Carti despre iarna, pentru cei mici

Iarna se apropie cu pasi repezi de final, dar nu e timpul pierdut pentru a cumpara (inca!) o carte despre iarna, pe care cei mici sa o rasfoiasca cu drag. Si dincolo de asta, omul gospodar isi face iarna car si vara sanie, asa ca stocul de lecturi pentru anul ce vine se poate reface inca de acum.

(Am scris un intreg paragraf care sa acopere faptul ca, de fapt, am inceput sa scriu acest articol acum 2 luni si apoi am uitat de el, dar shhht! 🙂 Niciodata nu e prea tarziu.)

Asa deci, pentru cine cauta recomandari de carticele frumoase si iernatice, iata-le pe ale mele:

iarna_toate.jpg

  1. Pippa si Pelle – O zi de iarna (Daniela Drescher)

O carte micuta, de doar vreo 8 pagini cartonate, in versuri zglobii si usor de tinut minte. E si buna de ros, aviz parintilor in cautare de lecturi „rezistente” pentru cei foarte mici.

iarna_pippa.jpg

2. Craciunul cu Bobita si Buburuza (Erika Bartos)

Toata seria cu Bobita si Buburuza e un mare succes, dar carticica asta cu intamplari pe timp de iarna e pur si simplu adorabila. Are doua povesti: una e despre cadoul de la Mos Craciun si despre clasica intrebare „exista sau nu?”, iar cealalta e cu un miriapod simpatic care ajunge sa petreaca sarbatorile in casa celor doi prieteni. Frumoase, educative si cu succes garantat la copii.

iarna_bobita.jpg

3. Prima iarna a lui Vulpisor si alte sapte povesti (Ed. Girasol)

Aceasta e cea mai noua achiziție de sezon din biblioteca noastră și ne place foarte mult, atât Oliviei cât și mie. Doar povestea lui Vulpisor se petrece pe timp de iarna, celelalte nu, dar sunt tot cu animăluțe simpatice, cu texte frumoase și sensibile. În plus, desenele sunt deosebite.

iarna_vulpisor

4. Atinge copacul fermecat (Christa Matheson)

Cartea urmărește transformările prin care trece un copac de-a lungul anotimpurilor, de la primii muguri și până la ultimul dezgheț. E oarecum interactivă, copilul fiind îndemnat sa execute diverse acțiuni pentru a genera schimbări în viața copacului: să bată din palme, să suflet, sa pupe 🙂 Pentru cei mici, e magie pură.

iarna_copacul.jpg

5. Dream Snow (Eric Carle)

Pentru copilașii care au parte și de lecturi în engleză, Dream Show e o poveste pe cât de scurta și de ușurică pe atât de drăguță. E axată pe învățarea numerelor până la 5, are clapete pe care cel mic le poate deschide, iar grafica e de foarte buna calitate.

iarna_engelza

6. Hoinari printre anotimpuri – Iarna (Rotraut Susanne Berner)

Despre seria hoinarilor printre anotimpuri am mai scris, căci sunt un mare fan. Mi se pare incredibil că am aceste cărți de aproape 3 ani și încă le răsfoim și găsim lucuri noi despre care sa vorbim. Are atât de multe detalii cartea asta, încât cu siguranță acoperă toate aspectele și activitățile iernii. 

(Da, poza nu minte, cartea chiar nu are text 🙂 Textul e în mintea părintelui și se naște din întrebările copilului. )

iarna_hoinari.jpg

7. Regatul de Gheata (Disney)

Pai na, adevărul e că Frozen a dat lovitura. Așa că nu poate lipsi din top o carte despre Regatul de Gheață. Oferta e incredibil de bogată, sunt cărți cu Ana, Elsa și Olaf pe toate drumurile. Eu o recomand pe cea de bază, care urmareste povestea desenului animat.

iarna_elsa

8. Sania lui Mos Craciun; Rime de Craciun (Lucia Muntean)

Cărțile Luciei Muntean sunt cărți de poezii, foooarte frumoase și variate tematic. Doamna are 2 carti despre iarnă, pe care eu n-am mai reusit sa le cumpăr nici anul trecut nici anul acesta, căci m-am trezit târziu și stocurile s-au epuizat. Poza de mai jos e dintr-o altă carte a seriei, Rime pentru cei mai mici.

iarna_lucia.jpg

9. Tractor in Trouble Farmyard Tales (Usborne)

Tot o carte în engleză despre iarnă este și Tractor in Trouble, de la editura Usborne. Povestea e puțin atipică, despre un copac care cade iarna peste un tractor și despre cum se rezolva situația. În plus, cartea vine la pachet cu niște activități de lipit și potrivit.

iarna_usborne.jpg

10.????

Oricat m-am gândit, n-am găsit o a zecea recomandare pe care sa o fi și citit, așa că topul meu nu-i perfect, ci doar perfectibil.A 10 a pozitie ramane astfel deschisa recomandarilor, căci și eu sunt tot om gospodar și îmi pregătesc de pe acum stocul de noi achiziții pentru anul ce vine 😀

Lecturi plăcute!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: