Ofer 3 cărți cadou celor mai atenți cititori sau cititoare

Ideea de a oferi o carte cadou a pornit de la acest articol, în care puneam la bătaie o carte din biblioteca personală în schimbul celei mai originale explicații găsite pentru sintagma un dilagin între mine și tine în viitor.

Premiul de originalitate ar fi trebuit să se ducă spre autoarea blogului Poteci de dor, numai că ea a avut o altă idee:

Din suflet îți mulțumesc! Aprecierea ta contează mult pentru mine şi am rugămintea mare mare să mă ajuți să împart bucuria mea cu cineva. Îți spun şi de ce. Eu te citesc de fiecare dată, dar ştii că nu întotdeauna las şi un comentariu. Te rog mult, alege tu un cititor care e activ la tine sau unul despre care ştii că se va bucura şi pune-l să îşi aleagă o carte. Eventual pe Fb, unde consideri tu. Nu pot accepta acest dar ținând cont de faptul că nu sunt prezentă în comentarii de fiecare dată. Te rog să nu te superi, te rog să îmi înțelegi alegerea. Vreau eu să fac la rândul meu o bucurie. Mă ajuți?”

O ajut, cum să nu!

Așa că dacă tot am pus cărțile la bătaie, m-am gândit să dau nu una, ci trei, celor mai rapizi trei cititori care lasă un comentariu acestui articol, specificând pe care dintre cele 3 titluri și-l doresc. Și, eventual, de ce.

Dacă sunt 2 comentarii care specifică același titlu, cartea se va duce către primul.

Să nu mai lungim povestea, iată care sunt cele 3 cărți pe care le ofer cadou:

Origini, Dan Brown

Despre Origini am scris, mai pe larg, aici.

„N-am putut să rezist tentației de a merge și eu la pomul lăudat. Dan Brown nu m-a impresionat niciodată prin stil, dar m-a impresionat prin imaginație. Am fost o fană a Codului lui Da Vinci, apoi i-am urmărit schimbarea de direcție dinspre religie înspre tehnologie. Origini nu acaparează atenția la fel ca primele romane ale lui Dan Brown, dar e ok. E în caracter, e plină de informații noi și e … un fel de premoniție a unui posibil viitor al omenirii. Un viitor pe care eu una îl cred foarte posibil, dar nu dau mai multe detalii pentru că nu vreau să spulber magia cărții. Dincolo de intrigă și de nelipsita crimă, m-am bucurat să regăsesc o Tesla printre paginile cărții, m-am bucurat să mi se trezească interesul de a vizita Barcelona și am analizat pe internet capodoperele lui Gaudi. Și pentru toate astea la un loc, am rămas foarte câștigată citind Origini. Singura critică pe care i-o pot aduce e că pe alocuri s-a lungit mult mai mult decât era cazul.”

În țara lui Dumenezeu, Tatiana Niculescu Bran

Acestei cărți i-am dedicat o recenzie proprie, aici.

În Țara lui Dumnezeu” e o carte care te prinde imediat, atât prin subiect cât și prin scriitură. E prima dată când citesc o carte scrisă de un autor român care abordează lumea musulmană și a cărei acțiune se petrece într-un colț al lumii atât de îndepărtat încât a trebuit la un momentdat să las cartea deoparte și să deschid o hartă, pentru a localiza contextul geografic al acțiunii. „În Țara lui Dumnezeu” se citește ușor și repede. Te ține cu sufletul la gură, te face să te revolți, te emoționează. Te introduce într-o lume străină ție și te expune la moduri diferite de gândire. E o carte bună, pe care o recomand la rândul meu mai departe. Și, cu riscul de a mă repeta, sunt tare mândră că e scrisă de o româncă

Jurnalul Aurorei Serafim, Sidonia Drăgușanu

Și despre acest roman am scris pe larg aici, articol cu care chiar am câștigat un premiu în cadrul competiției Superblog.

„Cartea pe care o țin astăzi în mâini este Jurnalul Aurorei Serafim, un roman scris de Sidonia Drăgușanu și publicat pentru prima dată în 1957, mult înainte ca eu să mă fi născut, într-o perioadă pe care o cunosc doar din relatările bunicilor și din paginile de istorie. O perioadă dominată de frământări sociale, o epocă în care dragostea avea tendința de a fi lăsată, de multe ori, pe plan secund. Privesc cartea de pe genunchi și mă simt plăcut surprinsă de cât de actuale sunt emoțiile Aurorei. Romanul, scris sub forma unui jurnal introspectiv, atinge cu delicatețe ipostaze ale relației de cuplu pe care le recunosc peste tot în jur. Și chiar și în viața mea.”


Acestea sunt cele 3 cărți pe care le ofer. Le-am citit pe toate, dar sunt în stare excelentă. Jur că nu le-am îndoit paginile.

Cine le vrea… un comentariu și se rezolvă 😉

Și nu în ultimul rând, mulțumiri Potecuței pentru că a vrut să transmită acest cadou mai departe 🙂

21 de gânduri despre „Ofer 3 cărți cadou celor mai atenți cititori sau cititoare

Adăugă-le pe ale tale

  1. Nu e un concurs cu tragere la sorți, ci un cadou condiționat de o simplă regulă, explicată în articol. Prin urmare, cu părere de rău, cele 3 răspunsuri de mai sus nu se califică. Sunt o dovadă (tristă) a faptului că de fapt nu s-a citit ce am scris. 😦

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mădi, eu am citit tot articolul, doar că nu puteam alege pe care dintre ele aș dori-o cel mai mult.
      P.S. Dacă intru pe pagina unui blog din blogroll-ul meu, intru pe articol și să îl citesc. Niciodată nu dau like sau comment dacă nu l-am citit. Nu sunt genul acela de om.

      Apreciat de 1 persoană

      1. Scuze, am citit de-abia azi. Nu trebuie să fie cineva un anumit gen de om pentru a avea o zi sau un moment în care se grăbește. Mie mi se întâmplă deseori să sar peste detalii importante, atunci când vreau să fac multe lucruri deodată. Și ăsta nu e neapărat un lucru rău, dar în cazul de față chiar aveam nevoie de exprimarea unei preferințe clare. Nicoleta, dacat vrei să citești Origini, e încă neadjudecata. Ti-o trimit cu drag.

        Apreciat de 1 persoană

      2. Da așa este, câteodată poate omitem ce e mai important, din cauză că suntem în grabă, dar de citit se citește. Mădi, încă nu am citit Origini de Dan Brown și chiar mi-ar place s-o citesc. Mulțumesc! :-*

        Apreciază

  2. Eu abia acum am văzut articolul, dar citind și comentariile, aș spune că a mai rămas Origini de Dan Brown. Așa să fie? Dacă da, o vreau 🙂
    Te pup! Și felicitări amânurora pentru idee!

    Apreciază

    1. Mona, Origini se va duce către Nicoleta. E un pic mai sus în comentariile comentariilor 🙂 Cred că stiu de ce o doreai, m-am gândit și eu la asta, dar na… bad timing 😦

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: