Cascada Scoruș din Mălaia – frumoasă, spectaculoasă, misterioasă!

Am ajuns azi la Cascada Scoruș din pură întâmplare. Pe drumul dinspre Sibiu spre București (via Voineasa, de ce nu?), am văzut pe stânga un indicator modest ce semnaliza Cascada Scoruș, traseu de o oră. Și pentru că aveam oricum în planul zilei să găsim un traseuț ușor, am mers pe mâna destinului.

Traseul pleacă de pe DN7A, din dreptul localității Mălaia. Părăsind drumul principal în dreptul indicatorului, există posibilitatea de a lăsa mașina chiar acolo și de a merge pe jos tot drumul, sau de a continua pe 4 roți până la Căsuța din Pădure, unde există un spațiu suficient de parcare. Noi am mers pe prima variantă, sunt aproximativ 20-25 de minute la picior până la parcarea oficială. De-abia de acolo până la cascadă începe traseul marcat, de 1h dus (cam 1h50 dus-întors), marcat cu punct roșu. Dacă aș putea da timpul înapoi, aș alege totuși să încep traseul de la Căsuță, pentru că de acolo începe de fapt spectacolul.

O să mă opresc aici cu cuvintele și o să las pozele să vorbească de la sine.

După cum spuneam, traseul e spectaculos și mi-a depășit toate așteptările, mai ales că nu auzisem vreodată de această cascadă. Tot drumul mergi ba pe lângă apă, ba fix prin ea – dar pe pietre, peisajul e absolut superb, sălbatic și totuși prietenos. N-ai cum să te plictisești. Iar căderea de apă merită ascensiunea. Mi-a amintit de Cascada Cailor, despre care știam că e cea mai înaltă de la noi, acum citesc pe internet că și Cascada Scoruș ar concura pentru același titlu, dar că e încă neomologată.

Nu l-aș numi traseu ușor, că nu e, dar e accesibil (dovadă și numărul mare de copii). E nevoie de atenție, pentru că unele pietre sunt alunecoase, și de picioare minim antrenate, pentru că urci continuu. Dar în definitiv nu te obligă nimeni să ajungi sus într-o oră, poți să ajungi și în 3. Iar la coborâre, dacă nu te grăbești (ca noi), Căsuța din Pădure cu a ei terasă cred că pică la fix.

Concluzia nu poate fi decât una singură: dacă treci prin zonă și ai chef de un traseu incitant, e musai să ajungi până la cascadă.

Iar pentru că drumul e foarte curat până sus de tot și verdele zâmbește de pretutindeni, așa și trebuie să rămână. Locul PET-urilor e în pubela de colectare selectivă, nu în mijlocul naturii.

👉 Pentru alte destinații surprinzătoare, te invit să vizitezi toată colecția mea de Călătorii

Un gând despre „Cascada Scoruș din Mălaia – frumoasă, spectaculoasă, misterioasă!

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: