Cum a fost la cursul online de programare pentru copii de la Logiscool – Kodu 3D

Pe ultima sută de metri a acestei vacanțe am înscris-o pe Olivia la prima ei tabară urbană de programare, desfășurată exclusiv online. Am fost reticentă la început, nu eram foarte convinsă de cum atârnă balanța joc vs aptitudini dobândite, dar am zis să fac o încercare.

Și cursul s-a dovedit a fi, per total, o idee inspirată. O să las aici câteva detalii despre conținut, organizare și alte detalii remarcate privind de pe margine, cu speranța de a ajuta și pe alți indeciși ca mine 🙂

Ce poate învăța un copil de 7 ani la un curs de programare?

Platforma folosită pentru curs a fost Microsoft Kodu Game Lab, o platformă vizuală în care cei mici își pot crea propriilor lor jocuri. Asta înseamnă că își pot alege diverse elemente grafice pentru a crea un spațiu de desfășurare a acțiunii, își pot alege personaje, apoi le pot programa să reacționeze la evenimente în așa fel încât să creeze o poveste, un obiectiv și un set de reguli de funcționare a jocului.

Termenul de programare la vârsta de 7 ani se traduce mai degrabă prin crearea unor conexiuni logice de tip cauză-efect. În termeni de specialitate, copiii înțeleg cam ce înseamnă instrucțiunea IF, pe care o regăsim în Kodu drept o pereche de tip WHEN … THEN

Copiii învață să exprime în termeni conciși ceea ce vor să obțină. Ei trebuie să-și definească reguli clare de genul:

  • Când motocicleta roșie se ciocnește de un zid, pierde un punct.
  • Când apăs pe tasta Space, motocicleta albastră sare.

E important ca regulile să fie specifice, ceea ce exersează atenția la detalii. De exemplu, e necesar să spună ce tastă trebuie apăsată pentru a sări motocicleta roșie. A spune doar că „motocicleta sare când apăs o tastă” NU e ceva specific și nu va genera niciun efect.

Copilul învață experimentând: alege o instrucțiune, vede care e efectul, i se explică ce lipsește și se corectează singur.

În plus, mai învață și un pic de engleză. Dar doar un pic.

Iată cum arată o secvență de instrucțiuni dintr-un joc de-al Oliviei, respectiv un produs semi-finit 🙂

Merită să îmi dau copilul la un curs de programare, dacă îl pot învăța chiar eu?

Și eu și soțul meu lucrăm în IT, ca programatori. Prin urmare, s-ar putea spune că am avea cunoștințele necesare pentru a preda chiar noi, acasă, concepte din această sferă.

Totuși nu cred ca ne-am descurca, cel puțin nu la vârsta asta.

În primul rând pentru ca mediile de programare cu care suntem noi obișnuiți sunt destinate adulților, deci au la bază un limbaj abstract. Platformele folosite la aceste cursuri pentru copii sunt realizate special pentru o grupă mică de vârstă și se bazează pe vizual, pentru început, apoi combină elementele drag-and-drop cu cele de scris blocuri mici de cod.

Microsoft Kodu, de exemplu, e free, se poate descărca de pe internet și se găsesc și tutoriale din belșug. Teoretic, un părinte cu cunoștințe de programare poate să învețe singur cum funcționează platforma, apoi să îi explice copilui. Practic… asta ar presupune o investiție foarte mare de timp. Eu am explorat destul de puțin ce se poate face în Kodu și tot mi s-a părut un domeniu destul de vast. E nevoie de experiență efectivă în crearea acestor jocuri pentru a putea răspunde fluent unui copil la întrebarea inevitabilă „de ce nu merge?„. Am apreciat că instructorul a știut mereu să îi scoată rapid pe cei mici din impas, să le explice clar ce le lipsește sau unde pot găsi elementele de care au nevoie.

Pe scurt: nu, deși știu programare nu mi-aș iniția eu singură copilul în acest domeniu pentru că nu am experiență cu platformele potrivite unei vârste așa mici.

Cum a fost organizarea cursului online susținut de Logiscool?

Cursul online în varianta lui de vară s-a întins pe parcursul a 10 zile, în ședințe de câte 90 de minute/zi.

O să fiu sinceră, prima zi de curs a început puțin dezamăgitor. Deși erau puțini copii în grupă (6) și deși se trimisese un e-mail în avans cu lucrurile care trebuiau pregătite pe laptopuri, nu toți copiii aveau acel setup făcut. A fost și o mică scăpare a celor de la Logiscool pentru că au omis să menționeze instalarea Kodu, așa că jumătate dintre copii au trebuit să îl descarce și să îl instaleze. Și pentru că vorbim de copii de 7 ani… evident că a fost nevoie de intervenție adultă. Unii erau cu părinții, unii nu. Aici lucrurile s-au complicat. Apoi, nu toți erau obișnuiți cu Microsoft Teams, platforma de videoconferință folosită, ar fi fost drăguț din partea părinților dacă i-ar fi inițiat dinainte în tainele celor câteva butoane.

Dar trecând peste prima jumătate de oră în care am simțit provocarea predării online, lucrurile s-au așezat repede. M-am bucurat să văd că feedbackul meu în legătură cu prima ședință a primit un răspuns rapid care nu a rămas doar la stadiul de promisiuni, ci s-a materializat în mici schimbări chiar de a doua zi.

Instructorul a reușit să le impună copiilor niște reguli clare de interacțiune și comunicare, ferm și totuși blând, i-a integrat pe toți și a avut grijă să meargă toți în același ritm. Olivia l-a plăcut și s-a simțit în elementul ei, a fost implicată, a pus întrebări, deși mă așteptam să fie mai emotivă și mai reținută. Cumva, mi se pare că a avut de câștigat și din punct de vedere al dezvoltării emoționale.

Alte cursuri Logiscool?

Olivia a încheiat cursul cu entuziasm și cu dorința de a continua. „Dar la altă oră”, ca să transmit feedback-ul ei exact așa cum a fost 🙂 A deranjat-o un pic intervalul 10-11.30 în care s-a desfășurat modulul de vară pentru că în mod normal ar fi fost o perioadă de stat afară, dar a avut grijă să recupereze seara.

Pe parcursul anului școlar, cursurile Logiscool sunt împărțite altfel, în sesiuni de câte o oră pe săptămână, online sau la sediu.

Din păcate, am constatat că pentru vârsta ei nu mai există niciun alt curs potrivit. Toate cursurile de semestru acceptă copii de la 8 ani în sus. Și zău că mi-a părut și mie la fel de rău cum i-a părut Oliviei la auzul veștii. Deși nu sunt adepta timpului petrecut în fața unui ecran, mi-a plăcut și cum s-a desfășurat cursul și ceea ce a învățat Olivia de pe urma lui.

Lista de cursuri se găsește aici, eu o să mai trag cu ochiul din când în când să văd dacă scade limita de vârstă. 😀

Sper ca informațiile să fie utile și, dacă știe cineva alte platforme similare care au cursuri simpatice pentru copii de 7 ani do let me know. Promit un articol în plus pe blog despre ele, la final 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: