Retrospectiva la aproape 2 ani si jumatate

Copiii cresc intr-un ritm ametitor. Te surprind zi de zi cu o noua achizitie, expresie sau abilitate. Ceea ce e ironic e ca, desi toate noutatile astea par extrem de importante la vremea lor, foarte curând ajung sa fie uitate, eclipsate de alte si alte noutati. Creierul unui copil se dezvolta, clar, mult mai repede decat tehnologia zilelor noastre.

Singurul regret in toata povestea asta e ca, fiind mereu extaziat de ce e nou, ajungi sa uiti sentimentele pe care ti le-a trezit acel ceva mai vechi. Soluțiile pe care le-am gasit eu sunt doua: pe de o parte, incerc sa filmez cat de mult pot, pentru ca peste ani sa ii pot arata Oliviei momentele reprezentative din copilaria ei; pe de alta, incerc sa scriu. Eh, cu filmatul e simplu si la indemana, cu scrisul din pacate mai greu 🙂 De mult timp vreau sa fac asta, n-am reusit pana acum, dar azi pare ziua cea mare.

Asadar, în amintirea vremurilor ce vor veni: Olivia, la 2 ani si 6 luni aproape.

Din ce in ce mai dragalasa, dar independenta si nu prea dornica de gesturi afectuoase. Eu o pup, ea se retrage discret si imi spune oarecum compatimitoare: Ajunge, mami, ajunge! Tița mare! (sunt fetita mare)
Ii e imposibil sa stea fara sa faca ceva, la fel de imposibil cat imi e si mie. (Stim cu cine seamana.) Alearga, se catara, sare, face tumbe, e intr-un freamat continuu. Nu sunt specialista, dar eu zic ca dezvoltarea ei motrica ar corespunde unei varste de minim 3 ani.
A început sa cante si nu mai pot de bucurie cand vad ca ea are ureche muzicala. Stiu ca are, si ureche si ritm. Nu ca mine, eleva de nota 10 pe linie cu excepția acelei medii constante de 9 la muzica. Aici, din fericire, seamana cu taica-su.
Cantecele pe care le tot exerseaza, in momentul asta, sunt „Mos Craciun cu Plete Dalbe” si „Five Little Monkeys„
Vorbeste vrute si nevrute, incepe sa lege propozitii mai complicate, uneori amesteca foarte comic ordinea cuvintelor in fraza: Mami, acolo ursuletul era!
A început sa intrebe repetat „ce e aia?„, „ce e asta?„, iar noi incepem sa ne pregatim sufleteste pentru perioada explicatiilor mai complicate. Deja exersam, explicandu-i despre cum se formeaza gheata sau ce e o aurora boreala, atunci cand terminam cu poveștile si ramanem in pana de idei.
Iubeste copiii, se joaca frumos cu ei, e darnica, empatica, prietenoasa.
Declara ca isi doreste sa mearga la gradinita si se entuziasmeaza la gandul de a fi inconjurata de copii
E obsedata de „bine-pil„, un joc pe telefon in care trebuie sa consulte un copil si sa il faca bine.
Are 2 truse de doctorita cu care ne consulta în mod repetat, sa se asigure ca e totul in regula.
Uraste cu vehementa barbile, il santajeaza pe taica-su ca nu il pupa nebărbierit (Baba jos, tati!), ba chiar il someaza si pe Mos Ene, cel din carte, sa isi dea barba jos cat mai curand. Tot la acelasi capitol, e inca intimidata de colegul Bedre (are barba), a carui mentionare rezolva diverse situatii dificile.
Nu se mai trezeste noaptea cam de o luna incoace, adoarme oarecum mai usor de cand am renuntat la tv. In weekend e in continuare show la somnul de pranz.
Am scapat de toti dintii si toate măselele cam de vreo 2 luni, si-acum se spala cu responsabilitate pe dinti. Motivatia: vine omu’ Carie, pai nu?
Are vreo 13 kile si ceva si ii creste parul extrem de incet. Pana la varsta asta am tuns-o de 2 ori, prin tuns intelegand ca i-am taiat niste suvite mai lungi de pe la ceafa si din breton.
Ii plac teatrul de papusi, jocurile cu umbre pe pereti, nisipul kinetic, lego-ul, figurinele si dansul.
Ii plac in continuare cartile, a început sa aiba rabdare sa ii citesc tot textul, ba chiar imi bate obrazul daca vede ca improvizez si sar randuri, incercand sa scurtez povestea. Preferatele ei par a fi cele cu Bobita si Buburuza, pentru care a avut un interes constant.
Ii place sa vorbeasca la telefon cu cele 2 perechi de Buni/Bibi si a presupus ca orice conversatie incepe nu cu „Alo!”, ci cu Ce face Bibi?