Am terminat "Fiica ceasornicarului" aseară și parcă am închis cartea cu un zâmbet. Nu mi se întâmplă prea des să fiu 100% de acord cu finalul unui roman, de cele mai multe ori eu l-aș vedea un pic altfel. Dacă e final închis, parcă lipsește misterul. Dacă e deschis, parcă rămâne ceva în aer. Ei,... Citește în continuare →
Cu ani în urmă, îmi plăcea tare mult să scriu felicitări. De ziua de naștere sau de sărbători, nu conta atât de mult ocazia cât gândul la emoția pe care o va simți destinatarul atunci când va vedea că cineva a pus suflet și a investit timp în scrierea unui mesaj personalizat. Așa că azi,... Citește în continuare →
Da, am făcut-o și pe-asta! Am fost pentru prima dată cu Olivia într-un camping și am petrecut prima noapte într-un cort, în această formulă extinsă. Și pentru că experiența ne-a depășit așteptările, de-abia așteptam să povestesc despre ea. Camping Fain - cel mai child-friendly camping pe care l-am văzut până acum Camping Fain se află... Citește în continuare →
Fiecare scriitor are o trăsătură caracteristică. Așa cum există voci unice pe care le auzi cântând la radio și știi imediat cui aparțin, deși melodia e nouă, tot așa există și scriitori pe care îi poți recunoaște printre rânduri, fără să te uiți la copertă. Eric-Emmanuel Schmitt e, pentru mine, un astfel de scriitor. Dacă... Citește în continuare →
Într-o bibliotecă sau într-o librărie ai putea găsi romanul Polyanna, Jocul Bucuriei la categoria cărților pentru copii. Și n-ar fi un lucru greșit. E o lectură ușoară, al cărei personaj principal e o fetiță de 11 ani care, din cauza circumstanțelor, începe o viață nouă, plină de mici aventuri. Ai spune că are toate ingredientele... Citește în continuare →
"Ați observat ceva?Părinții noștri nu știu să întrebe. Ce mai faci? Cum te simți? Ești fericit? Ce ai vrea?Părinții noștri știu ce facem, cum ne simțim, dacă suntem fericiți și ce vrem.Știu mai bine decât noi. Nu pierd timpul cu interogații. Niciodată.Părinții noștri sunt geamurile acvariului în care trăim. Sunt pereții de sticlă care ne... Citește în continuare →
Stăm toți 3 în casă de pe 10 martie. Am mai ieșit doar fugitiv - eu la o plimbare cu trotineta în jurul blocului cu Olivia, el la cumpărături și împreună în pădure, o singură dată, pe 12 martie. Deci putem număra pe degetele de la mâini toate ieșirile la un loc. Dacă mi-ar fi... Citește în continuare →
O să fiu scurtă astăzi, pentru că n-am mai scris de mult și mi-am ieșit din mână. E despre coronavirus, desigur, și despre atitudinea noastră în fața lui. Atitudine care poate avea două extreme: panica exagerată și aroganța iresponsabilă. Panica e cumva extrema mai normală. E logic să-ți fie frică de un pericol, e logic... Citește în continuare →
1 februarie Azi e a doua zi de carantină. Stau izolată într-un dormitor, sperând să nu îmbolnăvesc și restul casei. Dar, pentru că nu pot rezista doar acolo, căci îmi vine să mă urc pe pereți, mai evadez din când în când, camuflată în chirurg. Și-ntr-una din aceste evadări, am fost apostrofată că arăt foarte... Citește în continuare →
Azi am venit mai devreme de la birou și ... m-am culcat. La ora 7 cred că eram deja adormită, ceea ce e în completă neconcordanță cu modul meu normal de a funcționa. Poate m-a prins în cele din urmă gripa, deși nu mă așteptam, căci am luat-o și anul trecut. Sau poate e doar... Citește în continuare →
În Căsuța Oliviei 