2020#24. Mirare.

24 ianuarie

Azi sunt părinții mei în vizită, așa că am decis să-i scot puțin prin oraș.

Poate că a merge la un film la mall n-a fost cea mai inspirată idee, dar nici vremea nu ne-a dat prea multe opțiuni. Tot răul spre bine, însă, pentru că a fost fascinant și amuzant în egală măsură să le observ reacțiile și comentariile vizavi de București și de mall.

„Atât de multe mașini… și totuși autobuzele circulă bine. „

„Atât de mulți oameni care mănâncă la mall… oare oamenii ăștia nu știu să își facă mâncare și acasă? „

„O cutie așa de mare de floricele pentru un singur copil? Credeam că e pentru toată familia…”

Și lista ar putea continua. Motivele lor de mirare sinceră sunt mană cerească, pentru că îmi dau ocazia să reevaluez ceea ce înseamnă normalitate.

Pentru că normalitatea nu e cu siguranță într-un mall din București, unde excesele sunt la ordinea zilei. Normalitatea poate nu e nici în orășelul de provincie, unde oamenii încă sunt mai economi decât ar fi cazul, sub efectul unei inerții ce își are rădăcinile departe în timp.

Normalitatea stă, cred, în echilibru. În confruntarea permanentă a percepțiilor unora și a altora și în alegerea unei soluții de mijloc.

Azi, sunt recunoscătoare pentru că am în jurul meu oameni care privesc totul în jurul lor cu mirare și se întreabă dacă unele lucruri au sens sau dacă aduc vreun câștig. Oameni care mă fac și pe mine să îmi pun întrebări și să îmi reevaluez unele obiceiuri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: