Vacanță în Olanda cu copiii – Parcul de distracții Efteling

Îmi doresc de mult timp să ajung la Efteling, de când am auzit de el, deși mult mai renumitul Disneyland nu m-a atras niciodată. Și nu, nu am auzit de acest parc de distracții de la Prințesa Urbană, ci de la colegii olandezi cu care am lucrat mai mulți ani de zile.

Efteling e un parc de distracții pentru întreaga familie, cu atracții din cele mai variate. De la filme 4D și pădure cu căsuțe de poveste, până la montagne-russe-uri spectaculoase. E amenajat pe o suprafață imensă, se plătește doar bilet de intrare în complex, după care te poți da în absolut orice de câte ori vrei, este extrem de bine organizat și eficientizat astfel încât, în ciuda fluxului enorm de oameni din interior care formează inevitabil cozi la toate atracțiile, lucrurile se mișcă repede.

Totul este impecabil și amenajat cu bun gust. Eu de obicei asociez parcurile de distracții cu o atmosferă mai de kitsch, nici gând de așa ceva la Efteling.

O zi nu este suficientă pentru a bifa toate atracțiile din parc, oricât de determinat ai fi. Noi ne-am și lălăit destul de mult când am intrat în parc, am stat prea mult timp în pădurea cu căsuțe de poveste și în consecință am ajuns gata obosiți în zona cu treabă serioasă (aka adrenalină). Nu-i nimic, ne vom lua revanșa la următoarea vizită, când va avea și Vlad peste 130cm, cât să aibă și el voie în atracțiile generatoare de țipete 😀

Cel mai util lucru pe care îl poți face înainte de a intra în parc este să îți instalezi aplicația Efteling pe telefon. E super bine gândită, îți oferă nu doar o hartă a atracțiilor, restaurantelor, toaletelor, ci și detalii amănunțite despre fiecare în parte, real time: timp de așteptare la coadă, dacă e cazul, dacă e adecvată copiilor mici, dacă e scary sau nu, dacă e accesibilă cu căruț/scaun cu rotile, etc.

Screenshot din aplicație, pe portocaliu sunt timpii de așteptare

Biletele costă între 40-50 euro de persoană, în funcție de perioada din an și de ziua săptămânii. Noi am fost în aprilie, într-o zi de vineri, am luat bilet la preț minim și n-am prins super aglomerat. Ne-a costat în total 135 euro (3 persoane + parcare), mi s-a părut enorm înainte să întru în parc, urmând să mi se para complet justificat, ba chiar decent, la ieșirea din parc. 😀

Bun, deci noi am fost în formula de 2 adulti, un copil de 8-9 ani și unul de 10 luni și am bifat cam așa:

– Filmul 4D, Fauna, fix la intrarea în parc. E pentru copii micuți, se proiectează într-o sală de mărimea unui cinema de mall, dar m-a entuziasmat și pe mine. Nu e nimic de speriat, dar e cu stropi, vânt și puțin zdruncinat.

(Ieșirea din Fauna)

– Pădurea de poveste – un traseu prin pădure cu o grămadă de căsuțe desprinse din diverse povești, cele mai multe ale fraților Grimm (sau așa mi s-a părut mie). Multe dintre personajele din căsuțe se mișcă, vorbesc, fac zgomote, totul e dinamic.

– Plimbare cu lepăda tot printr-un tărâm de poveste, dar în interior

– Tot felul de caruseluri, mașinuțe rotitoare, atât în interior cât și în exterior. Recomand caruselul interior, are o atmosferă de epocă foarte veridica.

– Plimbare cu trenulețul suspendat, pe deasupra unui sat piticesc (în care de astfel am și intrat ulterior, unele căsuțe aveau tobogane)

– 2 Montagne-russe-uri, unul de interior în întuneric și altul de exterior cu aterizare pe apă, plus ceva gen ciocan, cu căderi libere scurte și repetate, bucuria stomacului. Ar mai fi fost încă 3 sau 4 Montagne-russe-uri pe care am decis sa le ratăm tura asta, ba că erau prea sus, ba că erau cu cădere liberă, deși cred că ar fi fost mai lejer decât ciocanul în care m-am dat eu. Am făcut cu rândul, ba eu ba D., Olivia a fost constantă. Noi, cei mari, am zis multe cuvinte „de bine” mărunțel printre buze, ei i-a plăcut; eu țipam, ea râdea. No comment. Poze prea multe n-am pentru că deh, locul telefonului nu e în mână, în astfel de contexte.

În fundal se vede un Montagne-russe imens pe structura de lemn, în prim plan e „barca” Montagne-russe-ului cu aterizare pe apă

– Ne-am plimbat și cu o bărcuța pe lacul din mijlocul parcului, mi-a plăcut foarte mult, pentru că am fost înconjurați de verde, de rățuște, lebede și, în general, de frumos.

– Am intrat la spectacolul cu cai, vulturi, foc și apă, care ne-a fascinat pe toți. Durează 30 de minute, e foarte antrenant pentru copii și chiar nu trebuie ratat. Se joaca de 2 ori pe zi, la 2 și la 5.

Cred că sunt multe lucruri despre care am ratat să scriu, pentru că ziua la Efteling mi s-a părut extrem de plina. Am stat acolo de la 9 la 5, și am plecat de oboseală nu pentru că ne-am fi plictisit. În timpul ăsta am și mâncat (e plin parcul de restaurante sau tonete cu opțiuni mai mult sau mai puțin sănătoase), Vlăduț a dormit în marsupiu când a obosit, în rest a stat cumintel în căruț. A fost băiat de treabă și nu a comentat deloc când mai dispărea vreunul dintre noi să se dea în vreo tiribomba. S-a dat și el împreună cu noi intr-un carusel, și a bifat și plimbarea cu barca. Deci, iată ca ne-am putut bucura de Efteling și cu copil de 10 luni după noi, că aveam ceva emoții din punctul ăsta de vedere.

Cam atât am avut de raportat tura din ținutul Efteling ; am auzit că nu e singurul parc de distracții din Olanda, dar e singurul pentru întreaga familie. Altele sunt ba orientate pe copii, ba pe adulți, cu multă adrenalină. Cred ca a fost decizia perfectă să petrecem o zi aici șiiiii chiar sper că voi mai reveni cândva ❤

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: