Cu Waze în căutarea vignetei austriece (sau cum să treci aceeași graniță de 5 ori în mai puțin de 2 ore)

Anul acesta ne-am încumetat să plecam, cu mic cu mare, spre Austria. Si n-aveam de gând sa fac live-bloging din vacanță, dar parcă aventura de azi merită. De fapt merită să fie povestită și nepoților, ce să mai…

Dimineața ne-a găsit în apropiere de Arad, unde înnoptasem dupa traversarea țării din ziua precedentă. Planul zilei părea simplu: 4 ore jumate Arad-Viena, soțul a decis că n-are sens să mai oprim pe undeva, doar pauzele de dezmorțire a picioarelor și de vizite la benzinării.

Buuun, trecem noi frumos granița cu Ungaria. Nicio grijă de vigneta, că o plătisem online. (Da, se poate, e o aplicație numita TPark care face toată treabă, dar despre asta cu altă ocazie). Pe drumul spre granița cu Austria, am căutat diverse informații pe net, să ne lămurim ce fel de vigneta vrem să cumpărăm in Austria. Noi urma să stăm 12 zile in Austria, și nu prea ne-a picat bine faptul că toate sursele gasite indicau că austriecii au doar vignete de 10 zile, la 9 euro și de 2 luni, la 24 euro. Asta e, am hotărât să încercăm să luăm 2 de câte 10 zile și ne tot făceam diverse scenarii despre cum să îi explicăm celui de la ghișeu că vrem două, una începând de azi, alta de peste 10 zile. Dacă s-o putea. Am citit în treacăt și ca vigneta se cumpără de la Shell-ul din Nickelsdorf, dar nu ne-am făcut mari probleme în legătură cu acest aspect. Ba chiar soțul a și comentat că Austria e o țară civilizată, se așteaptă să fie totul super simplu.

Deja se prefigurează că n-a fost simplu, așa-i?

Mda. Iată-ne pe noi cu câțiva kilometri înainte de graniță, cu Waze, direcția Viena. Moment cheie: soțul îmi zice să pun chiar adresa hotelului pe Waze, că ne apropiem și să îi dăm niște indicații mai exacte. Zis și făcut. Destinație nouă, timp oarecum identic, doar că Waze reconfigurează un pic traseul, decizând să ieșim de pe autostradă fix înainte de graniță. O ști el ce-o ști, o fi aglomerație pe dincolo, deh, mergem pe încredere.

Și pe încredere trecem și granița, doi pași mai la dreapta de frontiera de pe autostradă. Nu ne cere nimeni acte, nu e coadă, nu sunt semne de Vigneta pe nicăieri. Undeva spre stânga se vede in zare un Shell, dar ne desparte un gard, o fâșie lată de iarbă și un drum, așa că zicem că sigur e benzinărie și pe partea noastră, mai încolo, din moment ce nu vedem niciun semn.

Și-i dăm bătaie. Intram iar pe autostrada, mergem un kilometru, mergem cinci… Nu se vede nimic. Situația devine suspectă, decidem să căutăm pe hartă cea mai apropiată benzinărie. O găsim, pare să fie la 16 km distanță, în interiorul outlet-ului. Soțul începe să se ingrijoreze un pic. Doar ce citisem de amenzile ușurătoare din Austria, în caz ca tr oprește poliția și n-ai vigneta sau in caz ca nu e lipita unde trebuie. Eu sunt calmă, asta e, ajungem imediat la benzinărie și luăm.

Numai că benzinaria e închisă. E duminică, și tot outletul arată ca un oraș părăsit. Soțul le zice vreo două de bine și decide să întoarcem spre Shell-ul de la graniță.

Intrăm din nou pe autostradă, de această dată în sens invers, și după 15 minute, ajungem la Shell, înainte de granița cu Ungaria. D. se duce spre benzinărie și după ceva timp se întoarce victorios. Cică aveau vigneta de o lună, ba chiar i-a zis vânzătorul că e mai avantajoasă așa. 20 euro. Si nici nu se lipește în gram, deci ne-am speriat degeaba că am trecut pe sub camere.

