Cum să crești un copil căruia îi place să citească?

La cei 7 ani ai săi, Olivia este o cititoare înfocată. A descoperit magia cărților de la o vârstă fragedă, știa să citească bine dinainte de începerea școlii și astăzi a ajuns deja la etapa romanelor de sute de pagini.

Nu o să afirm că am o rețetă infailibilă a succesului, dar presupun că ceva-ceva am făcut bine, din moment ce rezultatul e unul atât de îmbucurător. Așa că iată care cred eu că sunt secretele prin care am reușit să formez un copil atașat de lectură:

📖 Citește-i de la vârste fragede

Eu am început să-i citesc fetiței mele de când era foarte mică. Cred că de pe la un an, sau poate chiar mai devreme. Desigur, lecturile de atunci erau adecvate vârstei, 95% poze și 5% text, dar procentele s-au schimbat odată cu trecerea timpului.

Citirea unor povești înainte de culcare a devenit un ritual care a dăinuit de-a lungul anilor și pe care încă îl mai păstrăm și astăzi. Nu 7 zile din 7, pentru că acum citește singură, dar de 1-2 ori pe săptămână citim împreună înainte de culcare, măcar câteva pagini.

Formarea unui astfel de ritual are marele avantaj de a crea o asociere în creier între acțiunea de a citi și starea de liniște și relaxare dinainte de culcare. Iar această asociere, pe termen lung, va deveni o ancoră pozitivă și va reprezenta o motivație de a citi și în viața de adult.

📖 Oferă puterea exemplului

Sunt ferm convinsă că, oricât i-ai citi copilului tău, el n-o să încerce să facă asta pe cont propriu dacă nu vede un exemplu permanent în casă.

Nu poți avea așteptări ca al tău copil să aleagă o carte în detrimentul unui ecran, dacă nu-și vede niciodată părinții făcând asta, sau dacă îi vede mereu doar cu telefoanele în mână.

De aceea, chiar dacă obișnuiești să citești seara după ce se culcă cel mic, asigură-te că te mai vede făcând asta și în timpul zilei, poate în weekend.

Puterea exemplului are cel mai mare impact în crearea deprinderilor copilui tău.

📖 Lasă-l să-și aleagă singur cărțile

În momentul în care e lăsat să-și aleagă singur o carte, dorința de a citi devine și mai mare. Asta pentru că și-o alege după propriile criterii: copertă colorată, personaje interesante, ilustrații atractive, subiect de interes.

Eu cred că e important să lăsăm copiii să aleagă ce citesc pentru că, la vârstă fragedă, principalul nostru scop este de a susține plăcerea lecturii. Nu e important la vârsta asta să citească doar cărți extrem de educative, sau doar cărți din programa școlară. O carte poate fi citită doar pentru că e amuzantă și atâta tot. Obligațiile vor veni mai târziu, inevitabil 🙂

Un mod bun și necostisitor de a-ți lăsa copilul să aleagă este să faci un aboment la bibliotecă și să mergeți acolo împreună. Cum totul e gratis, n-o să ai probleme în a-l lăsa să ia orice carte își dorește.

📖 Încurajează-l să facă schimburi de cărți cu prietenii

Tot din categoria puterea exemplului, dacă cel mic are prieteni care iubesc și ei să citească, te poți considera norocos.

Încurajează-i să schimbe între ei cărțile preferate, pentru că astfel motivația de a le citi va fi și mai mare, știind că vor putea povesti ulterior despre ele și vor fi atașați de aceleași personaje.

De asemenea, e foarte fain când se apucă de citit împreună anumite serii. De exemplu, Olivia are mai mulți prieteni care citesc și ei Harry Potter și e foarte încântată să vorbească despre personajele preferate, ori în parc ori la școală.

Lecturile comune creează o sentimentul apartenenței la o comunitate.

📖 Citiți cărți în tandem și discutați despre ele

Am descoperit impactul acestei strategii cu ocazia lui Harry Potter. Pentru că volumele sunt suficient de groase cât să fie intimidante, am hotărât să le citim cumva împreună pentru a avansa mai repede. Eu îi mai citesc seara la culcare, ea citește peste zi. În realitate, tot la fel de repede (sau lent 🙂 ) avansăm, doar că are sentimentul că are un ajutor.

Marele câștig însă e faptul că, deși eu ratez unele capitole, știu totuși în mare despre ce e vorba. Cunosc personajele, intriga și întâmplările mai ieșite din comun, așa că pot să vorbesc oricând despre ele. Iar asta întărește relația părinte-copil și clădește fundația unei relații de prietenie. Care, zic eu, se va dovedi utilă pe viitor.

📖 Întâi cartea, apoi filmul

O să mă leg tot de exemplul Harry Potter, pentru că mi-e cel mai la îndemână. Dacă îl lași pe cel mic să vadă filmele înainte, n-o să mai fie motivat să citească și cartea, mai ales dacă vede câte pagini are.

Invers, în schimb, lucrurile devin mai simple. După ce citește cartea poate vedea filmul și chiar puteți discuta împreună diferențele dintre cele 2 perspective.

Vei fi suprins să vezi că până și un copil poate să sesizeze cantitatea mare de detalii, acțiuni sau dialoguri din carte care nu se regăsesc în film și poate ajunge singur la concluzia că experiența cărții e una mult mai bogată.


Acestea sunt strategiile pe care le-am aplicat și le aplic în continuare pentru a favoriza dezvoltarea plăcerii cititului.

La mine funcționează.

Voi ce secrete aveți?

Un gând despre „Cum să crești un copil căruia îi place să citească?

Adăugă-le pe ale tale

  1. Ca proaspat tata de fata…ma rog cam de 2 ani si ceva…daca nu o sa reusesc cu metode decente…o sa o oblig, la fel cum o oblig acum sa-mi citeasca literele. Da stiu, sunt departe de a fi un exemplu dar cred sincer ca cititul este esential in dezvoltarea noastra. Si chiar daca suna a stereotip ieftin cunosc suficient de multi oameni care au la baza succesului lor, lectura. Sa speram ca pe viitor santajul nu va face parte din metodele mele si o sa gasesc modalitati mai inteligente. O sa ma straduiesc 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: