Am fost astăzi, pentru prima dată, la un Botez într-o Biserică Baptista. Și pentru că a fost cel mai frumos și cel mai adevărat botez la care am participat vreodată, pentru că m-a fascinat și m-a emoționat, vreau să povestesc aici despre asta, pentru a nu lăsa impresiile la cald să se estompeze și să dispară în timp.
Încep prin a spune că nu mă consider o prietenă de-a bisericii. O să îl las deoparte pe Dumnezeu, cu el am avut cândva o relație și nu sunt mândră că am lăsat-o să se stingă. Dar, dacă ar fi să caut un vinovat, acesta ar fi, ironic, chiar Biserica Ortodoxă de care chipurile aparțin. Spun „chipurile” pentru că nu merg la slujbe, nu mă îngrămădesc să îmi pun icoane pe pereți și, pe scurt, n-aș avea niciun motiv să mă consider un creștin practicant.
Totuși, de câte ori am ocazia să merg la o slujbă la Biserica Baptista, o fac, pentru că Biserica lor e cu totul altceva. Iar astăzi, după cum spuneam, am fost spectator la un Botez, invitata de niște rude dragi cărora le mulțumesc pentru această experiență.
Nu a fost un botez individual, ci unul colectiv. 7 tineri, 3 băieți și 4 fete, plus un domn la vreo 50-60 de ani. Asta pentru că la ei nu se botează nou-născuții, ci oamenii care au discernământ și care aleg singuri să facă acest pas, ca un simbol al credinței lor si ca un legământ cu Dumnezeu.
Botezul de azi a fost cel mai simplu și mai firesc eveniment posibil. Nu s-a făcut ca o slujbă separată, ci slujba normală de duminică a fost regandita astfel încât să aibă în centrul ei acest moment. Moment care nu era un eveniment personal al celor ce se botezau, ci era efectiv o sărbătoare și un motiv de bucurie pentru întreaga biserică, pentru toți cei ce făceau parte din comunitate. Dacă stau să mă gândesc, are sens, nu? Pentru că după Nașterea și Învierea Domnului, ce alt motiv mai mare de bucurie ar putea fi pentru cineva credincios, decât mărirea familiei, declarația unor oameni că vor să își trăiască toata viața în spiritul Bibliei?
Cei pregătiți pentru botez s-au îmbrăcat în alb, au fost scufundați rând pe rând în bazinul din spatele anvonului, au rostit câteva cuvinte, si-au mărturisit credința. Erau emoționați, în special fetele. Erau frumoși și păreau că înțeleg pe deplin semnificația evenimentului. După fiecare scufundare în apă, biserica începea să cânte. O muzică veselă, luminoasă, plină de bucurie și energie pozitivă. Mă uitam la fețele din jur și oamenii se bucurau sincer, indiferent dacă erau părinții celor botezați sau simpli membri ai comunității religioase. Mi-au dat lacrimile de la începutul ceremoniei, iar muzica mi-a făcut pielea de găină în repetate rânduri. N-am mai simțit de mult atâta emoție concentrată și atâta energie pozitivă transmisă de o mulțime.
Am simțit că acest botez a fost pe bune, că așa ar trebui să arate și sa se simtă un astfel de moment. Asumat, consimțit, cu sens.
La extrema cealaltă, am proaspăt în minte botezul lui Vlad, ca și botezul Oliviei. Două botezuri pe care le-am făcut „pentru că trebuie”, și care s-au mulat perfect pe tot ceea ce înseamnă astăzi, pentru mine, Biserica Ortodoxă: un lung șir de procesiuni învechite, complet deconectate de anul în care trăim. Preoți care recită în viteză texte pe care oamenii nu le înțeleg, cântece lălăite pe care și să vrei să le fredonezi și nu poți, taxe de botez care de care mai exorbitante, ceva facut doar ca sa fie, fara emotie, fara credinta. In centrul botezurilor noastre nu este Dumnezeu si nu e nici măcar micul crestinat. Botezurile noastre sunt un pretext pentru a da o petrecere, iar pregatirea pentru eveniment n-are nici in clin nici in maneca cu credința, ci e o mică industrie care te face sa arunci cu banii pentru ținute speciale de botez, trusou, aranjamente florale, fotografi, lumânări deosebite, vinuri speciale de împărtășanie, „ca asa le plac bebelusilor”. Botezul în Biserica Ortodoxă mi se pare ceva fals, facut de fațadă. Poate nu ma învârt în cercurile potrivite, nu as vrea sa generalizez, dar încă nu am întâlnit nicio familie care sa facă un botez Ortodox și sa vorbească despre semnificația sau simbolistica acestui moment. Nu. Era doar un punct de pe lista post-nastere, care trebuia bifat și trebuia marcat cu o petrecere.
De asta, la Vlad, am făcut minimul necesar pentru botez și am fi putut concura, probabil , la titlul pentru botezul cu cei mai puțini invitați. Dar, sincer, pentru mine nu a însemnat nimic, slujba nu m-a mișcat cu nimic, n-am simțit că preoților le pasa vreun pic (ba chiar am simțit că se cam grăbeau acasă). Și scriu toate astea cu tristețe.
Nu există termen de comparație între vreunul dintre botezurile la care am participat în Biserica Ortodoxă, și cel de astăzi. E ca și cum aș încerca să pun semnul egalității între un animal plin de viata și unul împăiat. Cel de-al doilea e doar o păcăleală, poleita cu mult aur.
Cu mulți ani în urmă, când eram la master, am ieșit într-o seară cu colegele de facultate în centrul vechi, la un bar de cocktail-uri. Și acolo, cu alcool în față, dintre toate subiectele pe care ar fi putut să le abordeze, una dintre colege ne-a zis: „Fetelor, mă gândesc serios să devin credincioasă. Am văzut oameni care chiar cred în Dumnezeu și…sunt mai fericiți”. Nu mai știu ce i-am spus, sigur ne-a șocat, probabil că am schimbat rapid subiectul. Nu era obișnuit să deschizi astfel de discuții tabu, mai ales la vârsta aceea, și te simțeai incomod în fața unei asemenea destăinuiri. Dar mie mi-au rămas în amintire vorbele ei, și nu pot decât să sper că a avut curajul de a-si transforma gândul într-un mod de viață.
Pentru că e nevoie de mult curaj pentru a face pasul acesta, și îi admir pe toți cei care găsesc tăria să își schimbe viața.
Evenimentul de astăzi m-a făcut încă o dată să cred că, într-o Biserică adevărată, oamenii chiar sunt mai fericiți și mai buni.
În Căsuța Oliviei 
Lasă un răspuns