirat-o pe Matilda. Eu am văzut și altceva in carte: o lecție despre cum NU se cresc copiii și despre cum talente deosebite ale celor mici se pot pierde neobservate atunci când părinții nu se implică în educația lor. Azi ne-am programat să vedem și filmul, e destul de vechi, de prin 95, și sunt foarte curioasă cum o sa i se pară Oliviei raportat la carte. Normal că sper, în adâncul meu,sa constate că i-a plăcut mai mult cartea.

Origini – Dan Brown

N-am putut să rezist tentației de a merge și eu la pomul lăudat. Dan Brown nu m-a impresionat niciodată prin stil, dar m-a impresionat prin imaginație. Am fost o fană a Codului lui Da Vinci, apoi i-am urmărit schimbarea de direcție dinspre religie înspre tehnologie. Origini nu acaparează atenția la fel ca primele romane ale lui Dan Brown, dar e ok. E în caracter, e plină de informații noi și e … un fel de premoniție a unui posibil viitor al omenirii. Un viitor pe care eu una îl cred foarte posibil, dar nu dau mai multe detalii pentru că nu vreau să spulber magia cărții. Dincolo de intrigă și de nelipsita crimă, m-am bucurat să regăsesc o Tesla printre paginile cărții, m-am bucurat să mi se trezească interesul de a vizita Barcelona și am analizat pe internet capodoperele lui Gaudi. Și pentru toate astea la un loc, am rămas foarte câștigată citind Origini. Singura critică pe care i-o pot aduce e că pe alocuri s-a lungit mult mai mult decât era cazul.

A, și m-am prins cine era criminalul, yey!

Pășunile raiului – John Steinbeck

Marea mea admirație pentru Steinbeck continuă și mi-am propus să citesc (nu anul ăsta, dar în viața asta) TOT ce a scris. Mai bun, mai puțin bun, cum mi-o fi norocul. Cartea asta nu s-a ridicat la înălțimea capodoperei La Răsărit de Eden, dar nici nu mă așteptam, așa că nu m-am simțit dezamăgită. E o colecție de 10 povestiri cu o vagă legătură între ele și cu o idee foarte inteligentă la bază. E despre modul în care o acțiune sau o vorbă aparent banală a cuiva poate influența complet destinul altcuiva. E despre reacții în lanț și despre motivații pe care uneori nu le înțelegem dar care devin perfect logice atunci când aflăm tot contextul.

Hibiscus Purpuriu – Chimamanda Ngozi Adichie

E o carte frumoasă și sensibilă. Abordează problema extremismului religios, a femeilor văzute ca având o condiție inferioară și ne introduce în problemele politice ale Nigeriei. E totuși ceva ce i-a lipsit cărții, dar n-am reușit să înțeleg ce. Mi-a plăcut mult mai mult Jumătate de soare galben, deși aceea e mai dificil de citit.

Cele 8 păcate capitale ale omenirii civilizate – Konrad Lorenz

Am avertizat de la început asupra faptului că am o listă eclectică de lecturi anul acesta 🙂 Cartea asta despre păcatele omenirii mi s-a părut cam sumbră. Adevărata, nu zic nu, dar sumbră. N-a lăsat loc de speranță. Plus că a fost prea tehnică pe alocuri. Aș recomanda de zeci de ori Sapiens în locul ei, oricui vrea să guste dintr-o altfel de perspectivă asupra istoriei. Ok, Sapiens e mult mai amplă, dar acoperă și temerile pe care le ridică domnul Lorenz, prezentându-le totuși într-o manieră ceva mai optimistă. Tipic mie – am început cu mere și am terminat cu pere.

Mica enciclopedie Lykke – Meik Viking

Mi-a plăcut mult această mică enciclopedie. E o carte ușoară, perfectă de citit dimineața în metrou, pentru a începe ziua cu idei despre schimbare și cu o atitudine pozitivă. Cea mai mare lecție cu care am rămas citind-o a fost că principalul factor care determină fericirea este sentimentul apartenenței la o comunitate. M-a surprins, sincer. Sunt și alte detalii spectaculoase și interesante în carte, sper să reușesc să revin asupra ei într-un articol separat. Cândva. Într-o zi cu soare și fără deadline-uri 🙂

Rămășițele zilei – Kazuo Ishiguro

M-a enervat teribil Stevens, personajul principal al acestei cărți. Stevens e majordom și nu numai că vrea să facă o carieră din asta, dar își vede existența ca fiind una cu sens. Ceea ce eu n-am reușit să văd, dar e ok. E o carte bună tocmai pentru că reușește să transmită atât de fidel convingerile și gândurile personajului principal încât trezește în inima cititorului sentimente de revoltă și de dezacord. Un pic cam molcomă pentru gustul meu, dar plăcută.

Marea evadare – Emily Bearn

Din nou la raionul de cărți pentru copii, un alt mic roman citit cu voce tare de-a lungul a mai multor seri. În curând m-apuc să mă înregistrez citind povești, la câtă experiență am. În fine, n-am multe de spus. O carte cu niște șoricei care salvează alți șoricei. Zece niveluri sub Vântul din lună.

Eleanor Oliphant se simte excelent – Gail Honeyman

Mi-a plăcut mult povestea lui Eleanor și elementele imprevizibile din carte, precum și stilul amuzant în care e relatată povestea. Dă impresia că ar fi o carte ușoară de vacanță, dar aparențele înșeală. E o poveste despre neglijențe și abuz, despre cum e să crești alături de părinți cu boli mentale, despre cum să îți continui existența chiar dacă ești distrus pe dinăuntru… dar și despre speranța că întotdeauna problemele pot fi depășite. E o carte care face lobby obiceiului de a merge la psiholog, lucru pe care îl salut.

O recomand pe Eleanor. E …terapeutică și comică în același timp. A, și are și un IT guy în ea 🙂

 

***

Cam aici se oprește lista a ce-am citit din ianuarie încoace. Momentan mă fac că citesc, în paralel, Mă dor strămoșii și Câinele, adevăratul meu prieten. În paralel înseamnă după dispoziție. Dacă-i o zi mai bună mă afund in psihogenealogie, dacă sunt prea obosită ma mulțumesc cu povestea câinelui. Ceva nu se leagă totuși intre cele 2 cărți, sunt prea diferite una de alta pentru a fi citite în paralel și, oricum, Superblog-ul dăunează grav lecturii, pentru că mă uit în paginile cărților și în loc să citesc gândurile îmi zboară la case, vacanțe și alte chestii. Trebuie să mă las cumva de drogul ăsta, dar poate la toamnă.

Cam atât despre cărți. De mâine ne întoarcem la lucruri serioare. În speță, la traduceri on-line. Yey.