Hm. Ok, nu mai merită să ai încredere în ce citești pe internet în ziua de azi. Bine că s-a rezolvat, acum hai spre Viena. Doar că nu-i așa simplu, că doar suntem pe autostradă, așa că trebuie sa mai mergem până la prima ieșire ca să putem întoarce, iar ieșirea aia e … în Ungaria.

Și uite așa trecem din nou granița Austria-Ungaria, facem o mică roată, apoi trecem din nou si granița Ungaria-Austria. Ne uităm din mers la Shell-ul buclucaș, complet nesemnalizat. Într-adevar, am fi putut ajunge la el din prima dacă parcam acolo, săream gardul și o luam prin iarbă. Conplet neintuitiv, dar s-ar fi putut. Asta este. Totul e bine când se termină cu bine.

Numai că în mașină ne urmărește gândul cum că informațiile citite nu fuseseră corecte. Și doar citisem pe austria.info, nu pe vreun blog obscur. Caut din nou blogul de pe care îmi făcusem temele, al unei tipe care fusese în Austria cu doar un an în urmă, iulie 2017. Scria și acolo negru pe alb – au luat vigneta pe 2 luni, că nu există pe o lună.

Soțul zice, în glumă: doar nu mi-o fi dat vigneta pentru Ungaria. Dar ideea ne sperie pe amândoi. Căutăm în portofel, ne uităm la factură – scrie in germana, dar mic de tot undeva se distringe HU Vigneta si un pret in HUF.

Tensiunea crește. Din procesul etapei reise ca soțul ceruse „vigneta”, dar nu specificase și țara, că i se paruse evident, fiind intr-o benzinărie din Austria. Realizăm că vânzătorului i s-o fi părut evident să ne dea una pentru Ungaria, că doar spre ea mergeam 🙂 Ce sa facem, ce să nu facem. Eu aș fi dispusă să risc și să merg așa până mai spre Viena, soțul decide să ne intoarcem și să rezolvăm problema. Are o mică speranță că am putea returna vigneta, daca tot e „dublură”.

Și înapoi spre Ungaria, cu nervii întinși la maximum. Oprim la benzinărie, se cumpără vigneta pentru Austria, se încearcă returnarea celeilalte. Vânzătorul zice ca se poate, dar nu la el. Trebuie sa trecem granita si sa mergem la ghișeul cu vignete din Ungaria, acolo se poate.

La ghișeul cu vignete din Ungaria ne trimit în spate, la alt ghișeu. De acolo ni se spune ca se putea anula vigneta, dar doar în primele 10 de minute. Ghinion.

Și uite așa trecem granita pentru a 5a oară, din nou spre Viena, de data asta avand asupra noastră o vigneta de Austria si două vignete de Ungaria. Să nu mai zică cineva că nu suntem în conformitate cu legea.

De data asta, ironia sorții, Waze nu ne mai indică intrarea ocolitoare, ci decide să rămânem pe autostradă. Probabil ca să vedem și ce-am ratat neintrand pe acolo. Pe autostradă, imediat dupa granița la care nu cere nimeni acte, ci doar se reducd viteza, ne întâmpină indicator după indicator, cât să fie la mintea cocoșului că vigneta e obligatorie și se cumpără de la Shell-ul spre care arată toate săgețile. Și la care se poate ajunge parcând în fața lui, nu sărind garduri.

Morala: Dacă nu ai cumpărat deja vigneta pentru Austria fie din țară, fie din Ungaria, atunci să știi că trebuie să oprești musai la Shell-ul din Nickeldorf. Nu te baza pe „următoarea benzinărie”, că nu dai de ea. Dacă ai ghinionul meu și te ocolește Waze-ul, oprește și uită-te totuși după Shell. Deși poate părea imposibil să ajungi la el în primă instanță – se poate 🙂

5 gânduri despre „Cu Waze în căutarea vignetei austriece (sau cum să treci aceeași graniță de 5 ori în mai puțin de 2 ore)

Adăugă-le pe ale tale

  1. Vigneta, atat de Ungaria cat si de Austria, poti lua fie din benzinariile oraselor de pe granita,Arad, Timisoara etc, fie din vama, fie din benzinariile unguresti, fie din primul Shell cum intri in Austria.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: