Jurnalul Aurorei Serafim – romanul unei regăsiri

„Am recitit aseară din teatrul lui Cehov, Pescărușul. „Într-un fel, fiecare femeie își întâlnește călăul – Trigorin-ul ei. Trăiește fericită și liberă, dar într-o zi un bărbat vine din întâmplare, o vede și, neavând ce face, o distruge”. Și toate povestirile sunt la fel. Eu mi-am întâlnit odată Trigorin-ul meu. Îmi ajunge!”

Citesc însemnările Aurorei pentru a doua oară, apoi închid ochii. Mi se întâmplă des, atunci când întâlnesc o carte bună, să reiau pasajele care mi-au atras atenția, să-mi ofer timp pentru a interioriza cuvintele, pentru a le da un sens personal, pentru a le trece prin filtrul propriilor experiențe.

Cartea pe care o țin astăzi în mâini este Jurnalul Aurorei Serafim, un roman scris de Sidonia Drăgușanu și publicat pentru prima dată în 1957, mult înainte ca eu să mă fi născut, într-o perioadă pe care o cunosc doar din relatările bunicilor și din paginile de istorie. O perioadă dominată de frământări sociale, o epocă în care dragostea avea tendința de a fi lăsată, de multe ori, pe plan secund.

Privesc cartea de pe genunchi și mă simt plăcut surprinsă de cât de actuale sunt emoțiile Aurorei. Romanul, scris sub forma unui jurnal introspectiv, atinge cu delicatețe ipostaze ale relației de cuplu pe care le recunosc peste tot în jur. Și chiar și în viața mea.

Jurnalul-Aurorei_2018-ok-768x1176

Prima ipostază care m-a pus pe gânduri a fost resemnarea Aurorei în fața dezamăgirilor amoroase și convingerea ei că va fi mereu singură. Ieșită dintr-o relație abuzivă, ea a rămas cu teama că toate relațiile îi vor fi la fel, motiv pentru care încearcă să evite o eventuală apropiere de alt bărbat.

Mie nu mi s-a întâmplat să am asemenea sentimente, dar am cunoscut în jurul meu femei care au ales să se închidă în ele, fix la fel, convinse că toate relațiile sunt croite după același tipar. Nu cred că e așa. Fiecare nouă pereche de oameni care aleg să-și unească, măcar pentru o vreme, destinele creează o combinație unică de emoții. Mi se pare pripit să extrapolezi caracteristicile iubirii prin raportarea la o singură experiență nefericită. Dar traumele nu se șterg cu buretele. Orice vindecare are nevoie de timp.

Eu una am fost mereu la polul opus. Nu știu dacă e ceva cu care să mă mândresc, dar am trecut dintr-o relație în alta, fără pauze, fără timp pentru mine, fără șansa de a-mi analiza greșelile și de a învăța din ele. De aceea, nu de puține ori am repetat într-o relație exact ceea ce n-a fost bine în cea anterioară. A fost nevoie să mă maturizez pentru a învăța că un cuplu e format din doi oameni și că, orice ar merge prost, puterea dar și vina sunt mereu împărțite.

O altă ipostază foarte actuală surprinsă în carte este toxicitatea unei relații nepotrivite. Aurora alege să renunțe la tot ceea ce dădea contur vieții ei pentru a-i face pe plac lui Ștefan și pentru a fi mereu la dispoziția acestuia, deși intraseră în relație pe picior de egalitate. Și nici măcar nu i se pare ceva anormal în asta. De-abia când scapă de sub vraja lui Ștefan, Aurora renaște, devine vie, așa cum foarte bine o caracterizează Horia, și alege cu demnitate să își dedice viața educației.

Femeia în literatura interbelică apare deseori portretizată așa, ca o persoană care e capabilă să își reprime dorințele de realizare personală imediat ce se îndrăgostește. Și azi e la fel. Multe femei devin dependente de jumătatea lor, uitând să mai fie oameni întregi pe cont propriu. Altele, însă, furate de valul curentului feminist, inversează dinamica puterii în cuplu și se mint singure că pot fi și mamă, și soție, și fiică, și soră, și femeie de carieră, toate în același timp și la fel de bine. E un miraj al egalității cu bărbatul în care credem multe dintre noi. Și eu am crezut, până la un punct. Dar egalitatea există doar până când devii mamă. Apoi, regulile biologiei te fac să fii veșnic mai legată de prunc decât ar fi un bărbat, și singura soluție de a nu suferi și de a nu-ți distruge relația de cuplu este să accepți că nu există egalitate perfectă. Și să te bucuri că ești femeie.
De cele mai multe ori, poveștile de dragoste citite în cărți se deosebesc de cele din viața reală prin simplul fapt că sunt relatate dintr-o ipostază unică, cea a povestitorului, fie el bărbat sau femeie. În realitate, relația de cuplu este un organism viu, care se modelează și se transformă zi de zi, în funcție de copilăria și de rănile nevindecate ale fiecăruia, de greutățile care se ivesc de-a lungul drumului și de reacțiile pe care fiecare alege să le aibă sau, din contră, nu reușește să și le stăpânească.

Deși povestea Aurorei se încheie, pe hârtie, într-un punct de stabilitate și speranță, adevărul e că după ultima pagină s-ar putea întâmpla orice. Alegerea ei mie una mi s-a părut logică și previzibilă, și eu aș fi făcut la fel, dar poate că trecerea timpului ar putea demonstra contrariul. O relație nu e niciodată definită prin momentele ei punctuale, ci prin variațiile ei de-a lungul timpului, prin diferențele dintre minime și maxime.

O relație perfectă nu se găsește, se construiește. Uneori e greu, uneori pare imposibil. Dar merită să lupți pentru armonie, căci viața are cu adevărat sens doar atunci când alegi să nu fii singur:

„Să-ți porți numai ție de grijă e prea puțin și prea mărunt. E, firește, o răspundere din cele mai mari, cea față de tine însuți, dar nu îți poate ajunge ca să te împlinească. Nu poți trăi numai pentru tine. Ca să fii bine ancorat în viață, trebuie să ai îndatoriri depline și de toate felurile față de un altul sau față de alții. E ceea ce te susține și nu-ți dă voie să slăbești puterile, să dezertezi.”

Jurnalul Aurorei Serafim e o lecție de viață. Actuală. Utilă. Savuroasă.

Citește-o.

Cărțile Sidoniei Drăgușanu se pot găsi, toate, AICI.


🌟 Articol scris pentru SuperBlog 2019

🌟 Sursa foto: sidonia.ro

🌟 Citatele sunt extrase din „Jurnalul Aurorei Serafim

8 gânduri despre „Jurnalul Aurorei Serafim – romanul unei regăsiri

Adăugă-le pe ale tale

  1. M-ai convins sa citesc aceasta carte. Si sunt de acord cu tine. Cred ca multi oameni sunt extrem de egoisti si nu mai stiu cum sa iubeasca, nu inteleg ca o relatie sanatoasa este intr-adevar un organism. Nu stiu ce inseamna sa-ti doresti atat de mult sa faci persoana de langa tine sa zambeasca incat ai sacrifica lucruri importante pentru asta.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la Madi Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: