Seara, la terminarea cărții…
Am întors și ultima pagină din Eleganța ariciului , de Muriel Barbery, și am închis cartea cu inima grea.
Simt că descrierea de pe copertă mă minte: chiar să fie aceasta o carte pe care cabinetele de psihologie din Paris o recomandă, în loc de Prozac? Sau e, din contră, o lectură care te duce spre prăpastia deznădejdiei, deși nu te simțeai deloc aproape înainte de a o începe?
Nu obișnuiesc să scriu despe cărți divulgand finaluri sau bucăți din ceea ce se întâmplă, așa că nu o voi face nici de data aceasta. O să spun doar strictul necesar. Eleganța ariciului are in prin plan două personaje feminine: unul își plănuiește moartea, celălalt trăiește și se bucură de fiecare clipă a unei vieți văzute din exterior drept banale și anoste. Și cum viața nu e corectă iar aceasta nu e o carte previzibilă, ambele povești evoluează … surprinzător.
Citind finalul, am rămas cu un gust amar. Am simțit brusc că totul e în van, că viitorul nu poate fi decât sumbru, că lucruri rele li se întâmplă inevitabil oamenilor buni, că fericirea e o himeră. Proiectând cartea în plan personal, am adormit cu cele mai negre gânduri.
Pe bune, chiar nu putea să se termine altfel?
Dimineața, a doua zi…
M-am trezit bucuroasă și cu poftă de viață. Am ieșit pe stradă și totul mi s-a părut frumos. Chiar și zăpada topită de pe stradă părea mai puțin deranjantă decât o percepusem cu o zi în urmă. Mi-am adus aminte de Eleganța Ariciului de data aceasta cu inima ușoară.
Mi-am amintit de frumusețea pe care o putem găsi în artă, de cum setea de cunoaștere poate reprezenta un sens suficient în viață, de magia virgulelor :).
Chiar, apropo de virgule…
„Ați putea, să luați în primire pachetele?”
Dacă fraza de mai sus vă zgârie ochii sau urechile, atunci o să vă placă să citiți Eleganța Ariciului și o să vă simțiti pe aceeași lungime de undă cu cele 2 personaje principale 🙂
Pentru că virgula nu e doar un semn de punctuație (puțin înțeles), ci e o limită fină. Virgula bine pusă, în text ca și în viață, poate devia sensul, poate scoate la suprafață noi înțelesuri. Sau poate izola. Depinde de context.
Eleganța ariciului este, la analiza la rece de a doua zi, o carte despre a fi prezent și despre a trăi la maximum fiecare zi. E o carte în care moartea există doar pentru a impulsiona viața și pentru a ne motiva să o apreciem la adevărata ei valoare.
Perfecțiunea unei flori, subtilitatea unei fraze, magia unei prietenii – sunt motive suficiente pentru a ne bucura.
În dimineața aceasta, gândul la Eleganța Ariciului mi-a amintit de un slogan văzut pe tricourile de la MagiCamp:
„Trăiește viața cu uimire!”
E o propoziție care rezumă complet și suficient toate cele 350 de pagini ale romanului.
„Dacă te temi de viitor este pentru că nu știi să construiești prezentul. Și, când nu știi să construiești prezentul, te amăgești că vei putea s-o faci mâine și te-ai dus pe copcă, pentru că mâine sfârșește întotdeauna prin a deveni astăzi, nu-i așa?
Deci mai ales nu trebuie să uităm asta. Trebuie să trăim cu această certitudine că vom îmbătrâni și că nu va fi nici frumos, nici bine, nici vesel. Și să ne spunem că prezentul e ceea ce contează. Să construim acum ceva, cu orice preț, din răsputeri. Să avem tot timpul în minte căminul de bătrâni, pentru a ne depăși în fiecare zi, făcând ziua nepieritoare. Să urcăm pas cu pas Everestul nostru personal și s-o facem în așa fel încât fiecare pas să fie un pic de eternitate.
Viitorul la asta servește: la a construi prezentul cu adevărate proiecte concepute de ființe în viață. „
(Eleganța Ariciului – Mariel Barbery)
Dacă ai citit Eleganța Ariciului înaintea mea – ce impresie ți-a lăsat? Cu ce motive de uimire ai închis cartea? M-aș bucura să citesc asta în comentarii.
Până atunci, lecturi inspirate!
În Căsuța Oliviei 
Lasă un răspuns